Procesul începe prea târziu. Victima agresiunii a decedat, dar din alte cauze
Dimensiune font:
Urmărirea penală împotriva lui Florin U. din Târgu Frumos a început în ianuarie 2021, fapta pentru care a fost cercetat s-a petrecut pe 29 decembrie 2020, dar rechizitoriul a ajuns în instanţă abia în luna martie a acestui an.
Cazul, unul banal, poate şi de aceea a fost tărăgănat atâta vreme. Florin umbla cu o lopată pe umăr prin zona pieţei din oraş, un trecător pe nume Gheorghiţă C. s-a apucat să-l ironizeze, reacţia celui vizat a fost promptă şi scurtă. Un dos de lopată în moalele capului, Gheorghiţă a căzut inconştient pe caldarâm, conflictul s-a oprit aici. Cetăţenii aflaţi prin preajmă au intervenit prompt, cel lovit a fost dus la spital, a stat internat aproape două săptămâni, şi-a scos certificat medico-legal, apoi a făcut plângere penală împotriva agresorului.
Nu s-a impus reţinerea lui Florin, a fost cercetat în stare de libertate, între timp Gheorghiţă a decedat, însă din motive ce n-au nicio legătură cu conflictul menţionat.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat, zilele trecute, legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea procesului. Unul în care partea vătămată nu mai există. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau