Procesul s-a lungit până ce victima a decedat din cauze naturale. Agresorii au fost achitaţi
Dimensiune font:
Fraţii Grigore şi Gabriel P. erau vecini cu Marin E., locuiau într-un sat din comuna Prisăcani şi moşteniseră o veche duşmănie între cele două familii. Se înjurau aproape zilnic, se şicanau de câte ori aveau prilejul, dar violenţe fizice n-au fost. Până în noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2016. Când atât Grigore şi Gabriel, cât şi Marin au exagerat cu vinişorul. Din ăla alb, sec, cam câte trei litri de persoană. Fiecare a băut la casa lui, privind, între timp, la televizor.
Imediat după miezul nopţii, i-a luat cu chef de scandal. Au ieşit la gard şi s-au pus pe sfadă. De data asta nu s-au mai mulţumit cu vorbele, cu simplele ameninţări, au trecut la fapte. Înarmaţi cu ghioage şi bărdiţe. Fraţii s-au dovedit mai îndemânatici, l-au demolat practic pe Marin, n-a lipsit mult ca să-l ucidă. Noroc de ceilalţi vecini, care au intervenit şi au chemat poliţia. Cel bătut a ajuns la spital, cu trei coaste rupte şi cotul drept făcut ţăndări. Vindecarea a durat aproape trei luni.
Normal, s-a lăsat cu dosar penal, câştigătorii din teren devenind inculpaţi. Pentru lovire sau alte violenţe, nu pentru tentativă de omor. Urmărirea penală a decurs anevoios, beligeranţii nu-şi aduceau aminte exact cum s-au petrecut lucrurile, evident, din motive bahice. Martorii veniseră când bătălia era pe terminate, n-au ştiut să spună de la ce a început totul. Consecinţa: rechizitoriul a poposit pe masa judecătorilor abia în ianuarie 2021. Partea vătămată a fost citată de câteva ori, nu s-a prezentat niciodată, s-a emis mandat de aducere, dar n-a putut fi pus în aplicare. Marin decedase, dar nu în urma loviturilor de ghioagă, ci din cauze naturale.
Moştenitorii săi au pretins daune în cuantum de 3.000 euro, n-au precizat ce înseamnă această sumă, oricum, judecătorii nu i-au băgat în seamă. Prin decizia dată zilele trecute, au decis încetarea procesului penal împotriva fraţilor şi au lăsat nesoluţionată acţiunea civilă exercitată de către neamurile lui Marin. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau