Restricții de circulație cu ocazia „Raliului Iașului”
Dimensiune font:
Ca urmare a desfășurării celei de-a 40-a ediții a „Raliului Iașului”, evenimant programat în perioada 30 august – 1 septembrie, circulația pe mai multe străzi din municipil va suferi o serie de modificări și restricții, anunță autoritățile locale. Astfel, pe strada Palat, pe sectorul de drum cu linii de tramvai din Piaţa Palatului), circulația autovehiculeor și a mijlaocelor de transport în comun va fi închisă în perioada 28 august, ora 24.00 – 1 septembrie, ora 24.00 pentru amplasarea scenei pentru festivităţi şi amenajarea parcului service. Strada Păcurari (tronsonul de la intersecţia cu str. Manolescu până la Pasajul Mihai Eminescu), strada Anastasie Fătu, strada Gheorghe Lascăr, strada Râpa Galbenă, strada Gării (tronsonul cuprins între strada Râpa Galbenă şi strada Arcu) şi bulevardul Independenței (sectorul de drum cuprins între Piaţa Mihai Eminescu şi strada Nicolae Balcescu) va fi închisă în perioada 29 august, ora 22.00 – 31 august, ora 6.00 – pentru desfășurarea probei „Superspeciale”. De asemeena, în perioada 29 august, ora 22.00 – 31 august, ora 6.00 se va închide parcarea din fața Casei de Cultură a Studenţilor (CCS), iar în perioada 29 august, ora 22.00 – 31 august, ora 6.00, parcarea de pe bulevardul Independenței (fosta Romtelecom), precizează Primăria Municipiului Iași. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau