Romsilva caută două tone de muguri de plop negru și 30 de tone fructe de porumbar
Dimensiune font:
* pentru acest an, Direcția Silvică Iași a obținut autorizație de la Academia Română pentru recoltarea/achiziționarea de flori de tei – 40 tone, muguri de plop negru – 2 tone, fructe de păducel – 30 tone, fructe de măceș – 160 tone și fructe de porumbar – 30 tone
Din flora spontană sunt recoltate, an de an, plante medicinale și fructe de pădure, produse care sunt vândute, ulterior, companiilor famaceutice din țară. Din cauza condițiilor meteorologice de anul trecut, Direcția Silvică Iași a anunțat că recolta din ultimii doi ani a fost afectată, în special cea de fructe de pădure pentru că au fost prea puține ploi.
Reprezentanții instituției spun că aceste produse naturale sunt greu de recoltat, dar și de comercializat, pentru că trebuie să corespundă anumitor criterii de prospețime în momentul cumpărării. De asemenea, fructele de pădure și plantele medicinale necesită condiții speciale de depozitare și transport, reguli impuse de legislația în vigoare. „Urmează ca, în luna mai, Direcția Silvică să demareze procedurile pentru organizarea unei de licitații publice pentru fructe de pădure în stare proaspătă sau congelate. Pentru anul 2021, Direcția Silvică Iași a obținut autorizație de la Academia Română (care dă aceste drepturi, în funcție de restricțiile speciilor) pentru recoltare/achiziționare de fructe de pădure și plante medicinal, în următoare cantități: flori de tei – 40 tone, muguri de plop negru – 2 tone, fructe de păducel – 30 tone, fructe de măceș – 160 tone și fructe de porumbar – 30 tone”, a declarat ing. Gabriel Doncean, director Direcția Silvică Iași.
Plantele și fructele sunt culese din zonele cu pădure din județul Iași de către persoane fizice. Toate produsele trebuie să îndeplinească anumite criterii pentru a putea fi cumpărate. „În ultimii doi ani, Direcția Silvică a achiziționat și valorificat ca plante medicinale doar floare de tei, iar fructe de pădure : măceșe, păducele și porumbe numai în 2019. În anul 2020 producția de fructe de pădure a fost foarte mică și de proastă calitate, datorită faptului că a fost un an foarte secetos, cu cantități foarte mici de precipitații și cu temperaturi ridicate, au influențat în mod negativ producția de fructe de pădure, astfel încât ele să nu se dezvolte normal, să cadă de timpuriu inainte de a ajunge la maturitate, să fie foarte mici decât în mod normal, să fie atacate de insecte și alți agenți fito-patogeni”, a mai spus directorul.
Principalele companii interesate de cumpărarea acestor produse naturale sunt cele din industria farmaceutică. „În anul 2020, Direcția Silvică Iași a organizat mai multe licitații publice pentru achiziționarea și contractarea de fructe de pădure, dar ofertele de pret ale firmelor care cumpără astfel de fructe au fost cu mult sub pretul de cost fundamentat. Principalii cumpărători sunt societăți comerciale ce au ca domeniu de activitate fabricarea produselor farmaceutice, a altor produse alimentare, prelucrare a ceaiului”.
Plantele medicinale sunt achiziționate în stare uscată, prin punctele de colectare de la cantoanele silvice. „Recoltarea depinde de mersul vremii, de regulă la floare de tei efectuându-se în perioada sfârșitul lunii iunie si prima jumătate a lunii iulie, iar fructele de măceș, de porumbar și de păducel se recoltează atunci când se constată că fructele au ajuns la maturitate, sunt coapte și îndeplinesc condițiile calitative cerute de beneficiari. Fructele pot fi recoltate în perioada sfârșitul lunii august și luna septembrie toată”, a mai adăugat ing, Gabriel Doncean.
Direcția Silvică achiziționează aceste produse, prin punctele de colectare deschise la sediile de cantoane silvice, contra-cost, pe bază de borderou, de la diverse persoane fizice ce le recoltează.
Preturile de valorificare a florii de tei variază de la un an la altul, datorită cantității contractate și în funcție de beneficiar, acestea fiind în medie de aproximativ 35-40 lei pentru un kilogram de floare în stare uscată. Pentru fructele de pădure, prețurile sunt, în medie, de la 3,5-4,2 lei pentru un kilogram de fructe. Corina ISTRATI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau