Soţul narcoman a fost evacuat. Soţia are de învăţat pentru bacalaureat
Dimensiune font:
Octavian şi Rosela P. sunt căsătoriţi de câţiva ani şi, până la începutul acestei luni, au avut un menaj fericit. Susţinuţi financiar de părinţi, şi-au ridicat o vilişoară la marginea Iaşului, duceau un trai mai mult decât decent, iar veniturile peste medie le-au permis să devină consumatori constanţi de heroină. După ce a picat, în iunie, examenul de bacalaureat, femeia a redus brutal doza de drog şi s-a concentrat pe învăţătură, hotărâtă să reuşească la sesiunea din august.
Bărbatul a profitat de abstinenţa temporară a soţiei, consumând şi porţia ei de halucinogene. De aici, disputele conjugale. Rosela s-a refugiat la părinţii ei, ca să poată învăţa în linişte. Rămas singur în casă, Octavian a somat-o să se întoarcă, altfel va face moarte de om. Ca să-l liniştească, tânăra a revenit, în seara de 5 august, la domiciliul conjugal, dar n-a avut cu cine discuta. Octavian luase o supradoză şi avea tot felul de halucinaţii. S-au certat, el a strâns-o de gât, aproape s-o sugrume. Ea a reuşit să scape din mâinile lui şi a sunat la poliţie. Agenţii au venit, l-au amendat pe bărbat şi au emis un ordin de protecţie provizoriu pentru o perioadă de cinci zile. Măsură lipsită de rost, deoarece, în aceeaşi seară, Rosela a plecat la maică-sa.
Dar tot n-a putut învăţa în tihnă, soţul a început s-o bombardeze cu mesaje pe platformele de socializare. Văzând că n-o scoate la capăt cu el, Rosela l-a acţionat în instanţă, solicitând emiterea unui ordin de protecţie şi evacuarea lui din locuinţa comună.
Nu s-a prezentat la proces, deoarece era la examen. A venit însă mama ei, pe post de martor. De partea cealaltă, Octavian s-a prezentat însoţit de tatăl său şi a cerut respingerea demersului făcut de către soţia sa. A invocat faptul că reclamanta nu a depus plângere penală, că a fost vorba doar de o ceartă banală, în urma excesului de heroină a ambilor parteneri. Deci, starea de pericol nu este demonstrată.
Magistraţii nu i-au luat în seamă pledoaria, au conchis că mai important e ca femeia să obţină diploma de bacalaureat şi un loc la facultate, că trebuie lăsată să înveţe, aşa că au decis că Octavian trebuie evacuat pe o perioadă de două luni. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau