Spitalul de Boli Infecţioase va îngriji doar pacienţi COVID!
Dimensiune font:
* conducerea Spitalului de Boli Infecțioase „Sfânta Parascheva” din Iași a anunțat că începând de miercuri, în unitatea medicală, nu se mai internează decât cei cu patologie COVID-19 * excepția de la regulă o vor face doar pacienții cu HIV-SIDA, care vor beneficia de tratament ca si până
În momentul de faţă, la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva” din Iaşi sunt internaţi peste 100 de pacienţi COVID-19, cu forme medii şi severe ale bolii. Numărul celor internaţi este mare, având în vedere că unitatea medicală are o capacitate de cazare de 233 de paturi. „Din nefericire, adresabilitatea este în continuă creştere”, a declarat dr Florin Roşu, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
În contextul creșterii numărului de cazuri de pacienți infectați cu COVID-19 care necesită internare, Spitalul de Boli Infecțioase limitează internările în ceea ce privește alte patologii. Conducerea a anunțat că începând de miercuri, la unitatea medicală, se vor trata doar pacienții COVID-19 pozitivi, dar și cei cu HIV. „Din ziua de miercuri, 8 septembrie, Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Iași va îngriji exclusiv pacienți COVID-19, la acea dată, toate pavilioanele din componența spitalului fiind operaționalizate în acest sens. Singura patologie non-COVID care va beneficia de îngrijire medicală de specialitate și se va desfășura în condiții epidemiologice corecte, stricte, într-un sector special destinat, va fi patologia HIV-SIDA”, a declarat dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.
Acesta a mai spus că se vor aloca pacienților COVID și celelalte paturi de la Terapie Intensivă care erau pentru alte patologii, astfel încât capacitatea unității de îngrijirire în terapie intensivă pentru SARS COV2 să fie mărită la 17 paturi. Totodată, acesta a revenit cu un apel la populație pentru vaccinare și pentru luarea în serios a virusului. „Revin cu îndemnul adresat populației de a se vaccina și de a nu temporiza prezența la medic, aceasta fiind dublată eventual de un tratament empiric urmat la domiciliu”, a mai declarat dr. Florin Roșu, managerul unității spitalicești. Oana POPA, Laura RADU
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Comentarii
Adauga comentariul tau