Ștefan Procopiu, 130 de ani de la naștere
Dimensiune font:
Muzeul Ştiinţei şi Tehnicii „Ştefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova” Iaşi, în parteneriat cu Asociația „Aliance of Educators for Science, Technology, Engineering, Mathematics and Informatics” – ESTEEM România și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași - Facultatea de Fizică, organizează duminică, 19 ianuarie, începând cu ora 11, la Palatul Culturii, evenimentul „In memoriam Academician Ștefan Procopiu: 130 de ani de la naștere”.
Descoperitor al Magnetonului Bohr-Procopiu și autor a peste 177 de lucrări științifice, Ștefan Procopiu (n. 19 ianuarie 1890, Bârlad – d. 22 august 1972, Iași) a fost membru al Academiei Române și al altor societăți științifice românești și străine. Savantul a desfășurat activități de cercetare la Paris, alături de profesorii Gabriel Lippmann, Marie Curie, Paul Langevin, Aimè Cotton, Charles Fabry și s-a aflat, de două ori, pe lista propunerilor Comisiei mondiale, în vederea acordării Premiului Nobel pentru Fizică. Personalitatea prestigiosului om de știință va fi evocată, în cadrul acestui eveniment, de către prof. univ. dr. Mihai Toma, prof. univ. dr. Mardare Sorohan, prof. univ. dr. Alexandru Stancu, prof.univ.dr. Octavian Baltag, prof. univ. dr. Ovidiu Florin Călțun. Evenimentul va fi completat de un microrecital de muzică clasică, susținut de elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, precum și de o proiecție a filmului documentar „In Memoriam Ștefan Procopiu (1890 – 1972)”. Cu această ocazie, va fi vernisată expoziţia temporară „Ștefan Procopiu - Omul, profesorul și savantul”, care va putea fi vizitată la Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” până pe 19 martie.
Maura ANGHEL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau