Trafic de motorină în Vama Albița
Dimensiune font:
Autorităţile de frontieră au descoperit în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa un transport ilegal de motorină, în baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova, privind controlul coordonat, au informat reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.
‘În ziua de 8 august, în jurul orei 13.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa, în punctul de efectuare a controlului coordonat al autorităţilor Poliţiei de Frontieră de pe sensul de intrare în România, a mijloacelor de transport fără încărcătură, pentru efectuarea formalităţilor de control, un bărbat cu cetăţenie română şi moldovenească, în vârstă de 26 de ani, conducând un ansamblu auto format dintr-un autocamion cu cisternă. În baza Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat şi în baza profilului de risc stabilit, în urma scanării în Republica Moldova a cisternei, a fost descoperit în compartimentul numărul 3, un lichid de culoare verde gălbui, cu miros perceptibil, aromatic, specific de motorină’, precizează un comunicat de presă transmis de ITPF Iaşi.
Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii bunurilor accizabile, 2.907 de litri, în valoare totală de 6.892 de lei şi sancţionarea contravenţională a firmei de transport cu amendă în valoare de 10.000 de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau