Tramvaiele Bozankaya au ieșit la stradă!

Dimensiune font:

| 06-06-2022 23:59

Vagoanele Bozankaya operează de ieri pe traseele 7 şi 8, după ce au aşteptat 8 luni avizele din partea AFER * odată cu finalizarea lucrărilor din Dancu, acestea, la fel ca şi tramvaiele PESA, vor rula pe toate rutele din oraş * în ceea ce priveşte finalizarea centrului Intermodal din Rond Ţuţora, acesta va funcţiona ca o mini-autogară pentru ieşenii care vin din zona metropolitană şi doresc să ajungă în diferite zone din oraş

Modernizarea transportului public ieşean, proces demarat în urmă cu cinci ani, odată cu aducerea celor 100 de autobuze noi, a continuat ieri cu un nou episod. De această dată a fost vorba de un dublu eveniment, cu menţiunea că, în ambele cazuri, este vorba de proiecte întârziate. Astfel, inaugurarea Centrul Intermodal din Rond Ţuţora a avut loc abia ieri, în condiţiile în care, la un moment dat, se spunea că investiţia poate fi finalizatî în 2021. Problemele cu forţa de muncă ale constructorului, dar şi dificultăţile de aprovizionare cu materiale din cauza epidemiei de COVID-19 au fost elementele ce au generat această întârziere, care, oricum, poate fi trecută cu vederea atât timp cât abia acum se pun bazele transportului metropolitan, centrul intermodal fiind una dintre componentele esenţiale ale noului plan de transport. Deocamdată, aici vor întoarce autobuzele 29, a căror rută a fost scurtată pe relaţia Tomeşti – Rond Ţuţora, precum şi tramvaiele de pe traseele 5, 7 şi 8. „Intenţionăm să extindem traseele de tramvai până la acest punct intermodal astfel încât să putem face legătura între Ţuţora şi Tomeşti şi alte comune din zonă”, spunea anterior directorul CTP, Cristian Stoica.

Al doilea eveniment l-a constituit introducerea pe trasee a tramvaielor produse de turcii de la Bozankaya. Primul vagon a fost livrat municipalităţii ieşene în septembrie 2021, însă AFER a impus o serie de teste pentru ca tramvaiele turceşti să poată fi omologate în România. Constructorul a obţinut agrementul din partea AFER abia luna trecută, aşa încât ieşenii se pot bucura de noile vagoane după o aşteptare de opt luni. Sunt şapte tramvaie ajunse deja la Iaşi, restul până la 16 urmând să fie livrate în cursul acestui an. „Tramvaiele Bozankaya vor contribui evident la îmbunătățirea în continuare a transportului public în orașul nostru. De asemenea, finalizarea lucrărilor pe bulevardul Virgil Săhleanu va facilita circulația călătorilor spre și dinspre Zona Industrială și Tomești. Mulțumesc și pe această cale companiei din Turcia pentru modul impecabil în care se derulează contractul de achiziție a acestor tramvaie, precum și constructorilor implicați în modernizarea infrastructurii. Grație fondurilor europene pe care le-am accesat, Primăria asigură locuitorilor orașului un transport public verde, modern, inteligent. Invit toți ieșenii să circule cât mai mult cu tramvaiul și cu celelalte mijloace de transport public și cât mai puțin cu propriul autoturism. Transportul public ieșean este ecologic, ieftin și sigur!”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Diferenţe minore între PESA şi Bozankaya

În mod sigur, ieşenii care vor folosi noile tramvaie vor sesiza câteva diferenţe în comparaţie cu vagoanele PESA, cu toate că, privindu-le din exterior, cele două modele arată aproape la fel. Însă vagoanele Bozankaya, compuse tot din cinci module, au patru uşi faţă de cele cinci ale tramvaielor poloneze, toate duble (PESA are doar trei). O a doua diferenţă constă în dispunerea scaunelor la interior, în partea din spate a tramvaielor Bozankaya fiind patru locuri poziţionate faţă în faţă. Diferenţe mai pot fi constatate la design-ul ferestrelor şi la materiale din care sunt confecţionate scaunele, cu un plus de calitate totuşi pentru vagoanele poloneze. Totuşi, tramvaiele turceşti sunt mai puţin zgomotoase.

CTP retrage şi casează 30 de tramvaie

Achiziţia celor 16 tramvaie Bozankaya şi a celor 16 PESA vor duce la retragerea din parcul de vagoane al CTP Iaşi a celor mai vechi modele. „După sosirea celui de-al doilea lot, vom retrage 30 de tramvaie din seriile B, GT2 şi GT4. Retrase şi casate”, a spus primarul Mihai Chirica. Acesta a mai precizat că municipalitatea ieşeană este atentă la toate axele de finanţare astfel încât să mai poată aduce la Iaşi tramvaie noi.

Unii ieşeni plătesc 28 de lei pe zi pentru a-şi aduce copiii la şcoală

Tot primarul Chirica s-a referit la modul cum va evolua transportul public ieşean, spunând că, în principiu, transportul în comun trebuie făcut şi mai economic şi atractiv. „Transportul public nu este taximetrie. Vrem să atragem cât mai mult din zona metropolitană. Momentul crucial va fi de pe 1 ianuarie 2023, când noi vom ieşi cu transportul public în toată zona metropolitană în calitate de operator, ceea ce va schimba total paradigma referitoare la costurile pe care le suportă călătorii. Să nu uităm că avem cetăţeni din judeţul nostru care plătesc minim 14 lei pe zi ca să aducă un copil la şcoală. 14 lei să vină şi 14 lei să se întoarcă. Ne vom implica, chiar dacă ne va costa. Pentru noi este important să aducem cât mai mulţi oameni din zona metropolitană. Ne interesează să avem o politică de abonamente foarte bine fundamentată, prin care cu un singur abonament să poţi circula pe toate traseele indiferent de câte transbordări faci”, a mai spus primarul. Lucian STATE

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

14:33

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
 Cel mai mare festival studențesc din țară, la Iași!
09/05/2025 16:47

Cel mai mare festival studentesc din Romania găzduit de o universitate revine cu forte proaspete! Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iasi (TUIASI) dă startul celei de-a V-a editii a Zile ...

Un magistrat ieșean încasează peste 2.000 de euro lunar doar din diurnă!
09/05/2025 16:46

 * „ordonanta trenulet” nu pare să fi fost luată in serios * printre multe altle si in ciuda măsurilor de austeritate impuse populatiei, Guvernul nu s-a atins de „diurna specială&rdqu ...

Străzi închise, la Iași, de Ziua Victoriei
09/05/2025 16:46

 * Pentru buna desfăsurare a actiunilor circulatia rutieră va fi inchisă sambătă, 10 mai 2025, intre orele 9.00 si 11.00, pe bulevardul Independentei, tronsonul cuprins intre strada Nicolae Bălcescu ...

Se reia licitația pentru un tronson extrem de important din Autostrada Unirii
09/05/2025 16:46

Consiliul National de Solutionare a Contestatiilor a respins joi contestatia depusă de Kido Consult Proiect Construct SRL Bucureşti asupra licitatiei la tronsonului Targu Neamt (Motca) – Targu Frumos di ...

Noua carte de identitate electronică, eliberată și la Iași
09/05/2025 16:46

  Noile cărti de identitate electronice se pot solicita, incepand de joi, si la Iasi. Judetul Iasi se află pe lista celor 6 noi judete unde se pot elibera noile variante ale cărtilor de identitate, c ...

Caz unic în țară: examinatorii ieșeni au eliminat din examenul auto 13.812 candidați!
09/05/2025 13:45

* record absolut la nivel national, inregistrat la Iasi - peste 13.800 de candidati din cei 18.309 prezenti au picat, anul trecut, examenul pentru permisul auto! * practic, mai putin de un sfert dintre cei care ...

14 noi magistrați, la Iași
09/05/2025 13:44

Presedintele interimar al Romaniei i-a primit miercuri, 7 mai, la Palatul Cotroceni pe cei 394 noi magistrati recent admisi in profesie, 14 dintre acestia urmand să asigure indeplinirea actului de justitie la ...

In memoriam inginer Victor Aldea
09/05/2025 13:04

21 septembrie 1931, com. Rosu, jud. Cahul, Republica Moldova - 8 mai 2025, Iasi La inceput de mai, Iasul a pierdut incă un profesionist – domnul Victor Aldea, inginer zootehnist, lider de vocatie si rep ...

Weekend spectaculos la Palas: festival de artă stradală și reprezentații acrobatice. Publicul este invitat și la premiera spectacolului „La margine de Copou”, în regia maestrului Mihai Mălaimare
09/05/2025 10:19

Weekend spectaculos la Palas: festival de artă stradală si reprezentatii acrobatice. Publicul este invitat si la premiera spectacolului „La margine de Copou”, in regia maestrului Mihai Mălaimare ...

FOTO -- De 1 Iunie, oferă o poveste mai departe
09/05/2025 09:15

Există locuri unde curiozitatea are chip de copil, iar linistea unei biblioteci devine tăramul celor mai indrăznete intrebări. Comuna Mironeasa este un astfel de loc. Aici, copiii caută nu doar răspunsuri ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei