Un criminal piroman a făcut aproape 40 de petiţii

Dimensiune font:

| 03-09-2020 22:24

 * acesta se plânge în mod constant de discriminarea din închisoare * el ar vrea să aibă dreptul la 10 apeluri telefonice pe zi, la fel ca şi cei cu pedepse uşoare * asta, deşi nu prea are cu cine se conversa * numai în ultimii trei ani a făcut aproape 40 de petiţii, devenind un expert în chichiţe avocăţeşti * n-a avut încă vreun câştig de cauză

 Marcel Marcu (30 de ani) se afă încarcerat la Penitenciarul Iaşi din 2010, în regim de maximă siguranţă, el având de ispăşit o pedeapsă de 17 ani închisoare pentru omor deosebit de grav, prin cruzime şi incendiere. Individul, de loc din Horleşti, a ţinut la vremea aceea prima pagină a ziarelor prin grozăviile de care a fost în stare. Atunci, în seara de 10 spre 11 ianuarie 2009, maică-sa plecasă într-o vizită la cineva din sat, iar el a rămas să bea împreună cu taică-su, Costică. S-au îmbătat bine şi, ca de obicei, s-au luat la harţă. Enervat de vorbele bătrânului, Marcel şi-a strâns părintele de gât, iar acesta a leşinat. Crezând că l-a omorât, agresorul, cu mintea încâlcită de alcool, s-a gândit că e bine să ascundă urmele şi să însceneze un incendiu. Că la pus foc se pricepea foarte bine. Mai făcuse aşa ceva în urmă cu doi ani, când i se pusese pata pe un vecin. Aşa încât a luat butelia din bucătărie, a adus-o în mijlocul sufrageriei, a deschis robinetul de gaz şi a aprins chibritul. Flăcările s-au întins instantaneu, făcând un adevărat prăpăd. A părăsit casa în ultimul moment, răcnind ca apucatul, ca să-i alerteze pe vecini. Tatăl său era prea beat ca să mai poată reacţiona şi a murit carbonizat. Autopsia avea să constate că bătrânul avea o alcoolemie de 2,65 la mie în sânge. Omul a murit fără să-şi dea seama.

Luat la anchetă, piromanul a venit cu nişte explicaţii de toată jena. Cică ar fi vrut să-şi aprindă ţigara de la butelie, că nu-i mergea bricheta, apoi s-ar fi speriat de amploarea incendiului şi a fugit fără a-şi mai ajuta tatăl.

Criminaliştii au demontat foarte uşor scorneala lui Marcel, astfel încât acesta a fost silit să recunoască şi să detalieze cum s-au derulat faptele în realitate. Prima instanţă l-a condamnat la 15 ani de închisoare, el a făcut recurs, iar Curtea de Apel a majorat pedeapsa la 17 ani.

Ajuns în penitenciar, criminalul nu s-a gândit niciun moment să se pocăiască. Dimpotrivă, a profitat de toate tertipurile posibile pentru a şicana supraveghetorii şi a enerva magistraţii. Numai trei ani, Marcu a depus aproape 40 de petiţii. Pretenţii, contestaţii împotriva hotărârii judecătorului delegat ori chiar cerere de întrerupere a executării pedepsei. Pe motive care de care mai absurde.

Deţinut experimentat în chichiţe avocăţeşti

Cea mai recentă acţiune a criminalului piroman a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi la data de 24 iunie. În cererea sa, Marcu „a arătat că există o discriminare între numărul apelurilor telefonice pentru deţinuţii care execută pedeapsa în regim de maximă siguranţă şi care au dreptul doar la 3 apeluri telefonice pe zi şi deţinuţii care execută pedeapsa în alt regim şi care au dreptul la 10 apeluri telefonice”. Că are sau nu cui da atâtea telefoane, n-a mai stat să detalieze. A zis că-i chestie de principiu.

Experimentat de-acum în chichiţe avocăţeşti, Marcu a întrunit toate condiţiile de ordin procedural în acest recent demers al său, iar judecătorii au fost nevoiţi să admită cererea şi să delibereze pe fond. Pronunţarea a avut loc la finele săptămânii trecute, iar motivarea instanţei a fost una fără echivoc: „Legea nr.254/2013 statuează următoarele: În funcţie de regimul de executare în care sunt incluşi, deţinuţii pot efectua convorbiri telefonice, după cum urmează:

a) zilnic, deţinuţii cărora li se aplică regimul de executare deschis, semideschis şi închis, precum şi cei cărora nu li s-a stabilit încă regimul de executare, 10 apeluri telefonice, cu durata maximă cumulată de 60 de minute;

b) zilnic, deţinuţii cărora li se aplică regimul de maximă siguranţă, precum şi cei care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului, 3 apeluri telefonice cu durata maximă cumulată de 30 de minute”.

Petentul a  recunoscut că administraţia Penitenciarului respectă legea, el fiind nemulţumit, în fapt, de regulamentul de aplicare a legii, dar acest regulament nu poate fi contestat la judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

Astfel, instanţa a constatat că plângerea formulată este neîntemeiată şi a respins-o. Fapt care nu l-a afectat deloc pe puşcăriaş. În următorii 7 ani, mai are suficient timp pentru multe alte contestaţii. Marcel FLUERARU

 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Iașul care nu doarme. Top locuri de ieșit noaptea
13/05/2025 19:26

Cand se lasă seara peste orasul celor sapte coline, Iasul isi desface o altă fată – mai tanără, mai curajoasă, mai poetică. Dacă dimineata orasul pare disciplinat, cu pasi grăbiti pe bulevarde si ...

Frumusețe cu ADN local. De unde vine frumusețea moldovencelor
13/05/2025 19:25

  Se spune de multă vreme, cu un soi de fascinatie tăcută si constant reinnoită, că moldovencele sunt printre cele mai frumoase femei din Romania. Nu e doar o formulă aruncată din complezentă sau ...

300 de elevi de la nouă școli din Iași participă la testul PISA 2025
13/05/2025 18:10

De două zile, elevii de 15 ani din judetul Iasi participă la testarea internatională PISA (Programme for International Student Assessment), una dintre cele mai complexe si relevante evaluări educationale la ...

Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon și Liturghie arhierească la Mănăstirea Hadâmbu, la 35 de ani de la reînființare
13/05/2025 16:10

În perioada 16–23 mai 2025, Mănăstirea Hadambu din judetul Iasi devine loc de pelerinaj pentru credinciosi din intreaga tară, prin aducerea unui fragment din moastele Sfantului Mare Mucenic si T� ...

Iașul marchează Ziua Internațională a Familiei printr-o campanie de conștientizare împotriva violenței
13/05/2025 16:06

Miercuri, 14 mai, Iasul se opreste pentru o clipă din agitatia cotidiană pentru a aduce in atentie un mesaj esential: familia trebuie să fie un mediu fără violentă. Campania cu acest nume – „F ...

Înscrierile online ale candidaților la Titularizare au fost prelungite
13/05/2025 15:34

Candidatii din judetul Iasi care doresc să participe la concursul national de Titularizare din acest an mai au cateva zile la dispozitie pentru a-si depune dosarele. Inspectoratul Scolar Judetean Iasi a anunta ...

Kafka, în lumină dură, la Sala Unirii. „Colonia penitenciară” – un spectacol care nu te lasă să pleci la fel
13/05/2025 15:28

Pe 18 mai 2025, Sala Unirii din Iasi se transformă intr-un spatiu al intrebărilor grele si al adevărurilor incomode, odată cu punerea in scenă a spectacolului Colonia penitenciară, o adaptare tulburătoar ...

Noaptea Muzeelor la Bârlad, o celebrare a artei, științei și tradiției
13/05/2025 15:25

Pe 17 mai 2025, Barladul se alătură din nou marii sărbători europene a culturii – Noaptea Muzeelor. Evenimentul, patronat de Consiliul Europei, UNESCO si Consiliul International al Muzeelor (ICOM), co ...

Primăria remodelează zona centrală a Iașului!
13/05/2025 15:11

* vor avea loc interventii asupra esplanadei Teatrului National, incluzand strada Matei Milo si un tronson al străzii Cuza Vodă cuprins intre străzile I.C. Brătianu si Mănăstirea Dancu * se urmăreste rec ...

„Discobolul” din Copou va avea un chip nou
13/05/2025 14:19

  În fata stadionului din Copou, acolo unde amintirile sportului se amestecă printre pasii trecătorilor, o statuie rănită a stat ani la rand in asteptare. „Discobolul”, realizat ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei