Un deceniu de procese, pentru două palme date soţiei
Dimensiune font:
* trei ani a durat ancheta, în 2023 s-a dat prima sentinţă, imediat s-a trecut la rejudecare pentru ca, la final, să se constate împlinirea termenului de prescripţie
Am mai semnalat, în destule rânduri, că una din cauzele importante ale supraglomerării instanţelor o reprezintă acele „procese degeaba”. Şi nu-s doar speţe civile, cu reclamanţi procesomani, există destule cauze penale. Cum ar fi cea de faţă.
În 2015, Dănuţ era încă soţul Luminiţei. Atunci, cu câteva zile înainte de Crăciun, în familia lor a avut loc o banală ceartă, care s-a încheiat cu două palme administrate de bărbat femeii. Totul a pornit de la suspiciunea lui Dănuţ, cum că Luminiţa l-ar înşela cu un coleg de-al ei de serviciu. S-a început cu reproşuri, s-a continuat cu ameninţări, finalul fiind loviturile pomenite. Nu atât violenţa lor a determinat-o pe femeie să facă plângere penală (n-a avut nevoie decât de 2-3 zile de îngrijiri medicale), cât faptul că el a umilit-o în faţa a doi colegi de serviciu de-ai ei. La scena de atunci, martor a mai fost şi fiica lor.
Anchetatorii nu şi-au pătut prea mult capul cu investigaţiile, rechizitoriul fiind gata abia pe 4 octombrie 2019, dată la care a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Iaşi. De atunci şi până la sentinţa din 27 iulie 2023, s-au scurs 25 termene de judecată. Pe latură penală, magistraţii au decis încetarea procesului, întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie. Dar, pe latură civilă, l-au cam ars pe pârât. Prin hotărârea de la data menţionată, Dănuţ a fost obligat să-i achite fostei soţii (divorţase între timp), suma de 10.000 euro, în lei, la cursul BNR din ziua plăţii, drept daune morale.
Procesul s-a reluat de la zero
Lui Dănuţ i s-a părut enorm şi a atacat decizia la Curtea de Apel. A avut câştig de cauză, dar nu din pricina sumei, ci pe o chestie de procedură. Prima instanţă nu a interpelat inculpatul pentru a afla dacă acesta solicită sau nu continuarea procesului. Aşa că sentinţa a fost desfiinţată în integralitate, dosarul fiind trimis la rejudecare. Procesul s-a reluat de la zero pe 23 ianuarie a.c.
De data asta, lucurile au mers mult mai repede, au fost doar nouă termene de judecată, verdictul fiind dat la finele săptămânii trecute. S-a confirmat încetarea procesului penal, iar sub aspect civil, instanţa a avut „în vedere că inculpatul era soţul părţii civile, deci o persoană care trebuia să asigure un spaţiu sigur pentru partea civilă, fiind vorba de mediul familial, iar nu să creeze un mediu toxic pentru aceasta şi să o supună unor suferinţe fizice şi psihice. La cuantificarea prejudiciului trebuie să se aibă în vedere şi împrejurarea că, a trecut un interval de timp de aproximativ nouă ani de la data producerii incidentului, perioadă de timp în care partea civilă nu a beneficiat de nicio despăgubire, de ordin material sau moral”.
Însă n-a rămas suma de 10.000 euro, Luminiţa ar trebui să se mulţumească numai cu 15.000 lei,
„o despăgubire patrimonială justă şi echitabilă, în măsură să compenseze suferinţele fizice şi morale suferinţe, care în sine nu pot fi înlăturate sau vindecate prin prestaţii băneşti”.
E foarte posibil să nu accepte această sumă şi să facă ea apel. Are acest drept şi un răgaz de zece zile de la comunicare pentru a se decide... Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau