Un deţinut nu se împacă deloc cu condamnarea la aproape opt ani
Dimensiune font:
* a ajuns după gratii fiindcă i-a dat cu ranga-n cap vecinului prins la furat * încadrarea juridică a faptei a fost „tentativă de omor” * după sentinţă, a încercat tot felul de tertipuri ca să obţină reducerea pedepsei
Marinel T. din Lungani a fost judecat pentru tentativă de omor, cu toate că n-a făcut altceva decât să-şi apere proprietatea. Beat fiind, vecinul Titi P. îi intrase în magazie, cu gând să-i fure sculele depozitate acolo. Marinel l-a surprins în plină acţiune, Titi l-a înjurat şi s-a ales cu o rangă metalică în cap, lovitură ce i-a provocat desprinderea cristalinului ochiului drept. Hoţul ghinionist a avut nevoie de 90 zile de îngrijiri medicale, iar Marinel s-a ales cu dosar penal pentru tentativă de omor. Cum la scandal fuseseră trei martori, angajaţi de către Marinel pentru a lucra cu ziua la el în gospodărie, toţi dând declaraţii incriminatoare, inculpatul a primit, în octombrie 2024, o pedeapsă deosebit de dură. Şapte ani şi zece luni de închisoare. Evident, cu executare în regim de detenţie.
Condamnatul nu s-a împăcat defel cu ideea, a încercat o contestaţie privind legalitatea sesizării instanţei şi a întocmirii rechizitoriului, dar i-a fost respinsă ca inadmisibilă. Nu s-a lăsat, solicitând rejudecarea dosarului, solicitând trei lucuri. Reaudierea unuia dintre martori, pe motiv că acesta ar fi dat declaraţii contradictorii pe parcursul urmăririi penale, audierea a încă doi martori, despre care susţine că fost de faţă în momentul incidentului şi o nouă expertiză medico-legală. Susţine că n-a fost demonstrată legătura de cauzalitate dintre fapta sa şi afecţiunile oculare ale persoanei vătămate.
Prin încheierea de şedinţă din data de 4 februarie a.c., magistraţii Curţii de Apel Iaşi i-au demontat toate susţinerile. Despre martorul a cărui reaudiere a fost solicitată, judecătorii au decis că nu este utilă readministrarea acestei probe, întrucât, la proces, fiind prezent în sala de judecată, inculpatul a adresat martorului ce întrebări a vrut.
Cu privire la citarea a încă doi martori, aceştia n-au fost menţionaţi nici de ceilalţi aflaţi de faţă în momentul agresiunii, nu apar nici în procesul verbal al poliţiei.
În fine, expertiza medicală cerută de Marinel ar fi deja a treia, deci, nu se impune. Marcel FLUERARU
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau