Un tânăr român, EROU în Italia. A oprit o tâlhărie
Dimensiune font:
Un marocan beat şi recalcitrant a încercat să-l rănească pe managerul barului „Le Bontà di Laura” din Peschiera, care a fost salvat un tânăr român.
Ieri noaptea, în localitatea Peschiera, un tânăr de 25 de ani, cetățean marocan fără permis de ședere, a intrat în restaurantul din Piazza Betteloni din centrul istoric. Cu toate că în local se aflau mai multe persoane, marocanul, care era însoţit de o tânără, a mers liniştit şi a luat două beri de la frigider și câteva dulciuri de la tejghea. Apoi, s-a îndreptat spre ieşire, fără a trece pe la casa de marcat. Gestul nu a trecut neobservat de clienții restaurantului, din cauza intervenției managerului care s-a apropie de tânărul de 25 de ani și i-a cerut să restituie imediat bunurile furate, scrie larena.it
Drept răspuns, marocanul a luat o sticlă goală dintr-un coș de gunoi, a spart-o şi a început să-l ameninţe pe managerul restaurantului. În ajutorul managerului a venit un bărbat, cetățean român, născut în 1993 cu domiciliul în Peschiera. Furios, marocanul l-a lovit pe conaţionalul nostru cu sticla, provocându-i o rană adâncă în antebrațul stâng. Atacatorul a fugit, însă carabinierii care au ajuns la fața locului au reuşit să-l urmărească pe marocanul, care, care între timp, ajunsese în parcul Catull. Tânărul român a primit îngrijiri medicale. Oamenii legii din Peschiera l-au dus pe marocan la închisoarea Verona Montorio, fiind acuzat de vătămări corporale grave şi furt.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau