Un viitor fără durere costă 27.000 de euro

2salveaza

Dimensiune font:

| 17-10-2024 07:12

Tot ce își dorește este să trăiască fără durere, fără teama că trupul i se va prăbuși sub greutatea propriei deformări. Este drama unei tinere de numai 20 de ani care se luptă din adolescență cu o boală devastatoare.

„Scolioza nu mi-a deformat doar corpul, ci și psihicul. Această boală mi-a furat o mare parte din viața la care visam. La școală, m-am simțit mereu stânjenită de felul în care arăta spatele meu. E o presiune imensă, mai ales când știi că sub această presiune ai putea să rămâi la propriu fără aer”, spune aceasta.

Florina are nevoie urgent de operație, doar așa va putea să respire în voie și să viseze la o viață normală. Intervenția chirurgicală e însă posibilă doar într-un spital privat, iar costurile se ridică la aproape 27.000 de euro. Din păcate, familia tinerei nu dispune de banii necesari întregului tratament. Singura șansă a acestei tinerei depinde de generozitatea oamenilor de bine care se alătură permanent campaniilor de strângere de fonduri deschise de Asociația Salvează o inimă, de mai bine de 12 ani. 

Pentru Florina fiecare zi e o provocare. Durerile de spate și senzația de amorțeală sunt constante. Iar boala nu a venit doar cu suferință și neputință fizică, scolioza i-a furat Florinei adolescența și momentele de bucurie. „La școală, m-am simțit mereu stânjenită de felul în care scolioza îmi deforma postura. În timp ce prietenele mele purtau haine mulate, eu trebuia să ascund ceea ce se întâmpla cu trupul meu, evitând să atrag atenția asupra mea. În cercul meu mic de prieteni, am avut parte de înțelegere, dar sentimentul de izolare nu a dispărut niciodată. Familia a fost refugiul meu. Acum situația e mult mai complicată. Am pierdut-o pe mama anul acesta… iar eu nu pot accepta că nu mai e lângă mine. Tata muncește mult. Ne descurcăm greu. Salariul lui abia acoperă cheltuielile lunare, darămite costurile unei operații atât de complexe. Sunt în căutarea unui loc de muncă, dar nu pot face activități care implică efort fizic, din cauza scoliozei. Trăim de pe o zi pe alta. Cel mai mult îmi lipsește însă… mama”, adaugă tânăra.

Mama Florinei ar fi vrut să o știe în siguranță, sănătoasă și fericită în momentul în care a plecat dintre noi. Nu a fost posibil. Operația de scolioză programată în vremea adolescenței într-un spital pentru copii din țară nu a mai fost posibilă din cauza complicațiilor. Intervenția este acum posibilă cu ajutorul unei echipe de profesioniști de la un spital privat. Costurile se ridică însă la aproape 27.000 de euro. „Dacă nu fac această operație, există riscul ca deformarea coloanei mele să avanseze până într-un punct critic, când organele mele interne ar putea fi afectate sau chiar perforate. Riscurile sunt mari, dar sunt conștientă că, fără intervenție chirurgicală, viitorul meu este incert.  Astăzi, mă lupt nu doar cu durerea fizică, ci și cu dorința de a găsi soluția salvatoare. Scolioza mi-a schimbat viața, dar nu mi-a răpit speranța. Visez la o viață mai bună, fără dureri, fără teamă. Vreau să fiu din nou liberă să visez la un viitor frumos”, ne-a mărturisit Florina.

„Fiecare dintre noi poate contribui pentru a-i oferi Florinei șansa la o viață fără dureri și temeri. Ne bazăm pe bunătatea și generozitatea voastră pentru a strânge fondurile necesare acestei operații vitale. Donațiile voastre pot însemna diferența între o viață plină de durere și una cu speranță, între disperare și vindecare”, susține Vlad Plăcintă, președintele Asociației Salvează o inimă.

Pentru donații din partea companiilor accesați salveazaoinima.ro/florina-manolache/, Asociația „Salvează o inimă”. Cod de înregistrare fiscală: 31015982, Cont lei: RO05BTRL00701205W82870XX, Cont euro: RO28BTRLEURCRT00W8287001.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Incendiu la o fabrică de textile din Vaslui - Care ar fi cauza deflagrației
21/11/2024 11:13

Un incendiu a izbucnit, joi dimineaţă, la o fabrică de produse textile situată la ieşirea din municipiul reşedinţă, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui ...

Dezvăluiri absolut incredibile de la un mare spital din Iași: Medici acuzați că se drogau în timpul gărzilor
21/11/2024 11:06

Este anchetă uriasă la Spitalul Sfantul Spiridon din Iasi. Doi medici sunt vizati de către procurorii DIICOT pentru consum de droguri. Acestia s-ar fi drogat chiar in timp ce erau de gardă. Cei doi medici ...

Au fost afișate rezultatele finale Rezidenţiat
21/11/2024 08:45

Pe primele trei locuri se află absolvenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti. În clasament urmează studenţi de la Universitatea de Stat de Medicină ...

Un copil din zece a fost victima violenței în primele două luni ale anului școlar
21/11/2024 08:44

* incidenta este de două ori mai mare la elevii din ciclul primar fată de gimnaziu si de patru ori mai mare comparativ cu adolescentii * părintii raportează acte de violentă asupra propriilor lor copii cu ...

Șase școli ieșene vor avea cabinete medicale ultramoderne
21/11/2024 08:43

* banii – peste jumătate de milion de euro - provin dintr-un proiect tranfrontalier, realizat de Primăriile Iasi si Ungheni (Republica Moldova), proiect care a obtinut cel mai mare punctaj din tară Un ...

Mandate de arestare pentru minori, în scandalul drogurilor din școli!
21/11/2024 08:41

Asta au avut de semnat judecătorii ieseni, ieri. În total, 28 de indivizi cu varste cuprinse intre 16 şi 51 de ani, au fost arestaţi preventiv. Un altul se află sub control judiciar. Cu toţii sunt ce ...

Ovidenia. Ziua Luminii
21/11/2024 08:05

În fiecare an, pe 21 noiembrie, creştinii prăznuiesc Intrarea in Biserică a Maicii Domnului, sărbătoare cunoscută in popor drept Vovidenia sau Ovideniile. Tradiţia spune că la Ovidenii, cunoscute ...

Moș Crăciun vine și pentru pensionarii ieșeni
21/11/2024 07:46

* circa 12.000 de pensionari din municipiul Iasi, ale căror pensii cumulate nu depăsesc suma de 1.800 de lei, inclusiv (pensionari de drept si pensionari pe caz de boală), vor primi tichete sociale valorice ...

Educația transformă destine. De la sărăcie, la leadership
20/11/2024 17:10

În inima Moldovei, orasul Iasi pulsează de istorie si traditie academică. Străzile sale pavate, umbrite de clădiri monumentale, au fost martorii unei transformări subtile, dar remarcabile: ascensiune ...

Economia emoției, noua lume a consumului
20/11/2024 16:54

Un gest simplu: o cutie elegantă te asteaptă la usă. Înăuntru, o selectie atent aleasă de produse de ingrijire, fiecare ambalat cu grijă, promitand o clipă de răsfăt. Sau poate e un pachet cu boa ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei