Universitatea Suceava, din nou în topul mondial al învățământului academic
Dimensiune font:
Ediția 2024 a clasamentului QS World University Rankings plasează Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava în eșalonul universităților 1201 – 1400. Astfel, USV continuă să fie ierarhizată drept una dintre cele 1500 de universități de excelență pe plan mondial și între cele mai performante 13 universități din România, anunță instituția academică suceveană. Potrivit sursei citate, pentru ediția 2024 a QS World University Rankings, au fost analizate rezultatele a 2963 de instituții, dintre care 1499 au îndeplinit criteriile riguroase pentru a fi incluse în ierarhizare, cu 83 de intrări noi prin raport la ediția precedentă. În top se regăsesc doar 13 universități din România, la fel ca în ediția 2023. Această a 20-a ediție a prestigiosului clasament QS World University Rankings are la bază, pe lângă indicatorii deja cunoscuți – ponderea studenților străini, prestigiul academic, reputația în rândul angajatorilor, numărul de citări raportat la numărul de cadre didactice, raportul dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenți, ponderea cadrelor didactice din străinătate, alți trei indicatori noi: impactul pe piața muncii, ponderea în rețeaua internațională de cercetare și sustenabilitatea. „În ediția 2024, cea mai bună clasare a USV rămâne la indicatorul ce privește ponderea studenților străini (poziția 443 în clasament), universitatea noastră având cel mai mare număr de studenți internaționali dintre universitățile românești analizate. Referitor la ceilalți indicatori, USV se plasează după cum urmează: prestigiul academic (eșalonul 601+), reputația în rândul angajatorilor (eșalonul 601+), numărul de citări raportat la numărul de cadre didactice (701+), raportul dintre numărul de cadre didactice şi numărul de studenți (701+), ponderea cadrelor didactice din străinătate (701+). În eșalonul 701+ se situează instituția suceveană și în cazul celor trei indicatori noi”, precizează USV.
QS World University Rankings este considerat unul dintre primele 3 topuri universitare internaționale în ceea ce privește vizibilitatea, rezultatele publicate fiind valorizate pentru dezvoltarea de politici publice în educație. Cea de-a 20-a ediție vine într-un moment în care prioritățile în învățământul superior evoluează, QS World University Rankings aflându-se în poziția privilegiată de a fi un punct de legătură în sfera învățământului superior, fiind conectat cu milioane de studenți, sute de mii de cadre universitare și angajatori și mii de instituții din întreaga lume. Accentul pus pe schimbările în comportamentul acestor actori, ca răspuns la tendințele mai largi din educație și societate, a determinat QS să încorporeze trei noi indicatori, menționați anterior.
Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau