A intrat în vigoare Legea Porcului: Revoltă în țară! Legea care te face infractor
Dimensiune font:
Medicul veterinar Petru Antoniu Mureșan anunță că a intrat în vigoare Legea Porcului și atenționează Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Bistrița-Năsăud să nu transforme medicii veterinari în ”comisari ai poporului”.
Legea care te face infractor!
A intrat în vigoare legislația privitoare la creșterea suinelor pe teritoriul României. Pe scurt, sunt legiferate condițiile de biosecuritate și bunăstare privind creșterea porcilor, în concordanță cu legislația europeană. Sunt clasificate toate sistemele de creștere a porcilor, începând cu gospodăria noncomercială, exploatația comercială de tip familial ( IF, PFA), exploatațiile comerciale autorizate ( înregistrate) sanitar veterinar.
Din păcate, pentru majoritatea crescătorilor tradiționali – familia cu gospodărie la țară care deține câteva hectare, 1-2 vaci, câțiva grăsuni, poate oi, păsări de curte – se încadrează în prima categorie, unde vor putea crește porci doar pentru îngrășare și consum propriu.
Dacă ești gospodar, vrei să crești scroafe pentru a vinde purcei, poți s-o faci doar dacă te AUTORIZEZI, ÎNREGISTREZI FISCAL (adică să plătești taxe) și NU mai poți crește și alte specii!
Asta în condițiile în care în România există foarte puține, spre deloc Ferme autorizate care să asigure șeptelul de reproducție pentru popularea gospdăriilor de familie. Chiar și acestora, prin noua legislație li se impun niște norme care pe mulți îî vor duce în faliment ( având costuri foarte mari de implementare).
Pentru că a noastră clasă politică, de rahat, incultă și analfabetă, este dirijată din interior și exterior pentru distrugerea zootehniei tradiționale. În loc să implementeze politici care să sprijine și să ridice gospodăria familială de la rangul de subzistență la cel de mic producător comercial, care să asigure, în acest caz carne de porc sănătoasă și proaspătă pentru populație.
Garantez că într-o scurtă perioadă ne vom întoarce la vremurile de mult apuse în care țăranul ascundea vițelul de primar și de șeful de post, transformându-l în infractor.
Avertizez ANSVSA/ DSV-urile județene să NU îndrăznească să transforme medicii veterinari de liberă practică în „comisari ai poporului” și „informatori”, solicitând catagrafia suinelor din UAT!”, a scris medicul veterinar pe Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau