Comasarea alegerilor, împinsă și dinspre Parlamentul European. Șanse mari de consens în Coaliție

3_11zon

Dimensiune font:

| 07-02-2024 00:11

Comasarea alegerilor europarlamentare cu localele nu se lovește de nicio piedică la nivel european, fiind chiar încurajate deciziile privind creșterea prezenței la urne. La nivel de Coaliție, joi ar putea exista o decizie clară.

Subiectul fierbinte al comasării alegerilor europarlamentare cu cele locale este de interes și la nivel european, în condițiile în care mai multe state lipesc de scrutinul pentru Parlamentul European (PE) diferite alte tipuri de alegeri. Iar la nivel de Coaliție, care în România are majoritatea clară pentru a pregăti terenul, pare că planetele se aliniază pentru o decizie favorabilă.

„Practica comasării alegerilor e o practică uzuală în statele membre ale UE. Pe 9 iunie, când vor avea loc alegeri europarlamentare, vor avea loc alegeri locale într-o serie de state membre ale UE. Vor avea loc alegeri locale într-o parte din landurile Germaniei, într-o parte din regiunile Italiei, vor avea loc alegeri locale în Irlanda, în Malta și în Ungaria. Și alegeri regionale și federale în Belgia. Deci, comasarea alegerilor nu este un lucru văzut negativ la nivel european“, a explicat Siegfried Mureșan, eurodeputat PNL și vicepreședinte al PPE, într-o discuție cu jurnaliștii români. Reprezentantul liberalilor a subliniat că dinspre Parlamentul European există o încurajare privind măsurile care să crească prezența la vot. „Parlamentul European depune eforturi semnificative pentru creșterea ratei de participare la europarlamentare, iar comasarea este un lucru bun în acest sens. O decizie de schimbare a legislației electorale cu puțin timp înainte de alegeri ar fi fost evident văzută cu ochi critici de instituțiile abilitate, dar nu e cazul. Singurul lucru care se întâmplă e că se restabilește data alegerilor“, a completat Siegfried Mureșan.

Buda: Nu există niciun impediment legal

„Din punct de vedere legal, nu există niciun impediment ca aceste alegeri să nu poată fi comasate. Ca să fie foarte clar. Oricum, trebuie să umblăm la Codul Administrativ. Mai mult, în România au mai fost concomitent alegeri și referendum. Decizia e eminamente politică“, a precizat Daniel Buda, pentru „Adevărul“, explicând că în 2009 a fost referendum odată cu europarlamentarele, pentru reducerea numărului de parlamentari la 300, iar în 2019 – referendumul pe Justiție. Eurodeputatul a subliniat că și decizia trebuie luată în viitoarele două săptămâni, pentru că în caz contrar apar probleme privind încadrarea cu termenele legale. De exemplu, potrivit calculelor „Adevărul“, hotărârea de guvern finală pentru organizarea de alegeri pe 9 iunie, odată cu europarlamentarele, trebuie dată cel târziu până pe 25 martie, dar până atunci trebuie făcute modificările definitive la Codul Administrativ.

Și eurodeputatul PSD Victor Negrescu a venit cu argumente favorabile pentru comasarea unui rând de alegeri, cum e cazul europarlamentarelor cu localele. „De regulă, alegerile locale cresc participarea la vot. Automat va crește și participarea la vot pentru Parlamentul European. Ce e important pentru noi e să avem o campanie specifică pentru PE, să explicăm care e miza alegerilor europene și care e impactul asupra cetățenilor“, a afirmat Victor Negrescu, întrebat de ziarul „Adevărul“.

Test și pentru extremiștii din România

De asemenea, social-democratul a precizat că nu sunt probleme în ceea ce privește modul cum e perceput subiectul la Bruxelles și Strasbourg. „Din perspectivă europeană nu există nicio problemă cu această comasare, atât timp cât se face o campanie pentru PE, care e diferită de cea pentru locale“, a subliniat Negrescu. Chestionat dacă o comasare nu ar dezavantaja anumite partide, fără reprezentare locală, eurodeputatul a punctat că demersul e unul pozitiv, nu negativ: „Eu cred că o astfel de decizie trebuie luată în cheie pozitivă: de ce o luăm? Dacă vrem să le comasăm, trebuie să le explicăm românilor de ce o facem. Și singura explicație logică e să spunem că prin comasare eficientizăm cheltuieli și creștem participarea la vot, practic crescând reprezentativitatea celor aleși. Legitimitatea democratică. Și cred că extremiștii din România nu sunt, în opinia mea, reprezentanții cei mai buni pe care poate să-i aibă țara noastră. Dacă vom avea participare mai mare la vot, cred că vom afla că, de fapt, aceștia, în ciuda sondajelor de opinie, nu sunt reprezentativi pentru români“.

Potrivit informațiilor „Adevărul“ din Coaliție, subiectul ar urma să fie tranșat joia aceasta, când vor fi puse pe masă toate scenariile, adică variantele de comasare, dar şi deschiderea de negocieri pentru un acord privind funcțiile de top în anii următori, dar unde discuțiile sunt și mai complicate, pentru că niciunul din partide nu vrea să cedeze în favoarea candidatura la prezențiale cu un proiect și persoană comună.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Ce rol are președintele României. Responsabilitățile față de români pe care și le asumă cel care ocupă fotoliul de la Cotroceni
24/11/2024 18:09

 Functia supremă in stat, cea de presedinte al Romaniei, are un rol esential in asigurarea bunei functionări a institutiilor si a societătii. Responsabilitătile presedintelui sunt stipulate in legea fu ...

Prezența la urne - 33 la sută, la ora 16
24/11/2024 16:46

Sectiile de votare pentru primul tur la alegerile prezidentiale 2024 s-au deschis duminică dimineată. Scrutinul se desfăsoară pe parcursul a 14 ore – de la ora 7:00 pană la ora 21:00. În moment ...

Liderii PSD Iași au votat pentru „calea sigură”
24/11/2024 10:05

Şeful PSD Iaşi, Bogdan Cojocaru, a votat duminică dimineaţa la secţia 244 de la Şcoala Gimnazială „Titu Maiorescu” din Iaşi. Alături de el au venit şi colegi de partid. Printre ei au fost ...

Peste 220.000 de alegători din Diaspora au votat
24/11/2024 09:25

227.678 de alegători au votat in diaspora, pană duminică, la ora 9,00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate in timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP). Ag ...

Alegeri prezidenţiale. 18.008.480 de alegători sunt înscrişi pe listele electorale permanente
24/11/2024 07:23

Numărul total al alegătorilor inscrişi in listele electorale permanente, valabil pentru scrutinul prezidenţial, este de 18.008.480 de cetăţeni, după cum a informat vineri Autoritatea Electorală Permanen ...

Tudor Chirilă: Candidații la președinție în marea lor majoritate sunt o rușine. E mereu loc de mai rău. Și pentru asta trebuie să ieșim la vot
24/11/2024 00:05

Artistul Tudor Chirilă sustine că fiecare votant trebuie să-si spună anumite intrebări cu privire la candidatii de la prezidentiale, iar apoi să pună stampila de vot. „Să intelegem că bazinul de vot ...

„Nu suntem nebuni”. Medvedev, schimbare radicală de retorică: Rusia nu este dispusă să înceapă un război nuclear
24/11/2024 00:01

Dmitri Medvedev, vicepresedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, care anterior a amenintat in mod repetat Occidentul cu arme nucleare, si-a schimbat brusc retorica, scrie publicatia independentă The Mosc ...

„Moldova, regiune prioritară pentru investiții în Sănătate”
23/11/2024 19:10

Elita sistemului medical din regiunea Moldovei a fost prezentă la Iasi la sfarsitul acestei săptămani. Palatul Culturii a fost gazda unei intalniri deosebite organizată de ministerul Sănătătii, sub coord ...

Robert Turcescu acuză mafia de partid și de stat! Vor încerca să măsluiască alegerile
23/11/2024 11:38

Mai sunt două zile, dar nu se termină! La cum arată situatia, parcă văd că abia duminică seara la 21.00 incepe adevarata nebunie: trei candidati (Simion, Lasconi, Ciucă) la egalitate pe locul doi! Ne ...

Traian Băsescu îl face ”fetiță” pe Rareș Bogdan! Reacția lui ”ruj roz”
23/11/2024 11:16

Rares Bogdan l-a acuzat vineri pe Traian Băsescu că actionează “diabolic” in incercarea de a se “lipi” de lidera USR, Elena Lasconi, pe care o vrea la Palatul Cotroceni, atrăgandu-si o replică dur ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei