Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waiver a fost introdus în Senatul SUA

Dimensiune font:

| 16-03-2023 15:08


Potrivit informațiilor transmise de Ambasada României la Washington DC, doi senatori americani au introdus în Senatul SUA un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver. Ambasadorul României la Washington, Andrei Muraru, a anunțat că acest demers este cel mai puternic semnal legislativ pe care țara noastră îl primeşte din partea Statelor Unite ale Americii pe acest dosar.

Conform unui comunicat de presă emis de către Senatului SUA, proiectul celor doi senatori americani „încurajează Guvernul României să întreprindă toate demersurile necesare pentru a pregăti România pentru participarea la programul SUA Visa Waiver, în temeiul secţiunii 217 din Legea privind imigraţia şi naţionalitatea, să continue eforturile de reducere a traficului de persoane şi permite Secretarului Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) să desemneze România ca ţară inclusă în prigram în cadrul programului Visa Waiver stabilit de acea secţiune.”

„România a ieşit din cenuşa tiraniei sovietice pentru a deveni un membru prosper al comunităţii transatlantice a democraţiilor, NATO şi UE”, a declarat, joi, Richard Durbin, unul dintre iniţiatori acestui proiect de lege.

„România a devenit unul dintre cei mai puternici aliaţi ai noştri din Europa de Est. Au demonstrat un angajament continuu de a susţine idealurile democratice şi sunt membri apreciaţi ai alianţei transatlantice.

În timpul vizitei noastre recente în România, a devenit foarte clar în conversaţiile dintre senatorul Durbin, mine şi aliaţii noştri români că extinderea programului Visa Waiver din SUA este un pas firesc pentru a le recunoaşte acţiunile şi a consolida relaţia dintre cele două ţări”, a transmis Jeanne Shaheen.

România are șanse să intre în programul Visa Waiver
„Senatorii americani Richard Durbin, numărul doi în eşalonul conducerii democrate din Senat şi Jeanne Shaheen, preşedintele Subcomitetului pentru Europa din cadrul Comitetului pentru Relaţii Externe al Senatului Statelor Unite, au introdus miercuri, 15 martie 2023, un proiect de lege care recomandă includerea României în programul Visa Waiver. Iniţiativa legislativă vine în continuarea unei vizite pe care cei doi senatori au efectuat-o luna trecută în România”, a anunțat, joi, sursa citată anterior.

„Proiectul de lege privind susţinerea admiterii României în programul Visa Waiver este cel mai puternic semnal legislativ pe care România îl primeşte din partea Statelor Unite pe acest dosar. De asemenea, proiectul de lege subliniază în fapt nevoia de a accelera eforturile ambelor guverne, al SUA şi al României, de a face paşi concreţi în această direcţie. Nu în ultimul rând, iniţiativa senatorilor americani arată susţinerea şi încrederea de care se bucură România ca partener şi aliat strategic în regiunea Mării Negre” a spus, joi, Andrei Muraru.

„Intitulat ”Romania Visa Waiver Act of 2023”, proiectul de act normativ reprezintă un pas legislativ important care marchează sprijinul Senatului american în contextul eforturilor României de a deveni stat membru al acestui program. Proiectul de lege transmite un semnal politic important executivului american (Departamentul Securităţii Interne, care administrează programul Visa Waiver) privind desemnarea României ca stat participant. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

04:53

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
Refuz categoric în PSD de a prelua șefia partidului în locul lui Marcel Ciolacu: „Nu mă interesează în următorii patru ani”
06/05/2025 06:45

Primarul Craiovei, Lia Olguta Vasilescu, a transmis luni, intr-un mesaj pe Facebook, că nu vrea să renunte la functia pe care o ocupă acum, „pentru nicio functie”, fie ea si cea de presedinte al PSD. Ea ...

Coaliția PSD-PNL a scos SUA din proiectul Legii Apărării Naționale. Senator: Se încearcă eliminarea parteneriatului cu SUA și introducerea țării în războiul din Ucraina
06/05/2025 06:39

Proiectul de lege al Apărării Nationale nu mai mentionează parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii. Alineatul 2 al articolului mentionează că „Apărarea natională se realizează atat in c ...

Când a mai pierdut alegerile candidatul de pe primul loc în primul tur. Șansele ca Nicușor Dan să ajungă la Cotroceni
06/05/2025 06:38

In turul doi al alegerilor prezidentiale, Nicusor Dan se confruntă cu George Simion, diferenta dintre cei doi fiind de aproape 20%. Istoria ne arată că in turul doi este posibilă recuperarea unei astfel de ...

Kelemen Hunor:
06/05/2025 06:36

Presedintele UDMR, Kelemen Hunor, avertizează că o eventuală victorie a lui George Simion in turul al doilea al alegerilor prezidentiale ar pune in pericol drepturile comunitătii maghiare din Romania. Intr- ...

Planul lui Trump de a redeschide închisoarea Alcatraz
05/05/2025 20:58

Donald Trump a zguduit natiunea cu noul său plan de a plăti fiecărui migrant ilegal care se autodeportează peste 1.000 de dolari - inclusiv biletul de avion pentru iesirea din SUA. Departamentul pentru Sec ...

BREAKING | PSD a votat ieșirea de la guvernare. Partidul NU va susține un candidat în turul 2
05/05/2025 19:42

  Partidul Social Democrat a decis, in unanimitate, să iasă de la guvernare, potrivit unor surse politice participante la sedinta conducerii partidului. Premierul Marcel Ciolacu urmează să demisioneze ...

Cutremur politic în Guvern. Marcel Ciolacu, pregătit să demisioneze din funcția de premier
05/05/2025 14:47

Premierul Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat (PSD), este gata să demisioneze din functia de sef al Guvernului, au declarat surse politice pentru News.ro. Anuntul oficial este asteptat după sed ...

George Simion și Nicușor Dan, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale
05/05/2025 12:14

* aseară, după numărarea voturilor din aproape toate sectiile de votare, rezultatele indicau faptul că George Nicolae Simion (Alianta pentru Unirea Romanilor) si Nicusor Dan  (independent) se vor intal ...

Elena Lasconi renunță la conducerea USR. Decizie cu impact politic major în pragul alegerilor
05/05/2025 10:30

  Elena Lasconi, una dintre cele mai vizibile figuri ale Uniunii Salvati Romania (USR), a anuntat luni dimineată, 5 mai 2025, că demisionează din functia de presedintă a partidului. Decizia vine intr- ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei