Robert Cazanciuc, replică usturătoare pentru Alina Gorghiu: 'Am crezut că ați adus toți fugarii în țară și ați recuperat toate prejudiciile'
Dimensiune font:
Fostul ministru al Justiției Robert Cazanciuc (PSD) o întreabă pe Alina Gorghiu (PNL), actualul ministru, de ce cuvântul „fugar” nu apare în programul de guvernare al PNL. Replica vine după ce Gorghiu a acuzat fix același lucru în legătură cu programul PSD. Cazanciuc a mai întrebat-o retoric pe Gorghiu de ce ar trebui să fie acest cuvânt în programul PSD, de vreme ce PNL a avut în ultimii trei ani „mandat la Interne și ministeriat la Justiție”, iar liberalii se laudă că „au securizat frontierele, au adus toți fugarii în țară”.
„Ministrul liberal al justiției tocmai ce îl întrebă public pe ministrul liberal de interne de ce nu este cuvântul fugar în programul…PSD. Curios fiind, mă duc să caut cuvântul fugar în programul PNL, să văd ce vrut să spună doamna ministru, că prea a fost subtilă. Ghinion, nu l-am găsit!
Chiar așa, doamna ministru, de ce nu este cuvântul fugar în programul PNL?
Păi atunci de ce, doamna ministru, ar trebui să fie cuvântul în programul PSD, după 3 ani de mandat PNL la Interne și ministeriat la Justiție, tot PNL? Am crezut că ați securizat frontierele, ati adus toți fugarii în țară și ați recuperat toate prejudiciile… Nu asta trebuia să faceți?”, a scris senatorul PSD Robert Cazanciuc, într-o postare pe Facebook.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau