Ședință de urgență a Coaliției, după ce au bubuit tensiunile dintre PSD și PNL
Dimensiune font:
Liderii coaliției de guvernare de la PSD și PNL se vor reuni într-o ședință a Coaliției, de la ora 17.00, după un weekend cu ședințe prelungite la fiecare dintre partide, acolo unde s-au lansat atacuri extrem de dure.
Conform surselor noastre, toate tensiunile pleacă de la măsurile fiscale pe care le propune Marcel Ciolacu și care au fost prezentate deja la Bruxelles.
Liberalii nu sunt de acord cu aceste măsuri și doresc o renegociere a pachetului fiscal. În ședința PNL, ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, a fost mitraliat de către colegii de partid.
Tocmai din acest motiv, Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, dar și alți lideri ai celor două partide, vor avea o ședință de ”armonizare”.
Discuții aprinse în PNL
Discuțiile au fost mai aprinse în momentul în care ministrul Marcel Boloș a prezintat măsurile fiscal-bugetare și negocierilor care s-au purtat cu cei de la Bruxelles.
Unii dintre liderii PNL s-au revoltat și au spus că PNL nu trebuie să accepte toate măsurile propuse, așa cum fac pesediștii, și că Directiva de la Bruxelles trebuie luată ca și recomandare a Băncii Mondiale.
La întâlnirea de dinainte, cea care a început la ora 14, liderii de filiale din teritoriu i-au reproșat lui Nicolae Ciucă că-i lasă la cheremul PSD. Pe de altă parte, unii dintre participanți au cerut resetarea relației cu PSD, spunând că nu se mai poate continua așa.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau