Ce sunt legionarii? Ce a însemnat Mișcarea Legionară?

13

Dimensiune font:

| 18-11-2022 15:13

Cine sunt legionarii? De-a lungul istoriei, oamenii au fost împărțiți după principii și ideologii. Astfel, a apărut comunismul, socialismul, nazismul, fascismul și capitalismul. În România, Mișcarea Legionară a fost o organizație paramilitară de orientare naționalist-fascistă. Aceasta mai era numită Garda de Fier sau Legiunea Arhanghelul Mihail și a fost înființată de Corneliu Zelea Codreanu, la 24 iunie 1927.

Ce sunt legionarii?

Mișcarea Legionară a avut un caracter mistic-religios, anticomunist, antisemitic, anticapitalist și antimasonic, constituită după tipul organizațiilor naziste SA și SS. Membrii acestei organizații se numesc legionari și aveau o atitudine de respingere a tot ceea ce era în societate.

Potrivit definiției oficiale, legionarii sunt „acei soldați care făceau parte din legiunea romană, membrii ai unei mișcări social-politice de extremă dreapta sau soldat în Legiunea străină„.

Mișcarea Legionară în România

Mișcarea Legionară a fost înființată în țara noastră, în anul 1927, iar în 1936 și-a schimbat numele în „Totul pentru țară”. Organizația a fost formată de Corneliu Zelea Codreanu alături de Ion Moţa, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu şi Ilie Gârneaţă. În anul 1930, mișcarea a format partidul politic numit „Garda de Fier”, având ca scop să lupte împotriva expansiunii URSS.

Membrii acestei mișcări purtau cămăși verzi și salutau precum fasciștii. Spre deosebire de omologi germani, care erau concentrați pe violență, românii acordau o mare importanță religiei ortodoxe. Cu toate acestea caracterul violent al Mișcării Legionare s-a făcut remarcat de mai multe ori. La 29 decembrie 1933 membrii Gărzii de Fier l-au asasinat pe premierul liberal Ion G. Duca, fiindcă îi scosese în afara legii

Ajunsă la putere, Mişcarea Legionară a introdus o serie de legi antisemite dure şi jaful organizat al minorităţii evreieşti. Asasinatele legionare au afectat circa 2/3 dintre români şi 1/3 dintre evrei. Membrii Gărzii de Fier au pus la cale cel mai mare pogrom, în care au fost ucişi peste 100 de evrei, iar câţiva dintre aceştia au fost atârnaţi în cârlige la abator şi mutilaţi. Poliţia legionară a asasinat în penitenciarul de la Jilava 64 de foşti demnitari iar Nicolae Iorga şi Virgil Madgearu au fost torturaţi şi asasinaţi fără să fie arestaţi, scriu cei de la Historia.>

Propaganda acestei mișcări se făcea prin marşuri, procesiuni religioase, miracole, imnuri patriotice, muncă voluntară şi campanii în zonele rurale. Majoritatea susținătorilor acestei grupări era formată din țărani și studenți.

Fondatorul Mișcării Legionare, Corneliu Zelea Codreanu, a fost asasinat în anul 1938, iar conducerea a fost preluată de Horia Sima. În anul 1941, Ion Antonescu a reușit să înăbușe lovitura de stat organizată de noul lider al mișcării, drept urmare aceștia au fost înlăturați de la guvernare și s-au refugiat în Germania

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:42

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Copilării fără baterii. Jucăriile de altădată
13/11/2024 07:46

Copilăria părintilor nostri este un univers aparte, un mozaic de momente ce astăzi par invelite intr-o patină de aur, cu un aer ce imbină simplitatea vietii de altădată cu rasetele sincere si micile peri ...

  Dincolo de măști
11/11/2024 18:36

Diminetile, indiferent de anotimp, cand soarele incă mai ezită să mangaie orasul, o găsesc pe ea, femeia cu o carieră remarcabilă, in fata oglinzii. Reflexia ii intoarce o privire blandă, dar plină de p ...

Groaznicul cutremur de sambata noaptea! 10 noiembrie 1940
10/11/2024 14:06

Sambătă, 10 noiembrie 1940, la ora 3:39 si 35 de secunde s-a declansat primul cutremur catastrofal al secolului XX in Romania. Seismul care s-a produs in zona Vrancea, la o adancime de 140-150 km, a avut magn ...

Atlantida, mitul care încă fascinează lumea
09/11/2024 10:30

Atlantida, civilizatia misterioasă care a starnit imaginatia lumii timp de peste două milenii, rămane una dintre cele mai captivante legende ale omenirii. Povestea insulei scufundate, descrisă pentru prima ...

O călătorie în inima obiceiurilor străvechi românești
09/11/2024 09:44

În satele Moldovei, ascunse de forfota modernitătii, trăiesc traditiile vechi de secole, transmise din generatie in generatie, ca o soaptă a trecutului care incă mai reverberează in prezent. În ...

Gutuia, fructul de aur al toamnei. Parfum, tradiție și esență în fiecare ramură
09/11/2024 09:34

Gutuiul (Cydonia oblonga) este unul dintre acele fructe care nu pot fi confundate. Forma sa, ce pare o combinatie intre măr si pară, este insă doar inceputul. Parfumul său distinct, dulceag si usor astringe ...

Adevărul din spatele minciunilor. Călătoria emoțională a copiilor spre sinceritate
09/11/2024 08:50

Copiii, in special la varste fragede, invată prin explorare si experimentare. Minciuna este adesea o parte a acestui proces, dar motivele din spatele ei si modul in care aceasta este gestionată de către păr ...

Stângacii și creativitatea, o legătură specială
09/11/2024 08:31

Într-o lume dominată de dreptaci, stangacii au fost adesea priviti ca fiind diferiti, uneori chiar „ciudati”, pentru că folosesc mana stangă in activitătile de zi cu zi. Cu toate acestea, ...

  Uleiul de canabis, alchimie modernă și terapii naturale
07/11/2024 13:46

Cunoscut in mod obisnuit sub denumirea de ulei de CBD (canabidiol), uleiul de canabis a devenit in ultimii ani un subiect de discutie tot mai amplu, traversand granitele dintre terapiile naturale si afacerile d ...

Compozitorul şi producătorul american Quincy Jones a murit la 91 de ani
04/11/2024 11:21

Compozitorul şi producătorul american Quincy Jones, care a avut o influenţă majoră asupra muzicii americane prin colaborarea sa cu artişti precum Count Basie şi Frank Sinatra şi care a remodelat muzica ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei