Lada cu zestre, taina unei tradiții pierdute în vâltoarea timpului

 Într-o lume în care contează tot mai mult doar conexiunile digitale, lada de zestre rămâne un simbol puternic al legăturii cu trecutul și al valorilor care ne definesc ca oameni. Fiecare obiect, fiecare amintire, fiecare poveste adăpostită în ea ne amintește de frumusețea tradițiilor și de importanța de a le păstra vii

În colțul unei camere prăfuite, lângă fereastra căreia timpul i-a lăsat amprentele, stă o ladă veche de lemn, acoperită cu broderii tradiționale. Pentru un ochi nepregătit, ar putea părea doar un obiect vechi, uitat de lume. Dar pentru Maria, acea ladă are o semnificație mult mai profundă.

Lada cu zestre nu este doar un obiect. Este o amintire vie a trecutului, un simbol al tradiției și al legăturii dintre generații.

Maria își amintește cu drag de ziua când a primit-o. Era un dar de la bunica sa, care la rândul ei o primise de la mama sa. În lada aceea, femeile din familia ei păstrau cu sfințenie obiectele cele mai de preț: țesături tradiționale, bijuterii, fotografii vechi și scrisori de dragoste.

„Nu e doar o ladă”, i-a spusspusese bunica Anica, „este inima familiei noastre. Păstrează aici tot ce este mai de preț pentru tine, pentru că aceasta va fi zestre ta pentru viitor”.

Zestrea nu înseamnă doar o sumă de obiecte. Era o modalitate prin care femeile se pregăteau pentru viitoarea lor viață de familie, adunând în acea ladă tot ce considerau esențial pentru o casă și pentru suflet.

Maria a deschis lada cu grijă. Broderiile de pe capac păreau să dănțui sub degetele ei, învăluind-o într-o aromă dulce de lemn vechi și de amintiri. Înăuntru, țesăturile colorate, brodate manual, păstrau povești despre zilele lungi de vară, când femeile satului stăteau la umbră și își uneau forțele și creativitatea pentru a crea adevărate opere de artă.

ÎDar lada cu zestre nu este doar un obiect al trecutului. Este un simbol al continuității, al legăturii dintre trecut și viitor. Deși tradiția zestrei a slăbit în ultimii ani, datorită modernizării și schimbărilor sociale, pentru Maria și multe alte femei, lada cu zestre rămâne un reper de identitate și apartenență.

„Sunt bucovineancă și cred că asta spune tot. De când m-am născut, le-am văzut pe mama și bunica pregătind zestrea pentru momentul în care mă voi mărita. Sună tare haios acum, dar altele erau vremurile acum 35 de ani. Cum se lăsa iarna, bunica ocupa o cameră întreagă cu războiul ei de țesut și pregătea prosoapele pentru înmormântare, chiar dacă pe atunci avea 50 de ani. Pregătea fir de bumbac și materialul de in sau cânepa pentru cămăși. Am prins și șezătorile căci veneau mătușile să îi ofere companie, lucrând și ele la o ie, la o traistă. Îmi amintesc cum cântau mai mult în limba ucraineană, căci asta era limba lor maternă, chiar dacă erau toate născute în România. Râdeau, plângeau, dar mâinile lor nu stăteau o clipă. Bunica avea ii moștenite de la mama și bunica ei. Le păstra cu sfințenie amintindu-și cum pe vremuri avea două cămăși în garderobă și o fustă. În același timp, căuta modele noi, împrumuta cămăși pentru a coase ceva nou. Așa se face că am în lada de zestre moștenită cinci costume complete și vreo 10 cămăși diferite. Unele cămăși sunt moștenite de la străbunicile mele și au peste 100 de ani sau chiar mai bine, altele au fost cusute de mâinile bunicelor mele. Le port cu mândrie”, am aflat de la Jeanina Băbuță. Pentru ea, tradiția înseamnă legătura cu divinitatea, natura și străbunii,  iar „ia este legătura mea cu ochii blânzi și veseli ai bunicii Domnica. Prin ie, ea îmi este alături și acum”.

Odaia de curat

Când intri în camera de oaspeți a a multor bătrâni din satele Moldovei, odaia de curat cum spun mulți dintre ei, ochii îți sunt atrași de o ladă din lemn vechi, cu margini ușor uzate de timp, dar cu detalii sculptate în relief, care încă păstrează amprenta vârfurilor aspre ale dăltiței. Este lada cu zestre a familiei, un tezaur al memoriei și tradiției, un simbol al continuității, al legăturii dintre generații și al valorilor pe care le transmitem mai departe.

Ioana, bunicuța cu părul alb ca neaua și ochi care strălucesc de amintiri, își amintește momentul când, fiind doar o copilă, mama ei i-a arătat pentru prima dată lada cu zestre. „Era plină de povești, fiecare obiect avea o poveste proprie. Bluzele cusute manual de mama mea, broboadele lucrate de bunica, inele și brățări moștenite de la străbunici... Era ca o carte de istorie a familiei noastre”, a spus Ioana, apoi ochii i-au alunecat către Maria, care își așeza în oglindă, cu multă cochetărie, o basma roșie pe care tocmai o primise din lada cu minuni.  Fiecare piesă are o poveste de spus. Poate e un șal brodat manual de bunica în tinerețe sau un colier de mărgele moștenit de la străbunică. Aceste obiecte nu sunt doar simple podoabe sau obiecte de uz casnic, ci

Pe lângă valoarea sentimentală inestimabilă, lada cu zestre are și o valoare practică. Era un simbol al pregătirii pentru viața de adult și al responsabilităților care urmau să vină. Acum este o dovadă a faptului că, indiferent cât de repede se schimbă lumea în jurul nostru, există lucruri care rămân constante: dragostea, dedicarea și legăturile familiale.

Maura ANGHEL