Luxul învăţăturii
Dimensiune font:
De ceva vreme mă tot frământă gândul că pentru foarte mulţi români educaţia este un lucru opţional şi nu este bine. Am ajuns la concluzia asta după ce am urmărit statisticile, care arată cât de mulți analfabeți funcționali sunt în România. Adică oameni care nu pricep nimic din ceea ce eventual ar putea citi. Cifrele m-au îngrozit şi nu din perspectiva pensiei pe care nu va avea cine să mi-o plătească fiindcă nu vor mai fi angajaţi, ci a neştiinţei, care te obligă veşnic la o viaţă de slugă.
Mereu am fost de părere că învăţătura îţi dezvoltă mintea şi sufletul şi că nu trebuie niciodată să lăsăm cartea din mână fiindcă asta va echivala cu finalul mulţumirilor noastre, fie ele financiare sau sufleteşti. Fără carte nu faci nimic, dar uite că în România lucrurile încep să se schimbe din rău în mai rău şi totul ţine de lipsa banilor şi a strategiilor coerente.
Fiecare an şcolar aduce o altă reformă, alte curricule şi idei care îi bulversează pe elevi. Pe cei care au bani să vină la cursuri, fiindcă restul au rămas la coada vacii. Pentru ultimii, clopoţelul sună ruginit ori deloc fiindcă părinţii nu au bani de caiete, cărţi, creioane, caiete speciale şi tot felul de materiale didactice pe care statul nu le mai asigură.
Şcoala este un lux pentru foarte mulţi români. Lista cu cheltuieli începe să se lungească imediat ce copilul intră în clasa întâi şi ajunge la valori aproape incomensurabile pe măsură ce ajunge la gimnaziu ori liceu. În momentul în care ai înscris odorul la şcoală încep discuţiile despre schimbatul parchetului din sala de curs, despre tabla care trebuie să fie de un anumit fel, despre caietele speciale care costă cât mâncarea pe zi a unui muncitor, despre uniformele care trebuie neapărat comandate la o anumită firmă cu care învăţătorul sau dirigintele are un şmen. Dacă pentru copii începerea şcolii este un moment de bucurie şi un nou pas în viaţă, pentru mulţi părinţi este aproape un coşmar. Mulţi dintre ei se întreabă de ce minte Guvernul când spune că învăţământul este gratuit în România fiindcă elevii cumpără inclusiv cretă, mătură şi făraş. Statul ce oferă la schimb? Nişte pereţi în care părinţii trebuie să facă amenajări de la an la an? Asta e gratuitate... plătită scump şi greu.
Contribuţii băneşti am achitat şi eu pe când eram elev în timpul epocii de aur, dar erau cu mult mai mici. Manualele ne aşteptau pe pupitre, nu în librării, parchetul era acelaşi de la o generaţie la alta (ce-i drept mai subţire de atâta spălat în zilele de muncă patriotică), ferestrele nu se schimbau de la un an la altul, şi nici perdelele. Veţi spune că erau alte vremuri şi vă dau dreptate, însă eforturile făcute de părinţi pentru a le asigura copiilor o educaţie nu le provocau nici infarct şi nici dezechilibre financiare pentru o mare parte parte din an.
Sistemul de învăţământ are alocaţii bugetare pentru dotări, dar unde sunt aceşti bani? De ce nu spune nimeni nimic despre ei? Se vorbeşte în schimb despre abandon şcolar, despre analfabetism şi despre faptul că elevii nu înţeleg ceea ce citesc, motiv pentru care din acest an şcolar vor avea şi lecţii de dictare. Mi-ar plăcea ca şi ministrul Educaţiei, oricine ar fi el, să înveţe să scrie după dictare că „Educaţia este un lux în România” şi să repete acest lucru până când va înţelege şi ori va accepta situaţia, ori va lua măsuri ca să nu ajungem o ţară de analfabeţi.
Maura Anghel
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau