Pâinea de casă, un lux la bătrâneţe

E plină lumea de brutării ce se întrec în sortimente noi, care mai de care mai ciudate şi mai scumpe. Ba până şi cozonacul ori plăcinta pentru cel mic, ca să ronţăie la grădiniţă, le poţi lua de la vreo patiserie. Arată bine şi adesea sunt proaspete şi destul de gustoase...

Bunicile din Bucovina clatină însă din cap, neîncrezătoare. Nici obrăjorii frumos rumeniţi şi bine pudraţi cu zahăr imaculat ai plăcintuţelor dolofane din galantar, nici aroma de pâine caldă care abureşte la geamul brutăriei nu le conving deloc. Da, pentru „toată ziua” e bine să iei pâinea de la magazin, că azi femeile muncesc mult, au şi două slujbe şi plozi deodată, au şefi mofturoşi şi timp liber deloc. Nu mai e ca înainte, când gospodina trebăluia liniştită acasă... Dar pentru masa de duminică, de sărbători ori pentru musafiri, e aproape ruşinos, cred bunicuţele, să nu ai pe masă „coptură de casă”.

Pentru cine nu se pricepe deloc la bucătărie sau n-a gustat în viaţa lui, lângă o ulcică cu lapte adevărat,  un colţ de pâine de casă amăgit cu unt din cel fără mofturi lipidice şi împodobit pe deasupra cu miere aurie curată, spusele bunicuţelor pot părea doar fasoane de babe mofturoase, care nu-s luate destul în seamă şi se linguşesc singure cu talentele de odinioară. Dar nu. Mătuşile au dreptate, iar cei ce nu pot încă pricepe de ce ar trebui să se gândească, aşa, pe înţelesul fiţelor din vremea noastră, că pe săpunul ori zorzonul handmade se pune mare preţ, deci nu e nici un motiv să nu se pună şi pentru aluatul copt în casă...

Bunicile ar putea cumpăra toată ziua pâinea de prin magazine, mai ales că nu mai sunt tinerele, dar tot nu renunță la pâinea de casă. „Asta făcută în casă e mai dulce, are alt gust. De fapt, e ca un cozonac mai puţin dulce şi fără umpluturi. Secretul, zic eu, stă în frământatul îndelung, la mână, pentru că la malaxoarele industriale nu se poate face la fel. Gospodina simte aluatul, maşina nu poate. Sigur, se spune că iese la fel dacă foloseşti aceeaşi reţetă, dar nu e aşa. Făina nu e ca nisipul. Uneori îndeseşte, alteori înmoaie aluatul şi e cleioasă. Gospodina ştie să dreagă aluatul la timp. Mai mult, în aluatul pentru pâinea de casă pui un pic de miere ori de zahăr, mai pui şi un ou uneori, frămânţi cu ulei din cel bun... De plăcinte nu mai vorbim, că a face poale-n brâu e o artă. Aluatul e mai moale şi, desigur, dulce, fin, foarte mult frământat şi cu multă grijă lucrat. Poate zice oricine tot ce vrea. Partea proastă e că te costă destul de scump. Înainte ne permiteam, acum şi butelia de aragaz e un lux. Pe la ţară, unde au pădure, mai pot coace femeile şi acum, la cuptor cu lemne. În rest, am ajuns şi vremea când pâine dulce de acasă e un lux la bătrâneţe. E tare trist...”, a spus o bunicuță.

Teona SOARE