Carne de pui îngălbenită cu vopsea, descoperită de inspectorii ANPC: 'Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi'
Dimensiune font:
Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, avertizează, miercuri dimineaţă, că unele firme vopsesc carnea de pui pentru a o face să pară mai bună, uneori procedura realizându-se în timpul hrănirii, astfel încât vopseaua să nu poată fi spălată.
„Există o vorbă care spune că umbli cu cioara vopsită. Dar iată că varianta modernă se referă la puiul de găină vopsit. Există operatori economici care îşi vopsesc aceste produse pentru a ne induce în eroare. Dar şi aici se întâmplă o minune: unii dintre pui sunt vopsiţi prin hrănire, pentru ca vopseaua să pătrundă în ţesut şi să nu poată fi spălată”.
Președintele ANPC menționează că şi ouăle primesc altă culoare odată ce este folosită mâncare amestecată cu produsele specifice păcălirii.
„Dacă adăugăm şi ingredientul sallmonela, descoperit la unele ferme de către colegii noştri, în condiţiile în care la fiecare dintre aceste structuri ar trebui să existe filtre serioase, nu superficiale, atunci puiul vopsit devine şi un pericol pentru sănătatea noastră. Ne confruntăm cu un atentat serios la siguranţa fiecăruia dintre noi: pui îngălbeniţi pentru a părea mai buni, împănaţi cu tulpini de salmonela periculoase”.
Acesta anunţă că va transmite în cursul zilei o „informare către absolut toate instituţiile ce pot verifica cum s-a ajuns în această situaţie”.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau