Crucea Roșie pune capăt restricţiilor privind donarea de sânge de către homosexuali în Statele Unite ale Americii
Dimensiune font:
Crucea Roşie americană a anunţat că va adopta începând de luni noi reguli, recent relaxate de autorităţile sanitare, pentru a pune capăt restricţiilor privind donarea de sânge care îi vizau în mod special pe bărbaţii homosexuali, relatează AFP.
Până acum, bărbaţii homosexuali trebuiau să se abţină de la sex timp de trei luni dacă doreau să doneze sânge, chiar dacă se aflau într-o relaţie exclusivă, conform agerpres.
De acum înainte, ''toţi donatorii vor trebui să răspundă aceloraşi chestiuni de eligibilitate, indiferent de sex sau orientare sexuală, şi vor fi evaluaţi pentru donarea de sânge pe baza factorilor de risc individuali'', a spus Crucea Roşie într-un comunicat.
Acest lucru înseamnă "mai mulţi potenţiali donatori'' care pot îndeplini această "misiune vitală", a mai spus organizaţia.
Crucea Roşie americană furnizează aproximativ 40% din sângele donat în Statele Unite.
Noile reguli au fost finalizate în luna mai de către Agenţia americană pentru medicamente (FDA) şi se bazează pe o evaluare individuală a riscurilor pentru fiecare donator.
Persoanele care au fost testate pozitiv pentru HIV sau care iau medicamente pentru prevenirea infecţiei cu HIV nu vor putea în continuare să doneze sânge.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau