DOCUMENT Lista cu antibioticele pentru care vor fi interzise exporturile din România pe o perioadă de 6 luni

00000  breaking-46

Dimensiune font:

| 03-01-2023 20:54

Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică, în 30 decembrie, un ordin care vizează restricționarea pentru 6 luni a exporturilor pentru 13 antibiotice, precum și pentru ibuprofen și paracetamol de uz pediatric. Măsura vine în contextul în care încă din vara anului trecut se înregistrează o criză de antibiotice în farmacii, iar odată cu valul de viroze nu se mai găsesc nici antitermicele pentru copii. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că România trebuie să primească un aviz din partea Uniunii Europene pentru ca ordinul să poată să fie publicat.


Ce prevede documentul:

„(1) Se aprobă Lista medicamentelor antibiotice și antitermice cu administrare orală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, a căror distribuţie în afara teritoriului României se suspendă temporar, pe o perioadă de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentului ordin.


(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) medicamentele fabricate de către producătorii cu sediul în România, inclusiv cele fabricate sub contract, precum şi medicamentele care tranzitează teritoriul României şi care sunt destinate altor pieţe din afara teritoriului României.”

Lista medicamentelor vizate:

I. DCI ANTIBIOTICE
Denumire comună internațională
Formele farmaceutice cu administrare orală

AMOXICILLINUM
AMOXICILLINUM + ACIDUM CLAVULANICUM
AZITHROMYCINUM
CEFACLORUM
CEFALEXINUM
CEFIXIMUM
CEFPODOXIMUM
CEFUROXIMUM
CLARITHROMYCINUM
FOSFOMYCINUM
PHENOXYMETHYLPENICILLINUM
SULFAMETHOXAZOLUM + TRIMETHOPRIMUM
SULTAMICILLINUM
II. DCI ANTITERMICE DE UZ PEDRIATIC
Denumire comună internațională Formă farmaceutică
IBUPROFENUM SUSP. ORALA
PARACETAMOLUM SOL. ORALA
PARACETAMOLUM SIROP
„Am elaborat un ordin de ministru care limitează exporturile pentru o perioadă de şase luni. Lista este în transparenţă decizională de o săptămână, de săptămâna trecută, înainte de Revelion, iar după ce am pus această listă am notificat Uniunea Europeană”, a afirmat ministrul Sănătăţii, marţi, la Prima News.

„Trebuie să primim un aviz din partea Uniunii Europene încât acest ordin să poată să fie publicat, ca să putem să trecem cu bine lunile ianuarie şi februarie, care sunt luni problematice, care duc la consumuri mult mai mari de substanţe antitermice, antiinflamatorii şi chiar antivirale de tip oseltamivir”, a explicat Alexandru Rafila, citat de News.ro.

Proiectul de ordin este pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătății până în 30 ianuarie. Prin urmare, restricționarea exporturilor pentru medicamentele respective ar putea să vină cel mai devreme în luna februarie.

G4Media a scris în premieră în decembrie despre criză medicamentelor pentru copii în farmacii în plin val masiv de viroze respiratorii. Banalul paracetamol era aproape de negăsit în farmacii la acel moment.


La sfârșitul lunii noiembrie, Agenția Națională a Medicamentului (ANM) a anunțat că vor lipsi din farmacii Nurofen și Panadol. „Din cauza unui consum mai mare decât cel estimat, pentru Panadol Baby 24mg/ml deținătorul autorizației de punere pe piață (DAPP) a anunțat discontinuitate temporară din motive comerciale”, anunța agenția, care preciza că se preconizează reluarea punerii pe piață în 18 decembrie.

Citește aici mai mult despre criza medicamentelor pentru copii

Ulterior, Colegiul Farmaciștilor din România a confirmat, într-un răspuns transmis la solicitarea G4Media.ro, „deficitul considerabil” de antibiotice, inclusiv a formelor farmaceutice destinate copiilor, pe piața din România. Instituția preciza că încă din vara 2022 se știa despre această situație, iar în continuare „stocurile sunt limitate și distribuite inegal în diferitele regiuni”. 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de demență
19/11/2024 12:30

Consumul de nuci este asociat cu un risc mai scăzut de dementă Dementa se dovedeste a fi foarte greu de tratat cu medicamente, dar oamenii de stiintă incearcă să găsească „ingrediente secrete&rdqu ...

Astenia de toamna. Realitate sau mit?
19/11/2024 11:33

Astenia de toamna. Realitate sau mit? Trecerea la un nou sezon, in speta trecerea de la vara la toamna, este marcata de o schimbare a starii de spirit, provocata de ajustarea intregului organism la schimbari ...

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp
18/11/2024 13:02

Cum ajută ficatul la eliminarea toxinelor din corp   Ficatul este considerat, pe bună dreptate, un motor al detoxifierii organismului. El are un rol esential in sănătatea noastră, indeplinind peste ...

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi
18/11/2024 11:17

Usturoiul - Beneficii cunoscute şi mai puţin cunoscute ale consumului de usturoi  Cunoscut in mod special datorita aromei inconfundabile si gustului pe care il confera preparatelor culinare, usturo ...

 De ce să bei ceai Kombucha? Află ce beneficii îți aduce
18/11/2024 10:14

 De ce să bei ceai Kombucha? Află ce beneficii iti aduce Ai mai auzit pană acum de ceaiul Kombucha si de beneficiile pentru sănătate cu care vine la pachet pe langă gustul revigorant si delicio ...

Peste 10.000 de candidaţi susţin duminică examenul de intrare în rezidenţiat
17/11/2024 08:01

Ministerul Sănătătii organizează duminică, 17 noiembrie, concursul national de intrare in rezidentiat 2024, sub formă de test-grilă cu 200 de intrebări. Conform datelor oficiale, sunt inscrisi 10.575 de ...

Doctorița din scandalul copilului mort de la Târgu Jiu, tratamente în parcare. În trecut fusese condamnată pentru moartea unei tinere
16/11/2024 00:37

O doctorită implicată in cazul copilului mort la Spitalul de Urgentă din Targu Jiu a fost filmată in timp ce trata pacienti in parcare contra-cost. In trecut femeia a fost condamnată pentru ucidere din cul ...

Ministrul Rafila: Nu există restricţii la numărul paturilor de paliaţie şi a finanţării de la CNAS
16/11/2024 00:26

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat vineri, la Oradea, că nu există restricţii in privinţa numărului paturilor de paliaţie din spitale şi a finanţării acestora de Casa Naţională de ...

Viitorul nu arată deloc bine. Tinerii sunt tot mai anxioși, disperați și speriați. Ce este solostalgia?
15/11/2024 12:03

O nouă formă de suferintă psihologică afectează generatia tanără la nivel global. Sase din zece tineri se simt speriati, anxiosi si disperati cand se gandesc la viitorul planetei, iar specialistii au num ...

Bolile copilăriei - cum să te pregătești pentru reîntoarcerea copilului în colectivitate
15/11/2024 10:25

Bolile copilăriei - cum să te pregătesti pentru reintoarcerea copilului in colectivitate Revenirea in colectivitate după vacantă poate fi un moment marcat de entuziasm pentru copilul tău, dar si de provo ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei