Mii de bolnavi psihic, abandonați de stat
Dimensiune font:
Președintele Asociației Spitalelor Publice de Psihiatrie din România (ASPPR), medicul Lucian Paziuc, trage un semnal de alarmă cutremurător: spitalele de psihiatrie din România adăpostesc mii de pacienți abandonați complet de sistem, devenind adesea ultima oprire pentru oameni considerați „inutili”. „Un spital de psihiatrie nu trebuie să fie un coș de gunoi în care să fie aruncați pacienți lăsați de izbeliște de statul român”, a declarat Paziuc în cadrul Congresului Național de Psihiatrie, desfășurat la Sibiu.
Bolnavi uitați, spitale copleșite
În unele spitale, peste jumătate dintre pacienții internați sunt de fapt persoane abandonate de familie și ignorate de autorități. Nu mai sunt tratate doar boli, ci și singurătatea, indiferența și neputința unui sistem care nu știe ce să facă cu aceste vieți. „În multe cazuri, vorbim de pacienți care stau internați de ani întregi, fără niciun plan de reintegrare, fără vizite, fără perspective. Sunt ținuți acolo pentru că nimeni nu-i vrea”, a explicat medicul Paziuc.
Președintele ASPPR atrage atenția că povara îngrijirii acestor oameni nu poate fi lăsată exclusiv pe umerii Ministerului Sănătății. „Avem de-a face cu o problemă complexă, care privește și Ministerul Muncii și Protecției Sociale, și Ministerul Justiției. Psihiatria este singura specialitate medicală unde se aplică măsuri privative de libertate, iar asta complică enorm lucrurile”, a spus el.
Paziuc propune un model integrat de îngrijire: sprijin social, locuințe protejate, consiliere, acces la muncă și monitorizare post-spitalizare. „Trebuie să încetăm să ascundem problema sănătății mintale sub preș. Nu este suficient să-i tratăm, trebuie să-i ajutăm să trăiască”, a spus el.
Nicoleta ZANCU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau