România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice, la același nivel ca în urmă cu 10 ani / Creșterea rezistenței bacteriilor din cauza excesului de antibiotice, una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică
Dimensiune font:
România se situează pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice, cu peste 25 de doze administrate zilnic la 1.000 de locuitori, la același nivel ca în urmă cu 10 ani, arată un studiu publicat de Centrul European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC), cu ocazia Zilei Europene de Conștientizare a Consumului de Antibiotice, care este marcată în 18 noiembrie.
Creșterea rezistenței bacteriilor din cauza excesului de antibiotice este una dintre cele mai grave probleme de sănătate publică ale continentului. Peste 35.000 de decese sunt atribuibile infecțiilor cu bacterii rezistente la antibiotice estimate pentru anul 2020.
Potrivit datelor publicate de ECDC, în România se consumă cele mai multe antibiotice din Europa, respectiv 25,7 doze zilnice la 1.000 de locuitori pentru anul 2021, similar cu anul 2012. Practic, în 10 ani, România nu a reușit să ia măsuri care să limiteze consumul excesiv și inadecvat al antibioticelor. Poate fi remarcat un ușor progres față de anul 2015, când s-a înregistrat un vârf al acestui interval, însă în ultimii ani nu se mai înregistrează nicio evoluție pozitivă.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau