O dubă cu deținuți a rămas înfiptă într-o groapă din asfalt
Dimensiune font:
Asfaltul s-a surpat în fața penitenciarului din Craiova, chiar în momentul în care o dubă încărcară cu deținuți trecea prin fața instituției. Duba încărcată cu deţinuţi a picat în groapă cu roata din spate dreapta, la intrare în curtea Penitenciarului. Angajaţii ANP au reuşit să o scoată tragând-o în curte cu o altă dubă.
„Din cauza ploilor din ultimele două săptămâni, ploi cu un debit foarte mare, în timp foarte scurt, canalizarea oraşului a intrat în presiune, lucru ce a dus la explozia conductelor de beton, care au o vechime în anumite zone. După retragerea apelor s-a tras pământul de pe stradă şi s-a lăsat asfaltul. Colegii intervin, iar în cursul zilei, totul va fi rezolvat”, a declarat directorul Companiei de Apă Oltenia, Alin Şuiu.
Ploile abundente din ultimele luni au dus la deteriorarea reţelei de canalizare din mai multe puncte ale oraşului. În timp ar fi apărut fisuri în conducte, apa s-a infiltrat în subteran, iar carosabilul a început să se prăbuşească.
Aflați amănunte de pe promotor.ro.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau