Prima răzbunare a României pentru veto-ul Austriei: Bucureștiul blochează intenția Vienei de a prelua președinția OSCE, o instituție-cheie pentru securitatea în Europa

Dimensiune font:

| 13-12-2022 08:25

 Președintele PSD Marcel Ciolacu afirmă că România i-ar putea aplica Austriei același vot negativ pe care l-a primit pentru aderarea la Schengen, atunci când Austria o să își dorească să obțină președinția OSCE.

În opinia liderului PSD, atunci când vine vorba de boicotarea firmelor şi produselor austriece, românii ar trebui să facă o distincţie între cetăţenii austrieci şi liderii politici din Austria.

Haideţi să facem o distincţie. În aceste companii austriece pe teritoriul României, vreau să vă reamintesc că sunt lucrători români. Eu când am vorbit despre sancţiuni către Austria, nu către austrieci, dacă tu ai folosit un drept de veto nejustificat, atunci nu te aştepta, de exemplu când Austria o să solicite şefia OSCE, să nu se aştepte ca România să nu folosească acelaşi drept de veto. Până se ajunge la această paralelă, există totuşi demersuri diplomatice de a închide aceste lucruri”, a spus Marcel Ciolacu la finalul şedinţei de luni a Consiliului Politic Naţional al PSD.

Potrivit informațiilor, Austria tatonează deja terenul pentru a strânge susținerea necesară ca reprezentantul său pe lângă OSCE să devină în 2023 secretar general al organizației.

Desemnarea noului candidat va avea loc în decembrie 2023, când expiră mandatul de trei ani deținut acum de Helga Maria Schmid (Germania), desemnată în decembrie 2020 în această funcție.

În 2020, România l-a susținut pentru funcția de secretar general OSCE pe Cristian Diaconescu, fost ministru al Justiției, al Afacerilor Externe și șeful Administrației Prezidențiale în al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu, dar negocierile dintre statele membre au dus la numirea contracandidatei sale din Germania. La acel moment, informații din lumea diplomatică arătau că Diaconescu a fost împins în cursă pentru ca, în urma negocierilor, România să blocheze de fapt numirea unui candidat maghiar în funcția de Înalt Comisar pentru Minorități Naționale. În cele din urmă, candidatul Ungariei a ratat funcția vizată.

Spre deosebire de alte organizații internaționale, desemnarea secretarului general al OSCE și al celorlați ocupanți ai posturilor de conducere se face prin negociere între statele membre și e nevoie de consens. De obicei, audierea candidaților are loc la Viena, iar țara care deține președinția rotativă joacă rolul mijlocitorului.

OSCE este o organizație ce reunește 57 de state și gestionează situațiile de securitate. Reprezentanții săi joacă un rol-cheie în conflicte precum cele înghețate din Transnistria ori zona Caucazului.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, satul Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt, telefon 0233/266.250, fax 0233/266.025, e-mail: primaria@ poianateiului.ro, cod fiscal 2614074. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -trupul de pasune Livezi, in suprafata totala 64,86 ha: identificat prin CF nr. 51086, nr. cadastral 51086, in suprafata de 47,68 ha si CF 51102, nr. cadastral 51102, in suprafata de 17,18 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Poiana Largului, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 32/04.05.2025; -trupul de pasune Hasca, in suprafata totala de 50,75 ha: identificat prin CF nr. 51138, numar cadastral 51138, in suprafata de 22,00 ha si CF 51139, numar cadastral 51139, in suprafata de 10,00 ha, CF 51140, numar cadastral 51140, in suprafata de 14,00 ha, CF nr. 51166, numar cadastral 51166, in suprafata de 4,75 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, in satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 33/04.05.2025; -trupul de pasune Ciungat, in suprafata de 20,4 ha, identificat prin CF 52864, numar cadastral 52864, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Petru Voda, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 34/04.05.2025; -trupul de pasune Preluca, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 8,43 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 35/04.05.2025; -trupul de pasune Parlituri, identificat prin CF nr. 51921, numar cadastral 51921, in suprafata de 16,55 ha, situat in extravilanul comunei Poiana Teiului, satul Dreptu, conform H.C.L. Poiana Teiului nr. 36/04.05.2025; Trupurile de pasune apartin domeniului public al Comunei Poiana Teiului, iar inchirierea se organizeaza conform O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si caietului de sarcini. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Impozite si Taxe, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 20 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Poiana Teiului. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 20.05.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 28.05.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Secretariat -Registratura Comunei Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, Str. Teilor nr. 61, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: se depun intr-un singur exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.05.2025, ora 09.00, Comuna Poiana Teiului, comuna Poiana Teiului, sat Poiana Teiului, str. Teilor nr. 61, judetul Neamt -sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra Neamt, B-dul Republicii nr. 16, judetul Neamt, telefon 0233/212.294, fax 0233/2356.557, e-mail: tr-neamt-scomerciala@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 06.05.2025.
Avertisment de la guvern: Pensiile nu vor mai putea fi plătite. În ce scenariu se întâmplă asta?
06/05/2025 15:00

 Instabilitatea politică majoră care ar putea fi generată de alegerile prezidentiale poate duce la imposibilitatea de a mai plăti pensiile. Anuntul vine de la cel mai inalt nivel. Care sunt cei mai &bd ...

Programul Casa Verde Fotovoltaice ajunge și la oamenii simpli, fără competențe digitale. Schimbarea anunțată îi vizează și pe cei care și-au pus panouri din banii lor
01/05/2025 05:12

Ministrul Mediului a anuntat o schimbare majoră pentru programul Casa Verde Fotovoltaice, prin care romanii reusesc să-si pună panouri pe case, cu bani de la stat. Mircea Fechet a transmis că schema de ajut ...

România nu trebuie să se lase surprinsă de un eventual blackout. Raed Arafat vine cu recomandări: Încurajăm populația să fie pregătită
30/04/2025 05:48

Raed Arafat, seful Departamentului pentru Situatii de Urgentă (DSU), a transmis un mesaj categoric pentru toti cetătenii: orice roman ar trebui să aibă pregătit acasă un kit de urgentă, care să ii asigu ...

 Soluția găsită de RetuRO pentru satele unde ambalajele nu sunt preluate. Proiectul pilot e inspirat din Ungaria
30/04/2025 05:44

Returnarea ambalajelor merge perfect la oraş. La sate, insă, se impiedică de refuzul unor comercianţi de a prelua PET-urile, din lipsă de spaţiu. Pentru a imbunătăti situatia, administratorii sistemului ...

Topul băncilor din România care oferă credite pentru pensionari. Cum se calculează suma maximă și perioada de rambursare
29/04/2025 11:46

Piata bancară din Romania oferă optiuni limitate de creditare pensionarilor, care sunt nevoiti să apeleze la institutii financiare nebancare (IFN) pentru a se finanta. Aceasta pentru că majoritatea băncilo ...

Mai puține zile libere legale de anul viitor? Proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament
26/04/2025 18:30

Vom avea mai putine zile libere in 2026? Romanii ar putea avea parte de mai putine zile libere legale incepand cu anul 2026, dacă un nou proiect de lege aflat in dezbatere in Parlament va fi adoptat. Potrivit ...

Pensiile, întârziate în luna mai. Ce trebuie să știe seniorii despre veniturile de luna aceasta
22/04/2025 07:26

In luna mai, seniorii care isi primesc pensiile prin Posta Romană vor trebui să aibă mai multă răbdare. Casa Natională de Pensii a anuntat că livrarea pensiilor prin postă va incepe mai tarziu decat de ...

Modificări în accesarea voucherelor de vacanță. Guvernul a aprobat noile norme. Cât e coplata
16/04/2025 16:32

 În cadrul sedintei de Guvern de miercuri, 16 aprilie, premierul Marcel Ciolacu a anuntat aprobarea normelor metodologice privind acordarea voucherelor de vacantă pentru anul 2025. Potrivit noilor r ...

Ion Dolănescu chefuia câte trei zile, de Paște. Bucătăreasa îi prepara ciorbă de fazan, friptură de iepure și 1.200 de sarmale. „Dăruia și celor sărmani”
16/04/2025 07:36

Inegalabilul artist de muzică populară Ion Dolănescu petrecea cu mese intinse, de Paste, avand, in cele trei zile de sărbătoare, peste 100 de invitati. Veneau, pe rand, in ture, ca să prindă loc la masa ...

Saveta Bogdan sare în ajutorul Ioanei Tufaru, gravidă la 47 de ani: „Îi voi cumpăra hăinuțe pentru bebeluș, în amintirea Andei Călugăreanu”
15/04/2025 06:25

La aflarea vestii că Ioana Tufaru, fiica regretatei Anda Călugăreanu, este din nou insărcinată, solista de muzica populară Saveta Bogdan (79 de ani), care ii este ca o mamă, promite că o va ajuta, in co ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei