Tramvaiele pictate din Iași ajung în Stuttgart: Expoziție inedită la Muzeul Tramvaiului din Stuttgart
Dimensiune font:
COMUNICAT DE PRESĂ
Iași, 9 ianuarie 2025
În perioada 12 ianuarie – 16 martie 2025, Muzeul Tramvaiului din Stuttgart găzduiește o expoziție specială dedicată proiectului „Iași – orașul tramvaielor pictate”. Acest proiect unic a transformat tramvaiele GT4, donate din Germania începând cu anul 1997, în adevărați ambasadori culturali.
Istoric
Începând din anul 1997, orașul Iași a adoptat peste 100 de tramvaie GT4, fabricate în anii 1960, ca urmare a conversiei rețelei de tramvai din Stuttgart la metrou ușor.
Despre proiect:
Începând din 2013, 18 tramvaie GT4 au fost personalizate artistic sub coordonarea lui Silviu Teodor-Stanciu, președintele Asociației Tramclub Iași. Fiecare tramvai are o tematică aparte, reflectând educația, literatura, arta, sărbătorile sau chiar istoria tramvaiului ieșean. Tramvaiele au devenit locuri pentru ateliere, spectacole, lansări de carte și alte evenimente culturale.
În cadrul expoziției din Stuttgart, vizitatorii vor descoperi imagini și texte despre toate tramvaiele personalizate, precum și înregistrări video ale procesului artistic.
Vernisajul va avea loc duminică, 12 ianuarie 2025, ora 11:00, în prezența Dr. Nikolaus Niederich, Președintele Consiliului de Administrație.
Locație:
Muzeul Tramvaiului Stuttgart
Veielbrunnenweg 3, 70372 Stuttgart
Program de vizitare:
Duminică: 10:00 - 18:00
Luni, marți, miercuri: 10:00 - 16:00.
Contact: Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați Compartimentul Relații Publice al CTP Iași.
Compartimentul Relații Publice
Compania de Transport Public Iași
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau