Rednic a lăsat doi titulari acasă!
Dimensiune font:
Trupa lui Mircea Rednic a părăsit în această dimineaţă Iaşul pentru jocul de vineri, de la ora 18:00, din deschiderea părţii a doua a campionatului, când se va confrunta cu Sepsi Sf. Gheorghe. În autocarul cu primă destinaţie Braşov, unde CSM Poli va şi înnopta, n-au urcat însă doi dintre titularii din partida cu FC Botoşani, pierdută luni seara cu 1-2, în închiderea sezonului regular.
Citește și: Mircea Rednic: „De acum înainte va fi altceva!”
Fundaşul central Marius Mihalache, căpitanul formaţiei ieşene din acel meci, a suferit o întindere musculară şi s-a luat decizia de a fi menajat, mai ales că miercuri este programată în Copou partida cu Universitatea Craiova, din sferturile de finală ale Cupei României, iar sâmbătă, 7 martie, tot în Copou, va avea loc confruntarea cu Dinamo, din runda a II-a a play-out-ului.
Probabil tot din dorinţa de a-l menaja a fost lăsat acasă şi atacantul Andrei Cristea, care nu s-a confruntat cu probleme medicale deosebite. D.GAŞPAR
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau