Starea lui Michael Schumacher, dezvăluită de un celebru neurochirurg. "Nimic nu-ţi mai aminteşte de el, e în ultimul hal de degradare"
Dimensiune font:
Celebrul neurochirurg Nicola Acciari, de la spitalul din Bologna, oferă informaţii sumbre cu privire la starea de sănătate a lui Michael Schumacher. În ciuda declaraţiilor optimiste din ultima vreme, se pare că starea pilotului de Formula 1 este în continuare mai mult una vegetativă, iar oricine l-ar vedea ar fi şocat să vadă starea sa de degradare.
"Starea de sănătate a lui Michael Schumacher este foarte tare deteriorată şi degradată. Imaginea sa este foarte diferită faţă de cea pe care o ştim când era pe circuit. S-a deteriorat mult la toate nivelurile, atât organic, cât şi la nivelul musculaturii şi scheletului", a declarat neurochirurgul, pentru publicaţia Contro Copertina. "Toate acestea sunt rezultatul traumei la creier pe care a suferit-o", a adăugat el.
Declaraţia lui Nicola Acciari vine la nici două luni de când fostul şef al Ferrari, Jean Todt, spunea că a urmărit împreună cu Schumacher, la tv, un Grand Prix de Formula 1. "Sunt întotdeauna foarte atent când fac declaraţii de genul ăsta, dar este adevărat. Am văzut un Grand Prix împreună", afirma fostul boss al Scuderiei. Acesta admitea atunci totuşi că septuplul campion de Formula 1 nu este capabil să comunica aşa cum o făcut înainte de accident.
Pe 29 decembrie 2013, Michael Schumacher a suferit un accident în timp ce se afla la schi, în Alpii francezi. A fost diagnosticat cu un traumatism cranian sever şi o hemoragie cerebrală, fiind operat de două ori la spitalul din Grenoble. A fost transferat pe 16 iunie 2014 la o unitate medicală de specialitate din Lausanne, iar pe 9 septembrie 2014 a fost externat, iar acum este tratat în locuința lui din localitatea elvețiană Gland.
Tratament cu celule stem
La începutul lunii septembrie, Michael Schumacher a fost internat în secţia de chirurgie cardiovasculară a spitalului George Pompidou, din Paris. Surse spitaliceşti susţineau că Michael Schumacher ba fost internat pentru un tratament cu celule stem, care au rol antiinflamator.
Pe de altă parte, medicul său, Jean-Francois Payen, vorbeşte despre o lungă perioadă de recuperare. ”Michael Schumacher se află încă sub tratament, unul care poate dura până la 3 ani. Este un plan între un an și trei ani pentru regenerare”, a spus Payen. ”Îl vizitez constant și stau de vorbă cu familia lui despre progresul pe care îl face. Soția lui vede lucrurile foarte clar și face totul ca Michael să aibă cele mai bune condiții”, a mai afirmat medicul.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau