Biblioteca și arhiva lui Stephen Hawking vor fi expuse la Universitatea Cambridge
Dimensiune font:
Expoziția conține și scrisori din copilărie, schițe și scenarii de film ale omului de știință
Obiecte care i-au aparţinut profesorului Stephen Hawking – de la lucrări de referinţă de fizică teoretică până la scenarii din „The Simpsons” – au fost achiziţionate de două instituţii culturale din Marea Britanie. Arhiva de documente ştiinţifice şi personale ale profesorului Hawking va rămâne în biblioteca Universităţii Cambridge, în baza unui acord de acceptare încheiat între universitate, Science Museum Group şi Guvernul Regatului Unit.
Întregul conţinut al biroului său va fi conservat în cadrul colecţiei Science Museum Group, unele dintre obiecte fiind selectate pentru a fi expuse anul viitor, printre acestea numărându-se fotoliul său rulant personalizat şi pariuri ştiinţifice pe care Stephen Hawking obişnuia să le facă, semnate cu amprenta sa.
Arhiva Cambridge conţine scrisori datând din 1944 până în 2008, o primă schiţă a cărţii sale „A Brief History Of Time”, scenarii de film şi de televiziune şi manuscrise ştiinţifice cu autograf din perioada de început a carierei sale.
De asemenea, există o colecţie considerabilă de fotografii, hârtii şi corespondenţă care prezintă modul în care a comunicat cu papii, preşedinţi ai Statelor Unite şi importanţi oameni de ştiinţă din acea vreme, inclusiv cu laureaţii Premiului Nobel Kip Thorne şi Roger Penrose.
În urma achiziţionării de către Cambridge a arhivei de 10.000 de pagini, documentele profesorului Hawking se alătură celor ale lui Sir Isaac Newton şi Charles Darwin. Cele trei arhive sunt astfel reunite sub un singur acoperiş la biblioteca Universităţii Cambridge, unde vor putea fi accesate în mod liber de viitorii oameni de ştiinţă.
Când teza sa de doctorat a fost digitalizată şi pusă la dispoziţie în mod liber de către bibliotecă, în 2017, Stephen Hawking a declarat: „Fiecare generaţie stă pe umerii celor de dinaintea lor, la fel cum am făcut şi eu ca tânăr doctorand la Cambridge”.
Profesorul Hawking a ocupat un birou la Departamentul de matematică aplicată şi fizică teoretică al Universităţii din Cambridge începând din 2002 până la scurt timp înaintea decesului său.
Obiecte selectate din arhiva sa vor fi expuse public pentru prima dată la Muzeul de Ştiinţă din Marea Britanie la începutul anului 2022.
Mai târziu în acelaşi an, cei interesaţi vor avea posibilitatea de a explora sute de obiecte din viaţa sa profesională, după ce obiectele vor fi catalogate, fotografiate şi expuse în cadrul colecţiei online a Science Museum Group.
Stephen Hawking, unul dintre cei mai renumiţi oameni de ştiinţă din domeniul său, a fost diagnosticat în 1963 cu scleroză amiotrofică laterală (ALS) sau boala lui Lou Gehrig, o afecţiune a neuronului motor, care în cele din urmă îi va afecta tot controlul neuromuscular. La acea vreme, prognosticul a fost că mai avea de trăit doar câţiva ani.
El a fost ulterior limitat la un scaun cu rotile şi s-a bazat pe un computer pentru a comunica, dar a continuat să călătorească în toată lumea, să ţină prelegeri şi să împărtăşească informaţii despre ştiinţă.
Tată a trei copii, el a oferit inspiraţie cu inteligenţa, umorul şi succesul său, în pofida faptului că boala de care suferea l-a lăsat paralizat aproape în totalitate.
Stephen Hawking a murit la vârsta de 76 de ani, în martie 2018, iar cenuşa sa se află la Westminster Abbey, alături de rămăşiţele lui Isaac Newton.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau