Hariclea Darclee, omagiată de Primăria Milano

Dimensiune font:

| 20-09-2022 17:08

Consiliul Primăriei Municipiului Milano a răspuns favorabil la inițiativa venită din partea Centrului Cultural Italo Român, privind amplasarea unei plăci memoriale în capitala lombardă, ca un omagiu adus marii soprane Hariclea Darclée (1860-1939), care avea să trăiască o mare parte a vieții ei în Italia. Numită de-a lungul timpului ”privighetoarea Carpaţilor”, Haricleea Darclée a dominat scena lirică mondială vreme de trei decenii, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, fiind considerată “cea mai mare soprană a lumii timp de 25 de ani” , cum este menționată în Enciclopedia dello Spettacolo.

Placa memorială va fi aşezată pe fațada clădirii din Via Cernaia numărul 2 din Milano, situată în vechiul cartier Brera, unde marea soprană a locuit timp de aproape două decenii în unul dintre apartamentele vilei. O perioadă bună de timp îl va aduce la Milano și pe fiul ei Ion Hartulari Darclée, viitor compozitor, care va frecventa prestigiosul institut Pietro Longone, situat atunci în via Fatebenefratelli, școală unde studiau copiii unor familii înstărite din Milano.

Născută în România în 1860 într-o familie aristocratică de origini grecești, Hariclea Darclée a studiat muzica și canto la Viena. De aici se va îndrepta în 1886 spre Paris, unde, în ciuda multor dificultăți financiare, a început să ia lecții de canto cu Edmond Duvernois, profesor la Conservator. La Paris a fost remarcată de Charles Gounod, care îi va încredința rolul Margueritei din opera sa Faust, în care a debutat pe scena operei în anul 1888. Tot compozitorul Gounod a fost cel care i-a sugerat să își schimbe numele din Haricli în Darclée. În anul următor, ea avea să o înlocuiască pe celebra soprană Adelina Patti în rolul Julietei din opera Romeo și Julieta de Gounod. Este un moment de vârf în cariera Hariclea Darclée, care cucerește publicul și devine favorita multor mari compozitori ai vremii.

După Paris, viața marii soprane va fi legată de cea a Italiei, în special de Teatro alla Scala din Milano, unde la vârsta de 30 de ani, va debuta în rolul Chimenei din opera Cid de Jules Massenet, pe 26 decembrie 1890. Activitatea muzicală desfăşurată după debutul la Opera din Paris și apoi la Scala din Milano, a făcut-o cunoscută apoi în întreaga lume, marea soprană impunându-se pe principalele scene din Paris, Berlin, Florenţa, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova. Multe dintre partiturile care au devenit celebre, au fost special compuse pentru vocea sa excepţională: Condor de Antonio Gomes (21 februarie 1891, Teatro alla Scala din Milano; Wally de Alfredo Catalani (20 ianuarie 1892, Teatro alla Scala); I Rantzau de Pietro Mascagni (10 noiembrie 1892 la Teatro della Pergola din Florența); Iris de Pietro Mascagni (22 novembre 1898, Teatrul Costanzi di Roma) ș.a.

Ziua 14 ianuarie 1900 este o dată memorabilă în muzica lirica universală: triumful Haricleei Darclée la Teatrul Costanzi de la Roma în rolul Tosca la premiera absolută a capodoperei cu același nume de Giacomo Puccini, în regia lui Leopoldo Mugnone. Marele compozitor italian Giacomo Puccini a considerat-o pe Hariclea Darclée singura interpretă care poate întruchipa perfect rolul Floriei în Tosca şi la cererea ei, a adăugat aria” Vissi d’arte, vissi d’amore”.

De la Roma, opera Tosca va fi prezentată la Teatro Regio din Torino, iar la 17 martie 1900 la Teatro alla Scala din Milano, în regia lui Arturo Toscanini. Debutul atât de prestigios al operei Tosca va aduce în perioada 1900-1905, mai multe reprezentații la Lisabona la Teatrul San Carlos, la Opera din Buenos Aires, la București la Teatrul Național, la Montevideo la Teatrul Solis, la Teatrul Liric din Rio de Janeiro, la Cazinoul din Monte Carlo, la São Paulo la Teatrul Santana, la Rio de Janeiro sau la Barcelona.

În perioada 1890-1914 marea soprană va avea în jur de 136 de apariții pe scena Teatro alla Scala din Milano.

În 1918 în plin apogeu al carierei sale muzicale, marea soprană se retrage de pe scenă. Avea 58 de ani și probabil ultimul ei spectacol a fost în rolul Julietei din opera Romeo și Julieta de Gound la Opera din Milano, una dintre operele debutului ei parizian. Alte surse vorbesc despre un spectacol al ei, la Teatrul Pergola din Florența.

Din păcate, nu s-au păstrat înregistrări ale sopranei: matricele înregistrărilor realizate pentru Casa de discuri Fonotipia din Milano, între 1903 și 1905 (arii din opera Don Pasquale de Gaetano Donizetti, Traviata de Giuseppe Verdi, Iris de Pietro Mascagni și Tosca de Giacomo Puccini) au fost distruse într-un bombardament din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Rămân mărturiile sonore a două cântece românești: Cântecul fluierașului de George Stephănescu pe o poezie a poetului Vasile Alecsandri (1821-1890) și Vai mândruță dragi ne avem („Frumoasa mea cât de mult ne iubim”. „) de Tiberiu Brediceanu cu acompaniament de pian, care poate fi ascultat și online.

În istoria muzicii, Hariclea Darclée s-a impus în primul rând prin impactul avut asupra compozitorilor contemporani, aşa-zişii verişti din generaţia postverdiană. Faptul că 45% dintre operele din repertoriul ei sunt originale, demonstrează poziția singulară pe care artista româncă o ocupă în istoria muzicii și influența sa decisivă.

Spre sfârșitul vieții se reîntoarce definitiv în România, cu intenţia de a preda la Conservator. Își dorise foarte mult să înfiinţeze o şcoală românească de canto.
A murit la 10 ianuarie 1939, la Bucureşti, fiind înmormântată la cimitirul Bellu. 

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:19

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Un satelit sovietic scăpat de sub control ar putea lovi Londra sau Bucureștiul vineri. Harta care arată toate marile orașe aflate în pericol FOTO
08/05/2025 20:58

 A plutit timp de 50 de ani in tăcere deasupra capetelor noastre. Dar nava spatială sovietică Kosmos 482, care a fost scăpată de sub control, se indreaptă in acest moment spre Pămant, iar astronomii ...

Greg Abel preia conducerea Berkshire Hathaway: ce moștenește de la Warren Buffett și ce schimbări sunt așteptate
04/05/2025 15:30

Greg Abel il succede pe Warren Buffett după aproape 60 de ani de conducere. După o carieră legendară care a inceput in 1965, Warren Buffett, supranumit „Oracolul din Omaha”, a confirmat in ...

Accident feroviar în Gara Constanța: 14 pasageri răniți după coliziunea a două trenuri. A fost activat Planul Roșu de Intervenție
04/05/2025 15:05

Un grav accident feroviar a avut loc duminică, 4 mai, in Gara Constanta, unde două trenuri s-au ciocnit. În urma impactului, 14 pasageri au fost răniti, potrivit informatiilor furnizate de Inspecto ...

Artistul care a trimis prima sculptură pe Lună, a murit la 99 de ani
04/05/2025 11:51

Paul Van Hoeydonck, artistul belgian cunoscut la nivel international pentru sculptura "Fallen Astronaut", singura lucrare artistică plasată pe suprafata Lunii, a incetat din viată la varsta de 99 d ...

Mamă din Buzău, internată după ce a amenințat că își incendiază casa cu fiul de 2 ani înăuntru. Ordin de protecție emis de urgență
02/05/2025 11:45

Scene tulburătoare in comuna Valea Ramnicului, judetul Buzău. O femeie de 34 de ani a fost internată intr-o unitate medicală si a primit ordin de protectie, după ce a amenintat, in timpul unui apel video, ...

O femeie a murit din cauza bombelor armatei române
29/04/2025 17:45

O explozie puternică urmată de incendiu a avut loc in această după-amiază in incinta Laboratorului artileristic al Armatei, din localitatea Pantelimon, judetul Ilfov. Ministerul Apărării anuntă că o fe ...

CRIMĂ la Oradea! O femeie a fost legată de șinele de tren
28/04/2025 07:32

O crimă socantă a avut loc in noaptea de sambătă spre duminică, in Oradea. Un bărbat este acuzat că a fortat o femeie să rămană pe liniile de cale ferată pană cand aceasta a fost lovită mortal de t ...

Scandal în Franța: fiica premierului dezvăluie că a fost victima violențelor unui preot, în tabăra unei școli catolice aflate în centrul acuzațiilor de abuz și viol
23/04/2025 13:05

 Hélène Perlant a mărturisit că a fost victima violentelor fizice in urmă cu mai multe decenii in tabăra de vară a congregatiei Notre-Dame-de-Bétharram. Sute de victime ale abuzur ...

FOTO-Singura femeie pe care Papa Francisc a iubit-o! Povestea este mai tare ca un film!
22/04/2025 12:19

Papa Francisc a fost un om al simplitătii, al iubirii si al credintei neclintite. Lumea il plange pe cel care a fost considerat cel mai apropiat de sufletul oamenilor dintre toti Suveranii Pontifi. Putini sunt ...

Salarii majorate cu 25% pentru grefierii din Miercurea Ciuc. Decizia instanței deschide calea pentru mii de procese în Justiție
22/04/2025 12:02

Un grup de 23 de grefieri si fosti grefieri de la Judecătoria Miercurea Ciuc a obtinut o victorie importantă in instantă, după ce Tribunalul Covasna a decis recalcularea salariilor acestora, aplicand un ind ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei