Pedagog înjunghiat de o elevă, în biroul directorului unei școli din Oradea
Dimensiune font:
Un bărbat în vârstă de 41 de ani, pedagog la un liceu din Oradea, a fost rănit după ce a fost înjunghiat de către o elevă. Incidentul a avut loc în biroul directorului adjunct al unităţii de învăţământ, unde fata fusese chemată împreună cu mama sa, pentru „probleme de comportament”.
Incidentul a avut loc luni dimineaţă, în jurul orei 9.00, într-un liceu din Oradea, agresoarea fiind o fată de 16 ani.
„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Oradea, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară, iar din primele investigaţii a reieşit că, în urma unui conflict spontan, o elevă de 16 ani, din comuna Olcea, ar fi agresat un pedagog, un bărbat, de 41 de ani, din localitatea Girişu de Criş, provocându-i, cu un cuţit, o leziune în partea dorsală.
Evenimentul a avut loc în timp ce eleva se afla în biroul directorului adjunct al unităţii şcolare, unde a fost chemată, împreună cu mama sa, pentru probleme de comportament”, a anunțat Poliția Județeană Bihor, conform News.ro.
Pedagogul înjunghiat a fost dus la Spitalul Județean din Oradea, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale, conform ebihoreanul.ro.
Incidentul a avut loc la Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, unde fata stătea la internat. Aceasta ar fi intrat în biroul directoarei adjuncte având cuțitul ascuns în bluză, iar la un moment dat a atacat, de față cu mama ei și cu directoarea școlii, scrie ebihoreanul.ro.
Eleva fusese chemată la şcoală cu părinţii pentru că a fost surprinsă de supraveghetor cu un băiat, noaptea trecută, în internat.
La ora transmiterii acestei ştiri, fata se află în custodia poliţiştilor. Aceştia au deschis dosar penal pentru infracţiunea de tentativă de omor, iar ancheta este continuată sub supravegherea unui procuror.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau