Cum a scăpat Nicolae Ceaușescu dintr-un accident de avion? Victimă, socrul lui Adrian Năstase

Dimensiune font:

| 21-05-2024 13:48

 

 Cum a scăpat Nicolae Ceaușescu dintr-un accident de avion? Incidentul de duminică, în urma căruia și-a pierdut viața președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a adus în memorie un alt eveniment asemănător, soldat cu 4 victime, unul din care Ceaușescu a scăpat cu viață.  

Cum a scăpat Nicolae Ceaușescu dintr-un accident de avion? Istoria țării s-ar fi putut scrie altfel, dacă fostul dictator s-ar fi numărat printre victimele acestuia. Accidentul s-a soldat cu 4 victime, printre care și primul socru al lui Adrian Năstase

Cum a scăpat Nicolae Ceaușescu dintr-un accident de avion? Victimă, socrul lui Adrian Năstase

Uneori, istoria se scrie și cu baftă ori ghinion, ca să nu-i spunem întâmplare pură. Cel puțin așa pare, atunci când ne gândim la sfârșitul președintelui Iranului, Ebrahim Raisi, mort întru accident de elicopter, duminică.

 Dar și ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu spre putere s-ar fi putut încheia foarte devreme, într-o zi cețoasă, mohorâtă din toamna anului 1957.

Pe 4 noiembrie, Ceaușescu se număra printre membrii delegației PMR, viitorul PCR, care s-au îmbarcat într-un avion sovietic, pentru a se deplasa la Moscova, unde trona Nikita Hrușciov, succesorul lui Stalin, după moartea acestuia, în martie 1953.

 

Scopul vizitei era participarea la sărbătorirea celor 40 de ani de la Revoluția bolșevică, pe 7 noiembrie. 

Din delegație făceau parte șase persoane :Chivu Stoica (care era, la acel moment, Președintele Consiliului de Miniștri, adică prim-ministru), Grigore Preoteasa, Nicolae Ceaușescu, Ștefan Voitec, Leonte Răutu și Alexandru Moghioroș. 

În afara lor mai erau trei piloți sovietici și personalul care-i însoțea pe demnitarii românii, peintre care un translator, un stenograf și un ofițer de Securitate responsabil cu siguranța lui Chivu Stoica, șeful grupului.

Grigore Preoteasa - Foto: Arhiva

De fapt, în avion trebuia să se afle și Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al PMR, „stăpânul” României, la acel moment, însă acesta a absentat, pe motiv că ar fi contractat o gripă ce-i făcea imposibilă deplasarea. 

Speculaţiile ulterioare spun că accidentul aviatic i-a fost destinat chiar lui Dej, care începuse să-i cam deranjeze pe liderii URSS pentru că insistase pentru retragerea trupelor şi a consilierilor sovietici de la Bucureşti. 

La acel moment, Nicolae Ceaușescu avea doar 39 de ani și era general-locotenent de armată  -  deși nu făcuse nicio secundă de stagiu militar - fiind șeful Direcției Superioare Politice a Armatei și adjunct al Ministrului Forțelor Armate.

Conform istoricului Adrian Cioroianu, avionul a făcut o escală la Kiev, unde delegația română a avut o scurtă întrevedere cu membri din conducerea RSS Ucraina.

Delegația română a plecat, apoi, spre Moscova, dar vremea proastă, cu o ceață foarte densă. a întors avionul din drum, revenind în Kiev, explică istoricul, în lucrarea „Pe  umerii lui Marx. O introducere în istoria comunismului românesc, București”, din 2005.

Ulterior, aeronava a decolat din nou, cu destinația aeroportul Vnukovo, de lângă Moscova. 

 

Însă, aproape de momentul aterizării, s-a produs accidentul. Din cauza proastei vizibilități aeronava a ratat pista de aterizare, iar la scurt timp după prăbușirea într-o pădure de lângă aeroport, s-a aprins în flăcări.

Dar, până să explodeze avionul, nouă persoane reușiseră să se salveze. Au existat 4 morți: cei 3 piloți sovietici și un membru al delegației române, Grigore Preoteasa, care avea doar 42 de ani.

Potrivit mărturiilor celorlalţi membri ai delegaţiei, Preoteasa era singurul pasager aflat în picioare la momentul accidentului.

Mai mult, se bucura că piloţii nu le-au cerut să poarte centura de siguranţă, așa cum se întâmpla în America.

Când s-a pierdut controlul avionului, acesta ar fi spus: „Asta nu era în program”, după care a fost izbit cu forță teribilă de pereții acestuia.

Nicolae Ceaușescu, la câteva luni de la accident, în aprilie 1958, vorbind la o conferință supervizat de Gheorghe Gheorghiu-Dej (primul din stânga) - Foto: Fototeca online a comunismului românesc 

Cei care au supraviețuit impactului au fost duși imediat la spitalul de partid Kremliokova, unde au fost vizitați de o delegație sovietică, în frunte cu premierul Bulganin.

Grigore Preoteasa era membru al Comietului Central din 1955 și fusese numit cu câteva luni înainte Secretar al CC al PMR, responsabil de Departamentul de Cultură, Propagandă și Agitație.

După 23 august 1944 el mai fusese redactorul-şef al ziarului „România liberă”, director al Agerpres, dar și ministru de Externe în guvernele conduse de Chivu Stoica, funcție pe care a deținut-o între 4 octombrie 1955 - 15 iulie 1957.

Preoteasa era căsătorit și avea doi copii:Gheorghe şi Ilinca. În 1980, copiii fostului lider comunist au emigrat în Statele Unite, după ce fiica, Ilinca, a divorţat de Adrian Năstase după un mariaj de doar un an, conform okmagazine.ro.

Astfel, chiar și postum, acesta a fost, se poate spune, primul socru al viitorului prim-ministru al României din perioada 2000 - 2004.

Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!

Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.

Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.

► Intră pe canalul nostru oficial:

⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale autoritatii contractante: Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. 2. Denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se poate solicita documentatia de atribuire. Daca este cazul, costul si conditiile de plata in vederea obtinerii documentatiei de atribuire: Biroul Achizitii Publice, din cadrul Comunei Roma, cu sediul in comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma@yahoo.ro, cod fiscal 3372114. Documentatia de atribuire in format electronic este pusa de catre Autoritatea Contractanta cu titlu gratuit la dispozitia ofertantilor care au inaintat o solicitare in acest sens. 3. a) Locul prestarii serviciilor: Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani. b) Obiectul concesionarii; natura si dimensiunea prestarilor: Serviciul de utilitate publica de distributie a gazelor naturale in Comuna Roma, cu satele apartinatoare Roma si Cotargaci, judetul Botosani, conform art. 8 H.G.209/2019. c) Termenul de finalizare sau durata contractului: 49 de ani. 4. a) Termenul de depunere a ofertelor: 20.06.2025, ora 10.00. b) Adresa la care trebuie transmise ofertele: Comuna Roma, Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani, telefon 0231/544.622, fax 0231/565.978, e-mail: primaria.roma @yahoo.ro. c) Limba sau limbile in care trebuie redactate ofertele: romana. d) Data, ora si locul deschiderii ofertelor: 20.06.2025, ora 11.00, Comuna Roma, comuna Roma, sat Roma, Str. Brazilor nr. 54, judetul Botosani. 5. Conditiile personale, tehnice si financiare pe care trebuie sa le indeplineasca ofertantii: conform documentatiei de atribuire. 6. Criterii utilizate la atribuirea contractului: conform documentatiei de atribuire. 7. Dupa caz, procentajul minim din lucrari care trebuie acordat partilor terte: conform documentatiei de atribuire. 8. Data trimiterii spre publicare a anuntului de participare: 30.04.2025. 9. Denumirea si adresa organismului competent de rezolvare a contestatiilor si, dupa caz, de mediere. Informatii exacte privind termenele de depunere a contestatiei si, dupa caz, denumirea, adresa, numarul de telefon, numarul de fax si adresa de e-mail ale biroului de la care se pot obtine aceste informatii: Tribunalul Botosani, Sectia de Contencios -Administrativ, cu sediul in orasul Botosani, Str. Maxim Gorki nr. 8, judetul Botosani, telefon 0231/511.739, fax 0231/531.832, email: tr-botosani@just.ro.
Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Flamanzi, cu sediul in oras Flamanzi, Str.Dumitru Iov nr.284, judetul Botosani, telefon 0231/552.351, fax 0231/552.626, e-mail: orasflamanzi@yahoo.com, cod fiscal 3372173. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general; Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 36/17.03.2025 privind aprobarea bugetului local pentru anul 2025, a bugetului activitatilor finantate integral din venituri proprii. Suma totala alocata de la bugetul local este de 40.000 Lei si se aloca in intregime pentru activitati cultural sportive. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul privind acordarea de finantare nerambursabila de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local aprobat prin Hotararea Consiliului Local Flamanzi nr. 10/31.01.2014, modificata prin Hotararea Consiliului Local Orasul Flamanzi nr. 48/28.03.2025. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Orasului Flamanzi: https://orasul- flamanzi.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabila se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: https://orasul- flamanzi.ro si se poate procura de la sediul Orasului Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 12.06.2025, ora 16.00, la adresa: Orasul Flamanzi, orasul Flamanzi, Str. Dumitru Iov nr. 284, judetul Botosani. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este 16.06.2025 -17.06.2025.
Orasul Harlau clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Orasul Harlau, cu sediul in orasul Harlau, Str. Musatini nr.1, judetul Iasi, telefon/fax 0232/720.412/ 0232/720.777, e-mail: primariahirlau @yahoo.com, juridic@ primaria- hirlau.ro, cod fiscal 4541190. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si H.C.L. Harlau nr. 27/26.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 160.000 Lei si se aloca in intregime pentru domeniul Sport. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Orasului Harlau aprobat prin H.C.L. Harlau nr. 53/27.04.2017 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local, cu modificarile si completarile ulterioare. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul: www.primaria hirlau.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante: www.primaria hirlau.ro sau se poate procura de la sediul Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 15.05.2025, ora 14.00, la Compartimentul Registratura al Orasului Harlau, Harlau, Str. Musatini nr. 1, judetul Iasi. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 16.05.2025 -19.05.2025.
Comuna Racaciuni, judetul Bacau, clarifica regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul fiscal, adresa, numarul de telefon, telefax si/sau adresa de e-mail ale persoanei de contact: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau, telefon 0234/251.212, fax 0234/251.586, e-mail: cl_racaciuni@yahoo.com, cod fiscal 4670330. Reglementari legale privind acordarea de finantare nerambursabila: In baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finantarilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activitati nonprofit de interes general, cu modificarile si completarile ulterioare si Hotararea Consiliului Local al Comunei Racaciuni nr. 09/31.03.2025 privind aprobarea bugetului pe anul 2025. Perioada de finantare: anul 2025. Suma totala alocata de la bugetul local este de 385.000 Lei si se aloca astfel: 15.000 Lei pentru domeniul Sportiv, 50.000 pentru domeniul Social, respectiv 320.000 Lei pentru Culte religioase. Criteriile de acordare a finantarilor nerambursabile sunt cele prezentate in Regulamentul Comunei Racaciuni aprobat prin H.C.L. Comuna Racaciuni nr. 14/31.03.2025 privind regimul finantarilor nerambursabile alocate de la bugetul local pentru activitatile nonprofit de interes local. Documentatia pentru elaborarea si prezentarea propunerilor de proiecte/ programe se poate obtine de pe site-ul Comunei Racaciuni: www.comuna racaciuni.ro. Documentatia de solicitare a finantarii nerambursabile se poate descarca de pe site-ul autoritatii contractante www.comuna racaciuni.ro sau se poate procura de la sediul Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Data-limita pentru depunerea propunerilor de proiecte: 13.05.2025, ora 14.00, adresa: Comuna Racaciuni, cu sediul in comuna Racaciuni, sat Racaciuni, Str. Stefan cel Mare nr. 136, judetul Bacau. Perioada la care se desfasoara selectia de proiecte, verificarea eligibilitatii, a indeplinirii criteriilor referitoare la capacitatea tehnica si financiara si evaluarea propunerilor de proiecte este: 14.05.2025- 15.05.2025.
Mic ghid pentru a paria pe fotbal englezesc
07/05/2025 10:42

 E sambătă dimineată, fierbe ceainicul si notificările de pe telefon tipă că a venit iar weekend-ul Premier League. Ai mai promis că n-o să te entuziasmezi ca data trecută, dar adevărul e simplu: ...

Gigi Becali s-a dat în spectacol. A cântat pentru a alunga 'duhurile rele': 'Știți ce fac ele?'
06/05/2025 20:02

Gigi Becali a făcut show la conferinta de presă organizată la Palat. Seful de la FCSB este nemultumit pentru că si anul acesta se va organiza ”Bucharest Pride 2025”  si a anu ...

Blindatele se pun în mișcare! Cel mai mare exercițiu NATO din 2025 blochează drumurile și agită harta României
06/05/2025 19:12

Romania devine, in următoarele săptămani, scena celui mai amplu exercitiu militar desfăsurat pană acum in acest an – Dacian Spring 2025 (DASP 25). Ministerul Apărării Nationale a anuntat că intre ...

Avertisment pentru locatari! Ce nu are voie să facă administratorul de bloc în 2025
06/05/2025 15:11

Avertisment pentru locatari! Putine persoane care stau la bloc isi cunosc drepturile si stiu ce obligatii are administratorul, dar si ce reguli nu trebuie să incalce. Iată ce nu are voie să facă administrat ...

Situațiile în care pasagerii din mașină riscă să primească amendă! Ce reguli nu trebuie încălcate
06/05/2025 14:53

Multi vor să afle care sunt situatiile in care pasagerii din masină riscă să primească amendă! Există reguli care se aplică la nivel national, dar si international. Iată ce reguli nu trebuie incălcate ...

Sfaturi simple pentru a evita pierderile impulsive la cazino online
05/05/2025 16:46

Sfaturi simple pentru a evita pierderile impulsive la cazino online E simplu să te lasi prins de atmosfera electrizantă a unui cazino online. Însă, dacă vrei să te bucuri cu adevărat de experientă ...

De ce tot mai mulți români aleg sloturile online
05/05/2025 10:15

De ce tot mai multi romani aleg sloturile online  Jocurile de noroc online au evoluat rapid in ultimii ani. Dintre toate optiunile disponibile, sloturile au devenit preferatele romanilor. Motivele sunt mu ...

Becali, fără permis, dar cu idei: „Aș fi putut da un alt carnet”
03/05/2025 21:16

 Gigi Becali, fără permis după ce a fost prins cu 105 km/h intr-o zonă de 50. Reactie controversată: „Îi dădeam carnetul altuia” Gigi Becali, patronul FCSB si fost deputat, a răma ...

Nu o arunca! Zeama de murături e aur curat pentru bucătărie și casă
03/05/2025 12:11

 În goana de a face loc in cămară pentru alte conserve, multi dintre noi aruncăm zeama rămasă de la castravetii murati, considerand-o inutilă. În realitate, acest lichid acrisor si sărat ...

Farmecul pierdut al femeii moderne? O lecție din Epoca de Aur
02/05/2025 11:44

  Camelia Mitoseru – simbol al elegantei si rafinamentului din Epoca de Aur Considerată una dintre cele mai fermecătoare prezente ale scenei romanesti, Camelia Mitoseru, fosta actrită a Teatrulu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei