La doar 18 ani, fetele devin clientele chirurgilor plasticieni. Medic: Ce operații estetice își fac
Dimensiune font:
Dr. Dana Miricioiu, chirurg plastician, a vorbit despre persoanele care îi trec pragul de la vârste destul de mici. Excepți nu fac nici vârstele foarte înaintate.
"Vorbind strict de intervenţii estetice, deci nu de intervenţii reconstructive sau de intervenţii care presupuneau tratarea unor afecţiuni (de exemplu hemangioame, pe care le-am tratat şi la vârste de câţiva ani), vârsta cea mai mică se situează în jur de 14 ani, pacienţi la care am aplicat intervenţii laser pentru a trata, de exemplu, cicatrici postacnee. La această vârstă, pacienţii apelează şi la epilări definitive.
Însă pentru intervenţii chirurgicale (rinoplastii, remodelări corporale, augmentări mamare) apelează pacienţi cu vârste de peste 18 ani. La celălalt pol, dacă vorbim de cea mai vârstnică pacientă, vă pot spune că o doamnă cu vârstă de 92 de ani vine frecvent pentru tratarea ridurilor şi pentru peeling-uri laser la nivelul feţei. Am avut şi paciente de 70-75 de ani care au apelat la blefaroplastii şi la lipoaspiraţii laser", a spus dr. Dana Miricioiu, chirurg plastician
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau