Tradiții și superstiții în prima zi de Paște. Ce sunt considerate semne ale sănătății, bogăției și sporului în toate
Dimensiune font:
Creștinii ortodocși și catolici serbează anul acesta Paștele împreună pe 20 aprilie. Pe mesele românilor nu ar trebui să lipsească ouăle roșii, cozonacul, pasca și mielul. Pe lângă semnificația creștină, sărbătoarea a păstrat de-a lungul timpul o serie de superstiții.
Tradiţiile din popor zic că în prima zi de Paşte fetele trebuie să se spele pe faţă cu apă în care au pus un ou roşu, bănuţi şi busuioc, pentru a fi sănătoase tot anul.
La masa de Paște, în familie, membrii trebuie să guste bucatele duse la biserică în coşul pascal - coș care păstrează sporul casei: pască, ouă roşii, brânză, peşte afumat, şuncă, sfeclă roşie cu hrean, dulciuri, bani şi flori.
Ouăle se ciocnesc din prima zi de Paște până la Înălțare (Rusalii) și se rostește formula tradiționala "Hristos a înviat!", la care cealaltă persoană îi răspunde "Adevărat a înviat!".
Cele mai întâlnite superstiții de Paște
Sărbătoarea Învierii lui Hristos are în lume aspecte diferite, de-a lungul timpului păstrându-se tradiții și obiceiuri bizare sau amuzante.
La creștini, simbolul Învierii sunt ouăle roșii. Se spune că, după ce a fost răstignit, Maica Domnului a așezat un coș cu ouă lângă cruce, care au fost înroșite de sângele care picura din rănile Mântuitorului.
Conferențiarul universitar Sorin Mazilescu, din cadrul Universității Politehnica București - Centrul Universitar Pitești, a prezentat, pentru adevarul, câteva dintre superstițiile de Paște:
* La Înviere este bine să te îmbraci cu o haină nouă, îmbrăcămintea nouă, la fel ca şi apa, are un rol purificator;
* În ziua de Paşti nu este bine să dormi, pentru că în restul anului vei fi somnoros, vei avea ghinion, viermii vor mânca semănăturile, recolta va fi distrusă şi te va prinde ploaia ori de câte ori vei vrea să lucrezi câmpul;
* Se spune că e bine să te speli pe faţă cu apa neîncepută dintr-o cană nouă, în care ai pus un ou roşu, unul alb, un bănuţ de argint şi un fir de iarbă verde, semne ale sănătăţii, prosperităţii şi sporului în toate;
* În ziua de Paşti nu se mănâncă oul cu sare, se spune că transpiri tot anul;
* La masa de Paşti e bine să mănânci mai întâi un ou, se crede că acesta aduce sănătate trupului pe parcursul anului, apoi peşte şi pasăre, pentru a fi sprinten precum peştele şi uşor ca pasărea;
* Cu cine ciocneşti ouăle vopsite în ziua de Paşti, te vei întâlni în lumea cealaltă;
* Dacă prima persoană care îţi intră în casă este bărbat, vei avea noroc tot anul;
* Se spune că cei ce mor în duminică de Paşti sunt scutiţi de Judecata divină, sufletele lor ajungând direct în rai;
* Copii născuţi de Paşti sunt binecuvântaţi, având o viaţa luminată şi presărată cu noroc toată viata.
Tradiții ciudate de Paște pe glob
Unul dintre cele mai bizare moduri în care oamenii sărbătoresc Paștele este în Filipine. Acolo se organizează un eveniment public pentru spălarea păcatelor și vindecarea de boli, la care persoanele prezente se autoflagelează, lovindu-se pe spate cu bețe din bambus și lame ascuțite, și umblă apoi pe stradă. Unele dintre ele sunt chiar crucificate.
În Finlanda, sărbătoarea pascală seamănă cu Halloween-ul. Copiii se costumează în vrăjitori și vrăjitoare și poartă medalioane în formă de mături, umblând din casă în casă pentru a primi dulciuri.
În unele zone din Anglia, se organizează concursuri în care oamenii rostogolesc ouă pe deal, făcând trimitere la rostogolirea pietrei de la mormântul lui Hristos înainte de Înviere.
În Polonia, bărbatul, considerat cap al familiei, este scutit de treburile din bucătărie. O legendă spune că, dacă acesta participă la prepararea pâinii tradiționale, aluatul nu va crește, iar barba și mustața lui vor albi.
Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari știri, direct pe telefon!
Ești mereu pe fugă? Noi îți trimitem zilnic cele mai importante 3 știri din Iași, Moldova și țară – scurt, clar, fără spam.
Plus: alerte locale de urgență, noutăți exclusive și acces rapid la anunțuri importante.
► Intră pe canalul nostru oficial:
⇒ Încearcă 3 zile. Dacă nu-ți place, poți ieși oricând.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau