După ce Tarom a anunţat că va relua zborurile interne pe ruta Iaşi – Bucureşti de la 18 mai, in condiţiile in care operează şi spre Olanda de la inceputul acestei luni, şi alte companii au anunţat reluarea curselor internaţi ...
American Airlines, Delta Air Lines şi United Airlines au transmis joi că, in curand, vor impune o nouă măsură de siguranţă - vor cere tuturor pasagerilor să işi acopere feţele in timpul zborurilor, scrie Reuters, conform news.ro. &n ...
Ministrul de Interne Marcel Vela a anuntat luni seara prevederile unei noi ordonante militare, cu aproape 3 saptamani inainte sa expire starea de urgenta. In primul rand, sunt relaxate regulile pentru persoanele de peste 65 de ani, asa cum anun ...
Compania nationala de stat TAROM reia zborurile incepand cu 2 mai. Prima destinatie spre care se va putea zbura este Amsterdam, iar in urmatoarele zile vor fi zboruri si spre Atena, Paris si Frankfurt. Daca in zilele de 2 si 4 mai compania va o ...
Din cauza pandemiei, unele tari europene se confrunta cu o penurie de forta de munca, iar romanii sunt salvarea lor. Astfel, pana la sfarsitul lunii mai, sunt programate inca 15 zboruri cu muncitori sezonieri romani catre Germania si Marea Britani ...
Continuă exodul muncitorilor romani spre Germania. Dacă in Romania peste un milion de romani sunt in somaj tehnic, in Germania restrictiile au fost relaxate pentru aducerea de muncitori in domeniul agricol. Două zboruri cu muncitori sezonieri pentru ...
Imaginea zilei vine de la jurnalistii de la NBC, acestia prezentand pe contul de Instagram o fotografie cu un avion care asteaptă să decoleze si care are un singur pasager la bord. Pandemia de coronavirus a făcut in SUA ...
LIVE TEXT, cele mai noi date despre criza COVID-19 in Romania si in lume: Datele statistice pentru toate statele lumii sunt inregistrate zilnic AICI. Opt noi decese cauzate de Covid-19 au fost anuntate sambata in Romania ...
Un avion de pasageri al Air Tahiti Nui a inregistrat cel mai lung zbor de pană acum al unui avion de pasageri, 15.715 kilometri, intre Papeete, Tahiti (Polinezia franceză) şi Paris, Franţa. Industria aviaţiei a fost puternic lovită de criza coron ...
Cursa charter transportă 144 de muncitori sezonieri care ar urma să culeagă sparanghel in Saxonia Inferioară. Pentru a realiza acest zbor cu lucrători sezonieri romani angajatorul german a obtinut avizul Ministerului Agriculturii din G ...
Începand de vineri, toate zborurile operate de compania BlueAir de pe Aeroportul Internaţional Iaşi vor fi suspendate timp de o lună. „Misiunea prioritară a Blue Air in acest moment este de a ajuta romanii care au fost prins ...
Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală si de Est, a anuntat azi că, din cauza restrictiilor de călătorie impuse pe toate zborurile externe, comunicate de primul ministru Mateusz Morawiecki, incepand cu 15 martie 2020, ...
Romania TV anunţă că mai multe zboruri spre Germania au fost anulate. Potrivit sursei citate, mai multe zboruri din Romania spre Germania au fost anulate. Romania TV anunţă că este vorba despre trei zboruri către Germania care au fost anulate in ...
Dacă totusi ai de făcut o călătorie cu avionul este bine să te protejezi pe cat posibil. Un medic din SUA face cateva recomandări simple. Nu este aerul din cabina avionului cel de care trebuie să vă faceti griji. Mainile ar trebui să fie curat ...
Operatorul aerian Wizz Air isi suspendă zborurile pe rutele Israel in incercarea de a limita extinderea epidemiei de coronavirus. „Wizz Air isi suspendă cursele pe toate rutele către Tel Aviv si Eilat incepand cu 12 martie ca urmare a deciziei ...
Comitetul National pentru Situatii Speciale de Urgentă convocat, duminică seară, la sediul MAI a decis ca zborurile spre si dinspre Italia să fie suspendate. Iată ce au declarat ministrul Marcel Vela si ministrul Lucian Bode. "Se aprobă susp ...
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anuntat că Romania suspendă zborurile dinspre si către Italia, China, Iran si Coreea de Sud. Suntem preocupati de protejarea populatiei: ”- Suspedarea zborurilor spre Italia si din Italia pe toate aero ...
Grupul aerian Lufthansa a anunţat joi că va anula 7.100 de zboruri pană la finele lunii martie din cauza diminuării cererii ca urmare a propagării coronavirusului, relatează agenţia EFE. Cea mai mare parte a anulărilor vizează curse in Germani ...
Grupul aerian Lufthansa a anuntat joi ca va anula 7.100 de zboruri pana la finele lunii martie din cauza diminuarii cererii ca urmare a propagarii coronavirusului, relateaza agentia EFE. Cea mai mare parte a anularilor vizeaza curse in Ge ...
Scăderea cererii numărului de bilete si cresterea numărului de neprezentări ale pasagerilor la imbarcare au determinat ca Blue Air să anunte miercuri reducerea capacitătii de zbor, in si dinspre Italia, din luna martie si pană la inceputul ...
Ryanair işi reduce programul de zboruri către şi dinspre Italia cu 25%, in perioada 17 martie – 8 aprilie, pe fondul reducerii cererii de zboruri, potrivit unui comunicat remis luni de compania aeriană, citat de Mediafax. „Ryana ...
Compania Lufthansa a anuntat, luni, că va suspenda toate zborurile spre China, pană la data de 24 aprilie, si spre Teheran, pană la data de 30 aprilie, din cauza epidemiei de coronavirus. De asemenea, compania aeriană a anuntat că va schimba progr ...
Operatorul aerian Wizz Air anunta reducerea numarului de zboruri efectuate din Romania catre destinatiile din Italia pe fondul epidemiei cu coronavirus. Potrivit companiei, masura va fi valabila in perioada 11 martie - 2 aprilie 2020, cand capa ...
Turcia a anuntat duminica inchiderea temporara a frontierei sale terestre cu Iranul si sistarea curselor aeriene care vin din aceasta tara, unde s-a inregistrat o crestere a numarului de cazuri de infectare cu noul coronavirus, informeaza AFP ...