Se reiau zborurile de pe Aeroportul Iaşi
Dimensiune font:
Primele curse internaţionale care vor fi reluate de pe Aeroportul din Iaşi vor fi cele către Londra, Paris şi Eindhoven * în ceea ce privește zborurile interne, TAROM a anunțat că va relua cursele Iași-București, începând cu data de 18 mai
După ce Tarom a anunţat că va relua zborurile interne pe ruta Iaşi – Bucureşti de la 18 mai, în condiţiile în care operează şi spre Olanda de la începutul acestei luni, şi alte companii au anunţat reluarea curselor internaţionale. Este vorba de Wizz, care va deschide în acest weekend cursele Londra, Paris și Eindhoven. Reluarea zborurilor se va face în contextul ridicării stării de urgenţă şi doar dacă acest lucru va fi permis după instituirea stării de alertă. „Din discuțiile pe care le-am avut cu compania WizzAir, vor deschide în acest weekend cursele Londra, Paris și Eindhoven. Vom avea în acest weekend aceste zboruri, plus Billund, singurul zbor regulat care s-a desfășurat în această perioadă de pe aeroportul din Iași. Urmează ca săptămâna viitoare, în funcție și de deciziile pe care le iau autoritățile italiene, să se opereze inclusiv Italia, iar peste două săptămâni să se opereze Bruxelles. La acest moment, știm că vor fi operate: Anglia, Franța, Germania și Olanda, începând de pe 15 mai 2020, dacă se ridică restricțiile de zbor. În ceea ce privește zborurile interne, TAROM a anunțat că va relua cursele Iași-București, începând cu data de 18 mai”, a spus Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului Iaşi. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau