Ieşean iertat de prima instanţă, condamnat dur la rejudecare

12 01 condamnat

Dimensiune font:

| 12-01-2025 23:38

  * tot conflictul a pornit de la un lătrat de câine * ca să-l pedepsească pe proprietarul animalului pentru că i-a fost speriat copilul, a năvălit în curtea acestuia şi l-a ologit * iniţial, a fost inculpat pentru vătămare corporală şi violare de domiciliu * partea vătămată a făcut apel, speţa a ajuns la Tribunal, într-un final, acuzatul s-a ales cu cinci ani de închisoare

Aproape zece ani, Vasile Nedelcu din Bârnova a stat liniştit, nu s-a gândit nicio clipă că va ajunge vreodată după gratii. Deşi isprava sa din seara de 23 mai 2015 a ajuns de legendă în comună. În vârstă de 28 de ani, la vremea respectivă, Nedelcu e muncitor în construcţii. Unul calificat, a absolvit şcoala profesională. Trăieşte în concubinaj, are un copil minor, o fetiţă de doar trei ani la acel moment.

Partea vătămată în acest caz, M.S., avea 45 de ani, şi el tot în concubinaj, o fiică de 16 ani. Cei doi sunt aproape vecini, au casele situate la o distanţă de aproximativ 200 metri.

În seara cu pricina, M.S. se întorcea de la magazinul sătesc, era însoţit de fiica lui. Au trecut prin dreptul curţii lui Nedelcu, iar concubina acestuia a ieşit la poartă şi a început să-i ocărască. Pe motiv că micuţa ei fiică ar fi fost speriată de câinele adolescentei, care ar fi scăpat din gospodărie şi ar fi ajuns în drum. M.S. a tratat cu indiferenţă, n-a răspuns în niciun fel şi a mers mai departe, el şi fiica lui au ajuns acasă, au intrat în locuinţă şi se pregăteau de cină. N-a fost să fie.

 N-a mai catadicsit să bată la poartă şi să aştepte vreun răspuns, a smuls un par din gard şi a năvălit în curte

Nedelcu era băut bine, a auzit sfada din curte, i s-a năzărit că ai lui fuseseră luaţi la rost, nu invers. I s-a pus pata şi a plecat să răzbune onoarea pătată a familiei. Era împreună cu fratele său şi un prieten, dar aceştia doar au privit, n-au participat la conflict. Aveau să fie audiaţi doar ca martori în dosar.

Ajuns în faţa gospodăriei lui M.S., Nedelcu n-a mai catadicsit să bată la poartă şi să aştepte vreun răspuns, a smuls un par din gard şi a năvălit în curte, urlând, înjurând şi ameninţând. Câinele, de data asta legat, a început să latre.

Alarmat de zarva de-afară, M.S. a făcut imprudenţa să iasă, să vadă ce se petrece. Nedelcu n-a stat să dea explicaţii, a lovit brutal cu parul smuls din gard, M.S. s-a prăbuşit, iar măcelul a continuat. Agresorul a dat orbeşte cu bucata de lemn, chit că victima doar icnea de durere, sângera şi nu opunea niciun fel de rezistenţă. Ar fi fost omorât, cu siguranţă, dacă, din disperare, n-ar fi intervenit concubina lui, D.F. Femeia a ieşit din casă, s-a dus la Nedelcu, s-a pus în genunchi şi l-a rugat să se oprească.

Ironic, atacatorul a rânjit, a aruncat parul şi a replicat: „Foarte bine! O să vă dau foc!”. Le-a cerut celor doi care-l însoţeau să-i aducă un pet cu benzină, ca să rezolve definitiv problema. Din fericire, aceştia n-au marjat, l-au convins pe Nedelcu să se întoarcă la el acasă şi să lase continuarea răzbunării pe altă dată. Omul s-a conformat.

D.F. a sunat la 112, M.S. a ajuns la spital, era în stare gravă, diagnosticat cu fracturi multiple, contuzii, politraumatism cranio-cerebral, ruptură de splină. A stat internat mai bine de trei luni şi a ieşit de-acolo cu infirmităţi pe viaţă. Nu mai poate munci.

Procurorul de caz a întocmit rechizitoriul şi l-a trimis în instanţă. Dar nu aia care trebuie

Logic, a făcut plângere penală împotriva celui care i-a distrus viitorul. Procurorul de caz a încadrat faptele la „distrugere” şi „vătămare corporală”, a întocmit rechizitoriul şi l-a trimis în instanţă. Dar nu la cea care trebuie (Tribunalul Iaşi), ci la Judecătorie. Pe moment, Nedelcu a scăpat mult mai ieftin decât ar fi visat. Un an şi opt luni, dar cu suspendare şi obligaţia de a efectua 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii. S-a conformat, apoi a plecat în Anglia. Îşi găsise de lucru la Londra, tot în construcţii, dar cu totul alt salar. N-a plătit daunele şi asta l-a costat mult mai mult.

M.S. a atacat sentinţa, cei de la Curtea de Apel au studiat cu atenţie întregul dosar şi au schimbat încadrarea juridică. În tentativă de omor, speţă de competenţa Tribunalului. Nedelcu s-a prezentat foarte liniştit la proces, a pus pe masa judecătorilor toate datele solicitate, adresă, contract de muncă etc., era sigur de o confirmare a primei sentinţe. Eroare.

Prin verdictul dat la finele săptămânii trecute, în urma rejudecării, inculpatul a fost condamnat la cinci ani de închisoare. Evident, cu executare în regim de detenţie. Claudiu CONSTANTIN

 

 

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Mașini de sute de milioane de euro în garajele unor ieșeni
06/02/2025 23:07

 * autoturismele de lux, indeosebi cele fabricate in ediţie limitate, pot fi assimilate oportunităţilor de investiţie, valoarea acestora urcand odată cu trecerea timpului * astăzi, in capitala Moldov ...

Iașul cere Muzeului Naţional de Istorie returnarea tezaurului împrumutat în anii 70!
06/02/2025 21:14

După mai bine de jumătate de secol, un tezaur cel puţin la fel de valoros precum cel furat de la muzeul din Olanda ar putea reveni la Iaşi. Tezaurul a fost imprumutat la inceputul anilor 70 Muzeului Naţion ...

Autostrada de la Târgu Frumos la Lețcani, scoasă la licitație
06/02/2025 21:13

* durata de realizare a intregului tronson 2 Targu Frumos - Letcani (28,6) este de 46 de luni (zece pentru proiectare si 36 de luni pentru executie) * „Pentru a asigura finalizarea in cel mult 14 luni a s ...

CTP a stabilit cine este vinovat pentru accidentul de la Filarmonică
06/02/2025 21:09

* reprezentantii companiei au transmis că, in urma anchetei interne, s-a concluzionat că sistemul de franare era functional, dar că unul dintre vatmani a decuplat, in mod accidental, un buton de comandă &I ...

După gripă, și pojarul amenință spitalele ieșene
06/02/2025 21:08

Medicii pediatri ieşeni atrag atenţia asupra unui val mare de internări din cauza pojarului. Tot mai mulţi copii ajung la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sfanta Maria” din Iaşi cu ru ...

Avocat cu brățară de monitorizare
06/02/2025 21:05

O decizie surprinzătoare a fost luată, joi, in cazul avocatului Sebastian Felecanu, acuzat ca si-a aruncat iubita insărcinată de la etaj. Condamnat in prima instantă la 24 de ani de inchisoare, arestat la ...

Începe judecata în dosarul incendiului de la Spitalul Piatra-Neamț
06/02/2025 21:04

După patru ani de cercetări, dosarul incendiului care a ucis 10 oameni in urmă cu 4 ani, pe sectia de ATI a Spitalului de la Piatra-Neamt a fost trimis in judecată. Un rechizitoriu de 200 de pagini ajunge p ...

Revoltă în Piața Alexandru!
06/02/2025 21:03

Au fost momente de tensiune, joi dimineată, in Piata Alexandru cel Bun din  Iasi. Comerciantii si producătorii au cerut explicatii de la noua conducere a pietei, după ce au auzit că taxele de piată vo ...

„Aveți grijă la suplimentele de iarnă”
06/02/2025 20:11

  - Ce suplimente sunt esentiale pentru a sustine sistemul imunitar in timpul iernii? - Există un trio esential, care nu ar trebui să lipsească din dieta zilnică pe timpul iernii. Vorbim despre v ...

După 4 ani de anchetă: două asistente ATI, trimise în judecată în cazul incendiului de la Piatra Neamţ
06/02/2025 14:56

Două asistente de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, impreună cu unitatea medicală, au fost trimisi in judecată de Parchetul General in dosarul incendiului izbucnit in noiembrie 2020 in Secţ ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei