Dihonia și anarhia guvernează România

   Dorian OBREJA

S-a spus, periodic, și acum a revenit în actualitate, că România ar fi o țară neguvernabilă.

Conform specialiștilor în domeniu, guvernabilitatea unui stat este legată, indisolubil, de respectarea regulilor democratice și de predictibilitate, de respectul pentru statul de drept, independența justiției și autoritatea legii. Privind lucrurile din acest punct de vedere, la momentul actual, ar părea că România, în această perioadă, este neguvernabilă/neguvernată. Percepție falsă: la o analiză mai atentă și mai profundă a situației de fapt, sesizăm că o coaliție a două partide guvernează țara în voie, după bunul lor plac. Dacă v-ați închipuit, fie și o clipă, că cele două partide ar fi, să zicem, PSD și PNL, v-ați înșelat amarnic. Numele lor este, de fapt, Dihonia și Anarhia. Iar membrii lor sunt în număr de multe milioane, incluzând atât politicieni, cât și simpli cetățeni.

Nimeni nu și-ar fi imaginat un asemenea dezolant și grav tablou în urmă cu un an. Ba nici în mai 2024,  căci, la alegerile locale din acea lună, formațiunile politice pro-europene contabilizau un liniștitor 75% din voturi, 3.000 de primari dintr-un total de 3.180, 41 de președinți c.j. din 41, în vreme ce un singur partid autodefinit ”suveranist„ abia dacă aduna puțin peste 6% și 30 de primari. Deși europarlamentarele  au prilejuit consemnarea  unei schimbări și a unui trend (explicabile prin prezența diasporei), „scorul” fiind de 64-20 (cu 2 partide ”suveraniste„). A fost un semnal de care ar fi trebuit să se țină cont. Mai ales în rândul partidelor pro-europene. Care, însă, s-au lăsat conduse de Dihonie și Anarhie, drept care au cules roadele, materializate în șocul de pe 24 noiembrie (scor 50-37, dar, mai ales, clasatul pe prima poziție); parlamentarele din 1 decembrie nu au făcut decât să confirme schimbarea și trendul (scor 54-32, dar cu 3 partide ”suveraniste” în legislativ).

Sincer vorbind, mă interesează mai puțin (spre deloc) soarta politicienilor mai vechi sau a indivizilor mai ”noi” care bat la poarta politicii; sunt absolut convins că aceia mai abili (eufemism...) dintre ei se vor descurca de minune.

Mă îngrijorează, în schimb, situația din rândul societății, care, la momentul actual, este fragmentată în vreo trei tabere: susținătorii partidelor pro-europene, fanii formațiunilor anti-sistem și „marea tăcută” – categorie aproape majoritară, pentru că la alegerile locale n-au votat 49,98%, la cele europarlamentare – 47,60%, la primul tur al prezidențialelor – 47,60%, la legislative – 47,50. Ceea ce înseamnă peste 8,5 milioane de români fie sunt indiferenți cine câștigă (și, de aici, încotro se poate îndrepta țara), fie sunt nemulțumiți (pe bună dreptate) de „ofertă”, fie au convingerea că, oricum, lucurile nu se vor schimba. Absenteismul (constant, după cum s-a văzut mai sus), mai ales într-un asemenea procent, diminuează grav legitimitatea rezultatelor și reprezentativitatea celor aleși.

Un alt motiv de îngrijorare este acela că, între primele două tabere amintite, atât pe scena politică, precum și la nivelul societății, au apărut și escaladează ura, atitudinile și manifestările violente. Aparent paradoxal, cele două tabere au un stindard comun – intoleranța. „Ceilalți” nu sunt adversari, cu care să se polemizeze civilizat, cu argumente, ci dușmani, care trebuie reduși la tăcere, indiferent prin ce mijloace. Asistăm la un soi de ”război civil rece”. Dar care poate da în foc în orice clipă!