Oameni pentru oameni și pentru o „Stare de bine”

sah
sah2
sah3

Dimensiune font:

| 12-01-2025 18:13

Despre comuna ieșeană Românești nu ați auzit, probabil, prea multe. Nu se află pe un drum național, chiar dacă de acolo și până la Iași sunt 30 de kilometri, și are doar 1500 de locuitori în cele trei sate componente. După 2018, în spațiul public a apărut Asociația „Pionii Regelui” Românești, un club de șah fondat de frații Alexandru și Vlad Stegariu. Cei doi, originari din localitate, și-au făcut studiile la Iași, unde au jucat șah ani buni, cu succese naționale și internaționale la nivel de juniori și tineret. După terminarea facultății, și-au zis că ar fi bine să-i inițieze și pe copiii din satul natal în șah. Și foarte repede, inițiativa lor a prins. Au avut tot mai mulți doritori, doi dintre ei, Iulian Sabarez și Matei Dodoi, obținând rezultate notabile la concursurile din țară și de peste hotare.

Vlad și Alexandru Stegariu, promotori activi ai sportului minții, nu s-au oprit aici. Ei au dorit să folosească șahul nu doar ca instrument pentru realizarea performanțelor, ci și pentru educație. Proiectul „Șah pentru Stare de Bine”, derulat pe parcursul anului 2024, a fost finalizat ieri printr-o conferință, la Românești, și a vizat îmbunătățirea abilităților psihice și cognitive ale copiilor din medii defavorizate (plasament familial, nevăzători și familii vulnerabile). Scopul acțiunilor incluse în calendar a fost sporirea și potențarea stării de bine a unui grup de 45 de copii din comunitățile vulnerabile care trăiesc în comunele Românești (jud. Iași), Drânceni (jud. Vaslui) și Târgu Frumos, printr-un program creativ și adaptat ce are ca fundament activități șahiste. „Acum, la final de proiect, am organizat această întâlnire a factorilor implicați, în care am expus activitățile și rezultatele obținute. Un număr de 45 de copii dezavantajați (20 din mediul rural al județului Vaslui din familii în prag de sărăcie, 15 din mediul rural al județului Iași, din care 8 în plasament familial și la limita sărăciei, și 10 copii cu dizabilități (nevăzători) din județele din Moldova), au beneficiat de un program construit pe fundament șahistic, folosit pentru dezvoltarea stării de bine cu scopul de a facilita incluziunea socială și de a dezvolta abilitățile cognitive și emoționale. Având în vedere experiența partenerului Asociația Clubul de Șah „GAMBIT” Huși, dobândită în anul 2021 în cadrul proiectului „EduSah - Empowerment și incluziune prin Șah”, am utilizat metodologia de empowerment și incluziune prin șah, testată atunci și adaptată acum la specificul proiectului nostru. De asemenea, am realizat un articol științific, ce urmează să fie publicat într-o revistă internațională cu factor de impact, care va evidenția aportul practicării șahului asupra stării de bine a beneficiarilor aparținând grupurilor vulnerabile”, ne-a declarat Vlad Stegariu.

La sediul fiecărei asociații și la Liceul Special Moldova din Târgu Frumos au fost organizate lecții de șah, un turneu deschis publicului, iar copiii implicați în proiect au participat la o tabără educativă.

La întâlnirea de bilanț a proiectului „Șah pentru Stare de Bine” au luat parte, alături de reprezentanții entităților inițiatoare, cadre didactice, antrenori de șah și invitați speciali, care au împărtășit idei și experiențe utile. Printre aceștia, s-a numărat și prof. Florentin Ciubotaru, inspector școlar general adjunct la ISJ Iași. „Am dorit să prezentăm valențele jocului de șah în sfera educației. Asociația noastră, Clubul de șah „Gambit Huși”, are o bună experiență în acest sens. Am dezvoltat o colaborare fructuoasă cu partenerii noștri de la „Pionii Regelui” și cred că tinerii au avut mult de câștigat. Demersurile noastre pentru amplificarea  pasiunii pentru șah la nivelul adolescenţilor vor continua și cu alte acțiuni educative”, ne-a spus Marius Ursan, representant al Clubului de șah „GAMBIT” Huși.

Vasile ARHIRE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
SuperLiga: FCSB ratează ocazia de a urca pe primul loc. Campioana a avut un gol anulat în remiza cu Petrolul + Clasamentul
06/02/2025 22:36

 Petrolul Ploiesti si FCSB au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat joi, pe stadionul „Ilie Oană”, in etapa a 25-a din SuperLiga. FCSB avea nevoie de o victorie pentru a trece in ...

Volei, Divizia A2 Est  Şi cealaltă faţă a medaliei…
06/02/2025 21:18

* CSM Iaşi 2020 - CSU Galaţi 2-3 Dacă subliniam cu ceva timp in urmă faptul că tinerele jucătoare ieşene au reuşit să intoarcă rezultatul unor meciuri de la 0-2 la 3-2, iată că in partida cu voleib ...

SuperLiga: Sepsi rămâne în cursa pentru play-off. Victorie cu Farul Constanța
06/02/2025 20:05

Sepsi Sfantu Gheorghe s-a impus in fata echipei Farul Constanta, scor 1-0, pe teren propriu, in etapa a 25-a din SuperLiga. Echipa covăsneană a bifat doar o remiză in runda precedentă, desi a jucat aproape ...

Ridicolul de la Poli, cu R mare de la Rușine!
06/02/2025 18:51

Poli Iasi a pierdut joi, in Copou, o nouă partidă in SuperLiga si se indreaptă cu toată viteza către liga a doua. Pentru ieseni, partida impotriva arădenilor de la UTA (0-1) a fost cea de-a zecea consecut ...

Simona Halep s-a retras Dubla campioană de Grand Slam anunță că-și încheie cariera
04/02/2025 21:39

  Simona Halep (33 de ani) s-a retras din tenisul profesionist. Dubla campioană de Grand Slam a făcut anuntul după infrangerea cu Lucia Bronzetti de la Transylvania Open.   ...

Vasile Miriuță, pregătit să facă „revoluție” la Poli!
04/02/2025 19:51

* noul antrenor al Politehnicii cere transferuri de urgentă si ii amenintă pe titulari cu tribuna si banca de rezerve Poli Iasi are parte de un parcurs extrem de slab in actualul sezon de Superliga Romaniei. ...

Poli Iași, în derivă!
03/02/2025 11:23

* cu doar 2 puncte castigate in ultimele 9 partide, lipsită de fortă fizică si de ambitie, ruptă in trei, dezorganizată, imprudentă pană la inconstientă, Politehnica Iasi pare inscrisă definitiv pe dru ...

Handbal, Liga Florilor - Aproape, foarte aproape de un rezultat favorabil!
02/02/2025 20:27

* CSM Iasi 2020 - SCM Ramnicu Valcea 23-27 (13-15) Cu două dintre cele mai proaspete achiziţii, Dzyana Ilyna (inter dreapta) şi Oana Jipa (pivot) de la Gloria Buzău, in lot, CSM Iaşi 2020 a inceput bine p ...

De la ignoranţa unora la nepriceperea altora în sportul din Iaşi
02/02/2025 20:00

Transmisiunile video de la Şedinţele Consiliului Local al Municipiului Iaşi sunt binevenite, nu doar pentru că bietul contribuabil mai află ce se intamplă in targ, ci şi pentru că vede şi pe cine a vot ...

Primul meci oficial cu Miriuță la timonă!
02/02/2025 08:31

Antrenorul Vasile Miriută a fost mai atent la declaratii in conferinta de presă organizată vineri in Copou si dedicată meciului de duminică, de la ora 17:15, pe care Poli Iasi (locul 14, antepenultimul, cu ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei