Un nou program Rabla a fost anunțat. Câți bani vor primi românii

00000   48644-10259338-5437

Dimensiune font:

| 16-01-2025 13:52

 După programul Rabla la mașini, pentru casarea autovehiculelor vechi, și cel pentru înlocuirea electrocasnicelor uzate, Ministerul Mediului anunță lansarea unui nou program care urmează aceleași principii. Este vorba despre programul „Rabla pentru sobe”. Potrivit acestuia, românii vor putea primi 10.000 de lei subvenție pentru a-și schimba soba.

Noul program ar putea începe în februarie.

„Are o mică întârziere. Este foarte adevărat, pentru că discutând despre un program pilot am încercat să ne asigurăm că el va funcționa. Am încercat să definim foarte bine anumite noțiuni, cum ar fi cea de sobar autorizat. Am renunțat la o parte din toate aceste lucruri de foarte mare detaliu, care puteau mai mult să încurce decât să ajute programul.

Din acest motiv l-am mai pus încă o dată în transparență, în luna decembrie a mai cerut încă un feedback din partea instalatorilor, din partea sobarilor, din partea cetățenilor. Până la urmă și cred că astăzi avem toate informațiile pentru a putea să lansăm acest program. Eu sunt convins că în prima parte a anului în sezonul rece îl vom lansa, fără îndoială, cel târziu în luna februarie”, a declarat ministrul Mediului Mircea Fechet, într-o intervenție la Antena 3 CNN.

„Acum un an și jumătate, el a fost scris de la zero, a fost pus în consultare, am avut lungi dezbateri pe marginea lui și cred eu că acum, în prima parte a anului, îl vom lansa și vom vedea cum merge. E posibil să constatăm că mai avem de făcut anumite corecții din mers, dar decât să așteptăm, cred că e mai bine să să-l pornim”, a mai spus Mircea Fechet.

Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) va finanța 70% din cheltuiala cu instalarea unei sobe eficiente energetic, dar nu mai mult de 10.000 de lei. Potrivit ministrului Mediului, România nu va renunţa la lemnul de foc ca sursă de încălzire nici acum, nici în viitor.

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

Societatea ADVENTURE GROUP CONSTRUCT SRL in faliment, in bankruptcy, en faillite, prin lichidator judiciar C.I.I. DOBOS BERNARD anunta scoaterea la vanzare prin licitatie publica cu strigare, a bunurilor mobile/mijloace auto apartinand societatii: Lot 1: BMW 520D, fabricatie 2003, 1995 cm3, 163 CP, Euro 4, serie sasiu WBANJ31010CP78550, rulaj 355.000 km, val. de piata estimata(lei)= 13.435,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 13.435,00; Lot 2: Mercedes Sprinter 311 CDI, fabricatie 2005, 2148 cm3, 110 CP, Euro 3, serie sasiu WDB9036632R849466, rulaj cca. 200.000 mile /321.868 km, val. de piata estimata(lei)= 11.942,00; val. de incepere a licitatiei (lei)= 11.942,00; Lot 3: Mercedes Vito 108 CDI, fabricatie 2002, 2148 cmc, 82 CP, Euro 3, serie sasiu WDF63809413457036, rulaj 277.971 km, val. de piata estimata(lei): 5971,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 5971,00; Lot 4: Mercedesl Sprinter, fabricatie 2007, 2148 cmc, 150 CP, Euro 4, serie sasiu WDB9066351S232649, rulaj 367.850 km; val. de piata estimata(lei)= 19.904,00, val. de incepere a licitatiei (lei)= 19.904,00. Activele se vand individual, pe loturi de active. Pretul de pornire a a licitatiilor este reprezentat de 100% din valoarea de lichidare stabilita prin Raportului de evaluare nr.230/20.01.2025, respectiv sumele mentionate in coloana 4 din tabelul de mai sus, la care se adauga TVA. Licitatia va avea loc la data de 24 Februarie 2025 ora 11.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iasi, str. A. Panu nr.1, bl.A2, mezanin, spatiu comercial, corp 1A, jud. Iasi, si se va desfasura dupa regulile stabilite prin regulamentul aprobat de creditori, ce poate fi consultat in integralitate la sediul lichidatorului judiciar, pe internet la adresa www.insolventaiasi.ro, sau poate fi comunicat prin e-mail, la cerere, persoanelor interesate. In caz de neadjudecare, licitatia publica se va repeta in aceleasi conditii in datele de: 03 Martie 2025 ora 11.00, 10 Martie 2025 ora 11.00, 17 Martie 2025 ora 11.00, respectiv 24 Martie 2025 ora 11.00. Inscrierea la licitatie, si constituirea garantiei de participare de 10% din pretul de pornire a licitatiei se fac cel mai tarziu pana in preziua licitatiei, ora 16.00. Informatii suplimentare se pot obtine la tel: 0745366885, ori prin e-mail: office@insolventaiasi.ro.
Deși aurul atinge noi maxime, leul rămâne stabil
06/02/2025 21:16

* „Vechiul” maxim al unciei de 2.872,10 dolari, atins miercuri, a fost deja depăsit iar metalul galben a urcat la 2.874,60 dolari. Evolutia a ridicat pretul gramului de aur de la recordul de 440,27 ...

Rezultatele LOTO de joi, 6 februarie 2025 - Numerele norocoase extrase
06/02/2025 19:35

 NOROC PENTRU TOTI ROMÂNII! LOTO. La tragerea Noroc de duminica, 2 februarie, s-a castigat premiul de categoria a II-a in valoare de 187.082,10 de lei (aproximativ 37.600 de euro). Biletul noro ...

A fost publicat modelul cererii pe care cei care obțin venituri din chirii trebuie să o depună la ANAF
06/02/2025 15:40

 Codul fiscal s-a modificat (prin OUG 128/2024), astfel că pentru contractele de inchiriere incheiate incepand cu 1 ianuarie 2025, precum si pentru actele de modificare a acestora, in cazul in care bunul ...

Peste 450 de păgubiți în dosarul Nordis
06/02/2025 11:51

Laura Vicol, fosta deputată PSD, a declarat miercuri, inainte de a fi arestată preventiv in dosarul Nordis, că dacă nu ar fi fost ancheta DIICOT, care să blocheze conturile companiei, cei care asteaptă ap ...

Lansarea proiectului: SC Lazar Trans SRL in calitate de Beneficiar, implementeaza proiectul “Digitalizarea societatii Lazar Trans SRL” cod Smis 319259
06/02/2025 11:23

 Lansarea proiectului: SC Lazar Trans SRL in calitate de Beneficiar, implementeaza proiectul “Digitalizarea societatii Lazar Trans SRL” cod Smis 319259

Guran: Bugetul pe 2025 deranjează pe multă lume, inclusiv pe cei de la CCR, că nu îşi iau medicamente. Acestea sunt problemele noastre
05/02/2025 21:06

Senatorul PNL Virgil Guran a declarat, miercuri, despre bugetul pe 2025, care urmează să fie votat in Parlament, că deranjează pe multă lume, inclusiv pe cei de la CCR, că nu işi iau medicamente, cu refe ...

Prețul aurului crește odată cu tensiunile la nivel mondial
05/02/2025 21:03

La inceputul acestei săptămani, pretul gramului de aur a atins un record de 437,1590 lei. Acesta a devenit istorie miercuri, cand pretul a urcat la 440,2758 lei. Evolutia s-a datorat aprecierii metalului galb ...

Instituțiile de stat solicită sute de angajați
05/02/2025 21:01

* sistemul de invătămant a generat o treime din numărul total de locuri de muncă scoase in piată * a urmat sistemul de sănătate, cu 271 de pozitii deschise in spitale, clinici, sanatorii ori directii de ...

Parlamentarii dezbat bugetul pe anul 2025
05/02/2025 15:40

Bugetul de stat pe anul 2025 a intrat miercuri in dezbaterea plenului reunit al Camerei Deputatilor si Senatului. Marti dimineată, bugetul pe acest an a trecut prin comisiile de specialitate, in prezenta ordon ...

Crescento Print Iași face angajări
05/02/2025 14:30

Tipografia CRESCENTO PACKING, cu sediul in Iasi, Sos. Bucium 120 Avem peste 25 de ani de experientă in industria tipografică si suntem specializati in productia de ambalaje personalizate din carton ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei