Rezultatele cautarii pentru "orase"
În timp ce urșii ajung în marile orașe și atacă oameni, ministrul mediului vrea consultări ca să nu supere 'societatea civilă' și Academia

Ministrul Mediului Mircea Fechet a declarat, chestionat dacă ar trebui eliminat avizul Academiei Romane privind ordinul urşilor, că este un subiect sensibil şi consideră că trebuie consultată societate civilă in legătură cu acest aspect. „Mi ...

Agresorii sexuali din România ar putea umple un orășel: numărul 'prădătorilor' depășește întreaga populație a unor municipii

Aproape 65.000 de persoane sunt inscrise in Registrul agresorilor sexuali, conform celor mai recente statistici realizate la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), potrivit news.ro. „La data de 18 iulie 2023, in Registrul naţional automatiza ...

Cod roșu de caniculă în Italia. Opt orașe sunt cuprinse de al doilea val de căldură din acest an

Opt oraşe din Italia s-au aflat sub cod roşu de caniculă şi marţi, insă dintre acestea Bolzano şi Torino au fost inlocuite miercuri de Bologna şi Viterbo. Celelalte şase sunt Florenţa, Frosinone, Latina, Perugia, Rieti şi Roma. Numărul ora ...

Iașul, pe locul 20 în topul celor mai poluate oraşe din Europa!

    În contextul in care, in spaţiul public, au apărut informaţii referitoare la faptul că Iaşul este cel mai poluat oraş din ţară, ieri, municipalitatea ieşeană a reacţionat, oferind date din care reiese faptul că, in ulti ...

VIDEO Primul aeroport deschis în România în ultimii 50 de ani. Cum arată și spre ce orașe se poate zbura de pe Brașov - Ghimbav

 Aeroportul International Brasov - Ghimbav va incepe oficial să functioneze joi si primele avioane vor decola către cateva orase din Europa. Cat de greu a fost construit aeroportul? Care sunt destinatiile si companiile? Cum arată aeroportul? ...

Reorganizarea administrativă ajunge în Parlament / Deputatul Tudor Benga a depus un proiect care stabilește 12 județe, praguri de 10.000 de locuitori pentru orașe și 5.000 pentru comune

Deputatul Tudor Benga a anuntat că a depus in Parlament, miercuri, un proiect de lege pentru reoganizarea administrativă a tării, care stabileste 12 judete, praguri de 10.000 de locuitori pentru orase si 5.000 pentru comune. „Am introdus azi ...

Care sunt cele mai urâte orașe din România

Orase precum Brasov, Iasi, Cluj, Timisoara sau Oradea apar in multe referiri din media sau pe retelele sociale ca fiind cele mai frumoase din Romania. Platforma online Reddit a fost „sediul” unei dezbateri intre internautii care au vrut să ...

Orașele bogaților: Zece oraşe cu cea mai mare creştere a numărului de milionari din lume

În pofida preocupărilor legate de recesiune şi de turbulenţele pieţei financiare, bogăţia creşte in unele părţi ale lumii şi uneori, in mod semnificativ, potrivit unui nou raport al companiei de consultanţă pentru migraţia investiţii ...

BREAKING Mediul de afaceri cere reorganizarea teritorială a României: comasarea și scăderea numărului de județe la 15 și redefinirea comunelor și orașelor

Camera de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR) si mai multe organizatii patronale cu sute de membri cer autoritătilor reorganizarea teritorial-administrativă a tării pentru reducerea aparatului birocratic. Camera de Comert arată că economiile a ...

Ministrul de Interne anunţă că cinci oraşe din România sunt în topul celor mai sigure locuri din lume – Cluj-Napoca, locul 23 / Ce alte oraşe apar

Ministrul de Interne, Lucian Bode, anunţă, luni, că cinci oraşe din Romania sunt in topul celor mai sigure locuri din lume, clasamentul fiind realizat de o importantă platformă, pe baza datelor transmise de contributori. Cluj-Napoca este primul di ...

Curse de la Aeroportul Iași spre patru mari orașe europene

Pe data de 30 martie, Ryanair si conducerea aeroportului au anuntat oficial deschiderea zborurilor companiei irlandeze. Desi zborurile au inceput sambătă, ceremonia de inaugurare a avut loc pe 30 martie, cand cursa din Bergamo (Milano) a ajuns la dest ...

Zelenski a spus câte oraşe şi sate ucrainene controlează Rusia

Forţele ruseşti controlează in prezent 1.877 de oraşe şi sate ucrainene, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, vorbind online la evenimentul de solidaritate cu Ucraina organizat de guvernul german pe 25 februarie. Incepand cu 7 decembrie, ...

Proteste masive în Franța din cauza creșterii vârstei de pensionare. Manifestațiile se extind până în cele mai izolate orașe

O nouă zi de proteste masive in Franta, din cauza intentiei Guvernului de a creste varsta de pensioare la 64 de ani. Franta se confruntă cu un nou val de proteste, cu multi demonstranti inclusiv in orasele mici si mijlocii, zone ale tării adesea t ...

România pierde în jur de 80 de municipii și orașe

Aproape 40 de orase si tot atatea municipii nu mai indeplinesc din punct de vedere formal conditiile pentru a mai fi astfel denumite.   Potrivit datelor Recensămantului proaspăt incheiat, multe din orasele Romaniei nu se mai incadrează ca num ...

 Comunicat de presă 30 ianuarie 2023 Lansarea proiectului << Creşterea capaciţătii de ingrijire şi tratament a bolnavilor de SARS COV 2 in Spitalul orăşenesc "loan Lascăr" Comăneşti >>, COD SMIS -155480  ...

Starea şarpantelor blocurilor din oraşe, verificată prin ordin de prefect

Starea şarpantelor blocurilor din oraşele judeţului Bacău va fi verificată de o echipă coordonată de specialişti ai Inspectoratului de Stat in Construcţii, potrivit unui ordin emis de prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel. Decizia a fost luată a ...

O soferita bauta din Galati a intrat cu masina in Oraselul Copiilor si a lovit 9 autoturisme

 O soferita bauta Galati a intrat cu masina in zona Oraselului Copiilor lovind nu mai putin de 9 autoturisme parcate. Incidentul s-a petrecut in aceasta dimineata. Politistii au stabilit ca femeia, in timp ce conducea un autoturism pe strada Navelo ...

Cât timp le ia rușilor să pregătească un nou atac masiv cu rachete asupra orașelor și infrastructurii Ucrainei

Rusia a lansat pană acum, in ultimele 8 săptămani, opt valuri succesive de atacuri in masă cu rachete de croazieră asupra oraselor si infrastructurii energetice a Ucrainei. Desi ucrainenii nu pot prezice cu exactitate momentul viitorului atac, pr ...

Mașini înlocuite de cai în micile orașe din Franța – Se folosesc pentru serviciile de salubritate și transportul în comun

Pe străzile micilor orase din Franta se pot observa caii de muncă folositi de serviciile de salubritate, dar şi de şcoli, pentru transportul copiilor. Primarii consideră că este o alternativă ecologică a vehiculelor motorizate, iar cei care lu ...

  Iaşul, locul trei pe ţară în privinţa oraşelor smart!

  Primarul Mihai Chirica a participat ieri la conferinta „Progresele tehnologice, sprijin pentru business” organizată in cadrul proiectului „Digital UP: Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri”, iniţiat de Confederaţi ...

Spitalul orășenesc ”Ioan Lascăr” Comănești – Lansarea proiectului << Creșterea capacității de îngrijire și tratament a bolnavilor de SARS COV 2 în Spitalul orășenesc ”Ioan Lascăr” Comănești >>, COD SMIS – 155480

 Comunicat de presă 22 noiembrie 2022 Lansarea proiectului << Cresterea capacitătii de ingrijire si tratament a bolnavilor de SARS COV 2 in Spitalul orăsenesc ”Ioan Lascăr” Comănesti >>, COD SMIS – 155 ...

Corul Madrigal pornește „Pe drumul Crăciunului” în șapte orașe din România

Corul National de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” anuntă turneul national „Pe drumul Crăciunului” in perioada 4 – 19 decembrie si desfăsurarea a 9 spectacole extraordinare in 7 orase: Cluj-Napoca, Targu Mures, Timisoara, Craiova, ...

Iașul, în topul orașelor unde se mănâncă scump și prost

În functie de oferta gastronomică, britanicii au realizat un top in care au inclus orasele din Europa. Desi proabil că pentru unii pare greu de crezut, pe locul 6 s-a clasat un oras de la noi din tară. Acolo se mănancă bine si ieftin. Orasul ...

Irlanda: Trafic de oameni „în fiecare sat și orășel”, potrivit poliției. 99% din femeile sunt românce forțate să se prostitueze, mutate mereu prin mai multe apartamente, case, hoteluri, prin toată țara

„Traficul de oameni este o afacere mare, mare, si e in fiecare sat, in fiecare orăsel, in fiecare suburbie. Se face fătis”, a declarat detectivul sef comisar Colm Noonan pentru publicatia irlandeză ECHOLIVE, citată de Rador. Dovezile tra ...

Noaptea cercetătorilor, un eveniment care se va derula în 26 de orașe din România. Și Iașul este pe listă

26 de oraşe din Romania vor fi vineri gazda celui mai captivant eveniment despre ştiinţă şi cercetare, Noaptea Cercetătorilor Europeni, care aduce mai aproape de publicul larg cei mai prietenoşi cercetători, alături de care vizitatorii vor inv ...

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei