Rezultatele cautarii pentru "suceava"
Dacă mai sunt doritori să înjure preotul, în cazul copilului din Suceava, îi invit să reflecteze înainte la cazul micuțului Gabriel, revenit din moarte cerebrală la Botoșani. Cum s-ar fi numit actul de prelevare a organelor lui? Crimă.

S-au umflat piepturile unora de indignare că părintii unui copil din Suceava, aflat in moarte cerebrală, au refuzat să-i doneze organele, la sfatul duhovnicului. Si-au indreptat săgetile impotriva preotului pe care l-au bestelit cum s-au priceput ...

Accident mortal la Suceava

O persoană a murit şi o alta a fost grav rănită in urma unui accident care a avut loc, vineri dimineaţă, la ieşirea din municipiul Suceava spre localitatea Adancata, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). ...

Un fost senator ALDE de SUCEAVA și soția acestuia au scăpat de o condamnare de 8 ani și de o amendă penală

  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus definitiv incetarea procesului penal impotriva lui Ilie Niţă, fost senator ALDE de Suceava şi fost vicepreşedinte al CJ Suceava, acuzat de operaţiuni incompatibile cu ...

Primarul din Suceava a participat la deschiderea anului şcoar în 17 unităţi din oraş / Ion Lungu: Am facut apel la colaborarea tuturor factorilor

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a participat, luni, la festivităţile de deschidere a anului şcoar in 17 unităţi din oraş, grădiniţe, şcoli, licee şi colegii. ”Am facut apel la colaborarea tuturor factorilor implicaţi in educar ...

Violența domestică ia amploare în județul Suceava!

   „Violenţă in familie” este orice act vătămător, fizic sau emoţional care are loc intre membrii unei familii. Aceasta poate include un singur episod sau mai multe acte de violentă, formand un model de comportament ab ...

Accident groaznic în Suceava: Un bărbat a murit, iar altul a fost rănit - Mașina lor a izbit violent un TIR parcat

Un bărbat de 38 de ani a murit, iar altul, de 55 de ani, a fost rănit, după ce masina lor a intrat intr-un TIR parcat pe o stradă din localitatea Drăguseni, judetul Suceava. După eforturi considerabile, cele două victime blocate in masină au fo ...

Accident grav la Suceava. Cinci persoane au ajuns la spital

Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite, după ce o maşină a urcat, joi, pe un trotuar de pe o stradă din municipiul Suceava, iar apoi s-a oprit intr-un stalp din beton, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de U ...

Cazul tinerei gravide care a murit la Botoșani va fi anchetat de Procurorii din Suceava

Procurorii Parchetului de pe langă Curtea de Apel Suceava au preluat ancheta in cazul tinerei moarte pe 18 august in Maternitatea din Botoşani, a declarat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe langă Tribunalul Botoşani, Valeriu Chihaia ...

Sistem integrat de transport public ecologic în Municipiul Suceava Cod SMIS 127335

 Sistem integrat de transport public ecologic in Municipiul Suceava Cod SMIS 127335

Clinica OZONO din Iași: alegerea de top în implantologie pentru pacienții din Suceava, Neamț, Bacău, Vaslui și Botoșani

Codrin Untu, Medic Primar Stomatolog, proprietar Clinica Ozono: Pentru noi, clinica OZONO a fost poate cel mai ambitios proiect profesional. Mi-am dorit să creez in zona Moldovei un serviciu de excelentă in implantologie. Am reusit să facem acest luc ...

Luna şi surparea pe Axa Rutieră Strategică Iași-Suceava!

Pentru a doua oară in mai puţin de trei luni, au apărut probleme in zona podului peste lacul Bulbucani, aflat in extravilanul comunei Gropnita pe DJ 281D. Consiliul Judetean Iasi a primit rezultatele expertizei tehnice efectuate pe acest drum, iar co ...

Aeroportul Suceava va avea un nou terminal

  În urmă cu 7 ani, Aeroportul Suceava procesa 46.000 de pasageri pe an, iar in primele 7 luni din acest an s-a ajuns la jumătate de milion de pasageri procesati, estimandu-se că la final de an vor fi 850.000 de pasageri. Chiar dacă, ...

Festivalul Interjudeţean "Hora la Prislop" a ajuns la cea de-a 51-a ediţie şi promite un program cu multe surprize, a anunţat, vineri, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Maramureş, Ionel Bogdan. "Acest sfarşit de săptămană ...

CJSU Suceava a hotărât relocarea a 13 bătrâni aflați într-un centru social din Dumbrăveni

  Urmare a reverificării activitătii Centrului social Herzog Franz Von Bayern, apartinand Asociatiei Iubirea Aproapelui AIA Dumbrăveni, dispusă prin Ordinul Prefectului judetului Suceava nr. 359 din data de 07.08.2023, inspectorii din cadrul D ...

O nouă caravană pentru screeningul cancerului de sân va ajunge la Suceava

Unitatea Mobilă de Screening de Cancer Mamar, utilizată de Institutul Regional de Oncologie (IRO) Iasi pentru efectuarea de mamografii digitale gratuite in cadrul Proiectului ”ONCOFEM – Fii responsabilă de sănătatea ta! Preventie, depis ...

Teatrul „Matei Vișniec” din Suceava, în pericol de a fi închis

Petitia initiată de unii directori de teatre, muzee sau biblioteci, cu număr redus de angajati, prin care se cere revizuirea măsurilor guvernamentale de scădere a cheltuielor bugetare in sectorul cultural a depăsit 20.000 de semnături. Si Federa ...

Șocant! Un copil de 13 ani din Suceava a fost mușcat de o viperă neagră

Socant! Un copil de 13 ani din Suceava a fost muscat de o viperă neagră Un copil de 13 ani din judetul Suceava a fost muscat de o viperă chiar in curtea casei. Incidentul s-a petrecut in curtea gospodăriei din Silistea Nouă, orasul Dolhasca, in ti ...

Șoferii vor plăti mai mult pentru mașinile parcate în Aeroportul Suceava

Parcarea de la Aeroportul Suceava va fi mai scumpă. Consiliul Judetean Suceava a aprobat recent majorarea tarifelor. Initiatorul proiectului de hotărare, presedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a arătat că propunerea de modificare a taxelor de p ...

Suceava * Nicolae Ciucă, distins cu „Crucea Bucovinei”

  Aflat in vizită la Mănăstirea Voronet, liderul Senatului, Nicolae Ciucă, a primit distinctia „Crucea Bucovinei”, oferită de către PS Damaschin, reprezentant al Arhiepiscopiei Sucevei si Rădăutilor, din partea IPS Calinic. Dis ...

O tonă și jumătate de ciuperci radioactive au fost oprite înainte de a ajunge la Suceava

Un import de 1.500 de kilograme de hribi uscati si făină de hribi din Ucraina a fost oprit inainte de a ajunge pe teritoriul Romaniei. Măsura a fost luată  după ce probele aduse la analiză au dezvăluit depăsiri semnificative la izotopii de ...

Ireal - Pasagerii unui tren spre Suceava au făcut autostopul ca să ajungă acasă

Pasagerii unui tren spre Suceava au făcut autostopul ca să ajungă acasă. „Trenul Interregio 1751, care a plecat duminică din gara Bucuresti Nord in jurul orei 11,00 si trebuia să ajungă la Burdujeni la ora 17,00, a rămas blocat in plin cam ...

Zeci de călători CFR au plecat pe câmp, la ocazie. Trenul București Nord – Suceava a rămas duminică blocat, după ce s-a stricat locomotiva

Trenul Interregio 1751, care a plecat duminică din gara Bucuresti Nord in jurul orei 11,00 si trebuia să ajungă la Burdujeni la ora 17,00 a rămas blocat in plin camp intre Adjud si Sascut, după o defectiune la locomotivă, iar cateva zeci de pasag ...

Comunicat de presă ref: Lansare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deșeuri municipale Fălticeni, județul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF

 Comunicat de presă ref: Lansare Proiect ,, Închiderea depozitului temporar de deseuri municipale Fălticeni, judetul Suceava prin implementarea unei tehnologii inovatoare” IDTDMF

 Scandal la Spitalul Județean Suceava

Medicii cardiologi interventionisti Laurian Blaga si Paul Turcoman din cadrul SJU Suceava au anuntat că s-a decis ca activitatea lor să fie monitorizată timp de două săptămani pentru a intelege ce inseamnă cardiologia interventională si con ...

Accident mortal la Suceava. Două persoane au murit

Două persoane au murit şi unei a treia i se aplică manevre de resuscitare, in urma coliziunii dintre un autotren şi un autoturism pe DN 17, in zona localităţii Ilişeşti, a informat ISU Suceava. La faţa locului intervin pompierii militari de la ...

ULTIMA ORA
info icon Pentru articole pe aceasta tema publicate inainte de 2020 click aici.

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei