Accident grav la Suceava. Cinci persoane au ajuns la spital
Dimensiune font:
Cinci persoane, dintre care doi copii, au fost rănite, după ce o maşină a urcat, joi, pe un trotuar de pe o stradă din municipiul Suceava, iar apoi s-a oprit într-un stâlp din beton, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit acestora, accidentul s-a produs pe Calea Unirii, autoturismul fiind condus de o femeie în vârstă de 58 de ani.
‘Maşina a acroşat patru pietoni şi s-a oprit într-un stâlp din beton. Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean’, au precizat oficialii ISU.
Cei patru pietoni, doi adulţi, de 19 şi 41 de ani, şi doi minori, de 9 şi 15 ani, inclusiv femeia care se afla la volan, au necesitat îngrijiri medicale.
‘Toate persoanele implicate în evenimentul rutier sunt conştiente şi cooperante. Acestea au fost transportate la UPU Suceava, pentru investigaţii suplimentare’, au mai transmis reprezentanţii ISU.
Toate victimele sunt de sex feminin.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau