Leul rezistă la presiunile economice și politice

1analiza

Dimensiune font:

| 17-11-2024 20:06

Banca Națională continuă să monitorizeze cu atenție piața valutară pentru a proteja cursul leu/euro, principalul său instrument în lupta cu inflația, și pentru a evita eventualele derapaje în perioada alegerilor parlamentare și prezidențiale.

Cursul euro a crescut de la 4,9749 lei, la începutul săptămânii trecute, la 4,9765 lei, la sfârșitul ei, iar tranzacțiile s-au limitat la culoarul 4,974 – 4,977 lei. Piața locală s-a închis vineri la 4,977 lei, semn că există presiuni pentru deprecierea leului.

Conform prognozei de vară a Comisiei Naționale, cursul mediu anual al euro ar urma să fie de 4,98 lei, pentru ca în 2025 acesta să urce la 5,03 lei, iar în 2026 la 5,09 lei.

În schimb, ultimul sondaj din septembrie efectuat în rândul membrilor CFA România, indica pentru februarie 2025 o medie a anticipaţiilor de 5,0407 lei/euro, respectiv 5,0975 lei/euro pentru septembrie viitor.

Presiunea vine însă din creșterea deficitului de cont curent, care s-a majorat în primele nouă luni ale anului la 19,7 miliarde euro, față de 16 miliarde euro în perioada similară din 2023, în timp ce avansul anual al economiei românești s-a redus semnificativ.

Analiștii văd o creștere a PIB-ului în 2024 la valori cuprinse între 0,8 – 1,2%, față de anticipările anterioare care erau de 1,2 – 1,9%, față de estimarea optimistă a Comisiei Naționale de Prognoză de 2,8%, valoare revizuită de la 3,4% în aprilie. La rândul său, FMI și-a revizuit estimarea în cel mai recent raport la 1,9%, față de 2,8% în aprilie.

Decizia luată de BNR la ultima sa ședință de politică monetară din acest an de a amâna micșorarea dobânzilor până când inflația o va lua hotărât în jos, a afectat valoarea indicilor ROBOR.

De la începutul lui septembrie, indicele la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%, dar la sfârșitul săptămânii trecute a urcat la 5,58%.

O evoluție identică avut-o indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, care a urcat de la 5,59 la 5,62% iar cel la 12 luni de la 5,64 la 5,66%.

Creșterea inflației din Statele Unite la 2,6% în octombrie, față de 2,4% în septembrie, a încetinit aprecierea monedei americane, care a început imediat după confirmarea unui nou mandat al lui Donald Trump la Casa Albă. Pieţele financiare se tem de revenirea inflaţiei sub noua administraţie republicană, ceea ce nu va permite Rezervei Federale să scadă semnificativ dobânzile.

Euro a scăzut joi până la 1,0497 dolari, minim al ultimului an, dar a urcat a doua zi la 1,0516 – 1,0592 dolari, când piața s-a închis peste Ocean la 1,0541 dolari. Cursul monedei americane a crescut până la 4,7329 lei și a terminat săptămâna la 4,7057 lei.

Vineri, cursul francului elvețian a scăzut la 5,3012 lwi iar cel al lirei sterline la 5,9660 lei, față de 6,0080 lei la începutul săptămânii.

Prețul gramului de aur a scăzut de la 399,7964 lei, la începutul săptămânii, la 388,7340 lei, la sfârșitul ei. Evoluția se datorează deprecierii metalului galben, care a coborât vineri la 2.554,30 – 2.576,40 dolari/uncie. Reamintim că în data de 30 octombrie, înainte de realegerea lui Trump, au fost atinse maximele istorice de 410,6824 lei/gram, respectiv 2.790,90 dolari/uncie.

Afirmațiile făcute de Donald Trump că va promova reguli mai prietenoase pentru monedele digitale și că va crea un stoc strategic de bitcoin, pentru a face din Statele Unite capitala mondială a pieței cripto, au majorat plasamentele iar valoarea de piață a trecut de 3,1 trilioane dolari. Bitcoin a atins joi un maxim istoric de 93.462,18 dolari, după care s-a retras, în următoarele zile, în culoarul 87.400 – 91.800 dolari. Ethereum a crescut marți la peste 3.400 dolari, pentru a scădea apoi la 3.020 – 3.220 dolari. Analiză transmisă de Agenția Domus M&D

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
Primăria Comunei Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CUI 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com, organizează în data de 31.01.2025, licitație în vederea vânzării terenului intravilan în suprafață de 26.770 mp, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, zona Dedeman 1. Informaţii generale privind concedentul, în special denumirea, codul fiscal, adresa, numărul de telefon, telefax şi/sau adresa de e-mail a persoanei de contact etc: UAT Comuna Valea Lupului, jud. Iași, cu sediul în Com. Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, CIF 16384625, tel 0232/272590, e-mail primaria_valealupului@yahoo.com 2. Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică, în special descrierea și identificarea bunului care urmează să fie vândut: teren intravilan în suprafață de 26.770 mp, situată în Sat Uricani, Comuna Miroslava, județul Iași, zona Dedeman, nr. cadastral 100107, CF nr. 100107, teren proprietate privată a Comunei Valea Lupului 3. Informații privind documentația de atribuire: se regăsesc în caietul de sarcini 3.1 Modalitatea sau modalitățile prin care persoanele interesate pot intra în posesia unui exemplar al documentației de atribuire: la cerere, de la sediul autorității sau de pe site-ul autorității wwww.comuna-valealupului.ro 3.2 Denumirea și datele de contact ale serviciului/compartimentului din cadrul vânzătorului, de la care pot obține un exemplar din documentația de atribuire: de la Registratura primăriei, Aleea Irisului nr. 8, sat Valea Lupului, Comuna Valea Lupului, județul Iași sau de pe site-ul autorității: www.comuna-valealupului.ro 3.3 Costul și condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: se obține gratuit, atât de la sediul autorității, cât și de pe site-ul autorității 3.4 Data-limită pentru solicitarea clarificărilor: 23.01.2025, orele 16.00 4. Informații privind ofertele: se regasesc în caietul de sarcini 4.1 Data-limită de depunere a ofertelor: 31.01.2025, orele 09.00 4.2 Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Valea Lupului, Aleea Irisului nr. 8, Județul Iași 4.3 Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: un singur exemplar original 5. Data și locul la care se va desfașura ședința publică de deschidere a ofertelor: 31.01.2025, orele 11.00, Primăria Comunei Valea Lupului - Sala de consiliu, Aleea Irisului nr. 8, Comuna Valea Lupului, Județul Iași 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon și/sau adresa de e-mail ale instanței competente în soluționarea litigiilor apărute și termenele pentru sesizarea instanței: Tribunalul Iași, Strada Elena Doamna nr. 1A, telefon: 0232.260.600, 0232.248.000, 0332.403.666, Fax: 0332.435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro
ANUNȚ DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE PUBLICĂ privind închirierea prin licitație publică a două spații ce aparțin domeniului public al Comunei Tămășeni, Jud. Neamt. 1.Informații generale privind autoritatea contractantă in special denumirea,codul de identificare fiscală, adresa,numărul de telefon,fax și/sau adresa de e-mail,persoană de contact:Comuna Tămășeni, strad Unirii, nr.157 județul Neamț, telefon: 0233749494, fax: 0233749333 e –mail: primariatamaseni@yahoo.com.Informații generale privind obiectul procedurii de licitație publică,in special descrierea bunurilor care urmează să fie concesionate:Spațiu în suprafață de 118,53 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț. Închirierea se va realiza conform HCL nr.66/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. Spațiu în suprafață de 117,45 mp ce aparține domeniului public al Comunei Tămășeni, situat pe Str. Unirii, nr. 373, la etajul 1 al Dispensarului Uman din satul Adjudeni, com. Tămășeni, Jud. Neamț.Închirierea se va realiza conform HCL nr.67/16.12.2024 si OUG nr. 57/2019. 2.Informații privind documentația de atribuire : se regăsesc in caietul de sarcini. 2.1.Modalitatea sau modalitațile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar din documentația de atribuire:la sediul Comunei Tămășeni sau în baza unei solicitari scrise sau in format electronic adresate către Primăria comunei Tămășeni.2.2.Denumirea si datele de contact ale compartimentului de la care se pot obține un exemplar din documentația de atribuire: Primăria comunei Tămășeni, Compartiment administrare domeniul public și privat, fond funciar, cadastru și resurse umane.2.3.Costul si condițiile de plată pentru obținerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ: 10,00 lei poate fi achitat in numerar la casieria unitații.2.4.Data–limită de pentru solicitarea clarificărilor 08.01.2025 ora 12:00.3.Informații privind ofertele:3.1.Data-limită de depunere a ofertelor : 15.01.2025 ora 10:00.3.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț, la registratură.3.3.Numărul de exemplare în care trebuie depusă oferta: 2 exemplare. 4.Data si locul la care se va desfașura sedința publică de deschidere a ofertelor: 16.01.2025 ora 10:00, Primăria comunei Tămășeni, strada Unirii, nr.157, județul Neamț.6.Denumirea, adresa, numărul de telefon și /sau adresa de e-mail ale instanței competente in soluționarea litigiilor apărute si termenele pentru sesizarea instanței : Judecătoria Roman, Piata Roman Voda nr. 1 cod postal 611022 telefon 0233 743858 fax 0233 742583 , e-mail : jud – roman@just.ro. 7.Data transmiterii anunțului de licitație către instituțiile abilitate in vederea publicării: 17.12.2024. Primar, Lucaci Stefan
Mii de români rămân fără locuri de muncă
11/01/2025 13:00

Anul debutează cu concedieri masive in fabricile din Romania. Mii de romani au fost deja lăsati fără locuri de muncă, iar alte cateva sute vor fi concediati in cursul acestei luni. Semnalele sunt ingrijor ...

Alimentele de bază se vor scumpi. Mâncarea va deveni un lux
11/01/2025 12:30

Romanii se pregătesc pentru noi scumpiri la alimente. Specialistii avertizează că preturile vor creste semnificativ in următoarele luni. Situatia economică globală si costurile de productie tot mai mari s ...

Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Acvității Instutului de Medicină Legală Iași”
11/01/2025 10:00

 Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernantă Digitală Specifică Acvitătii Instutului de Medicină Legală Iasi”

COMUNICAT DE PRESĂ “PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată” Comuna Golaiesti, județul Iasi
10/01/2025 12:47

 COMUNICAT DE PRESĂ “PNRR: Fonduri pentru Romania modernă si reformată” Comuna Golaiesti, judetul Iasi

Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernanță Digitală Specifică Acvității Instutului de Medicină Legală Iași”
10/01/2025 09:19

 Lansarea proiectului ”Ecosistem de Guvernantă Digitală Specifică Acvitătii Instutului de Medicină Legală Iasi”

Gaura din buget a fost uriașă în 2024 - Ministrul Finanțelor anunță un 'an al solidarității'
10/01/2025 00:07

Romania a incheiat anul 2024 cu un deficit de 8,6%, iar anul 2025 o să insemne o incadrare intr-un deficit de sapte la sută, spune, joi, ministrul de Finante, Tanczos Barna. Tanczos Barna a declarat, joi sea ...

Ministrul Educației nu exclude majorarea salariilor profesorilor: Cu o condiție majoră
10/01/2025 00:04

Ministrul Educatiei nu exclude o posibilă majorare a salariilor din sistemul de Invătămant. Daniel David precizează că nu se pune problema unor indexări la inceput de an, ci că e nevoie de răbdare si o ...

Finlanda interzice privatizarea furnizorilor de apă
09/01/2025 15:00

Guvernul de la Helsinki a propus ca municipalitătile să interzică vanzarea către investitori privati a facilitătilor care asigură aprovizionarea cu apă, din motive ce tin de securitatea aprovizionării, ...

Anca Murgoci:Paradox cu bugetarii în 2025. Andrei Caramitru: E o nebunie
09/01/2025 14:25

Analistul economic Andrei Caramitru a atras atentia asupra unei probleme majore din administratia publică, subliniind cresterea semnificativă a numărului angajatilor la stat in ciuda reducerii populatiei si ...

România se transformă în deșert: Statul nu are date clare despre suprafețele afectate
09/01/2025 12:53

Pămanturile fertile ale Romaniei se degradează alarmant, iar statul nu detine informatii clare despre dimensiunea acestei probleme. Este concluzia unui raport al Curtii de Conturi, care critică lipsa unui in ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei